VIDEO Câciu: Mesajul ce se transmite din partea Comisiei Europene e unul de susţinere, de solidaritate şi unitate la nivel european
Discuţiile avute cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, au fost legate de situaţia provocatoare în care sunt puse statele europene ca urmare a conflictului din Ucraina şi de măsurile de răspuns la nivel statal şi al Uniunii Europene pentru a gestiona afluxul de refugiaţi, dar şi de măsurile economice ce trebuie luate în contextul în care există şocuri pe lanţurile de aprovizionare, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"Am avut o foarte bună întâlnire la Ministerul de Finanţe. Practic, mesajul care se transmite din partea Comisiei este un mesaj de susţinere, de solidaritate şi de unitate la nivel european, chiar rezultate foarte bune în această colaborare legată de situaţia provocatoare în care suntem puşi, situaţie complicată, nu numai România, ci toate statele europene, creată de conflictul din Ucraina, măsurile de răspuns la nivel statal, dar şi al Uniunii Europene, astfel încât statele membre să poată face faţă afluxului de refugiaţi, gestionării acestui aflux, integrării refugiaţilor atât pe piaţa muncii, cât şi în zona de educaţie, măsurile economice pe care statele membre trebuie să le ia şi pot să le ia în contextul în care există şocuri pe lanţurile de aprovizionare, mai ales în zona de combustibili, energie şi alimente", a spus Câciu, la finalul întâlnirii cu comisarul european.
El a mai menţionat că discuţiile au vizat şi modul în care statele membre rămân angajate în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă şi a fost trecut în revistă modul în care PNRR-ul din România este în grafic.
"Ministerul Finanţelor şi-a îndeplinit aceste ţinte, dar şi Guvernul până pe 31 martie are îndeplinite ţintele legate şi de trimestrul I 2022. Am spus în discuţia noastră că, dincolo de situaţia complicată generată şi de inflaţie şi de conflictul din Ucraina şi de şocurile pe lanţul de aprovizionare, România rămâne angajată în reformele pe care şi le-a asumat, pentru că aici nu este vorba numai de modul în care o ţara sau un stat membru rămâne angajat într-un plan, ci de modul în care Uniunea Europeană la finalul acestui mecanism de redresare şi rezilienţă va fi mai puternică", a precizat ministrul Finanţelor.
Adrian Câciu a mai afirmat că discuţiile au abordat şi orientările cu care comisia va veni în scurt timp, legate de investiţiile în apărare şi în domeniul energiei, şi "modul în care înţelegem să fim parte a construcţiei europene şi să protejăm economia şi cetăţenii cât mai rapid de efectele negative ale puseului inflaţionist, dar şi de încetinirea economiei care se resimte la nivel european".
Comisarul european responsabil pentru Economie, Paolo Gentiloni, efectuează o vizită la Bucureşti în perioada 28 - 29 martie 2022.
Agenda vizitei cuprinde întâlniri cu preşedintele României, Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.









