Popa (BNR): La acest nivel de inflaţie, cred că trebuie luate măsuri în continuare
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, consideră că nivelul actual de inflaţie, de 8,53%, necesită luarea de măsuri în continuare, important fiind însă dozajul acestora.
"Ce este preocupant - şi trebuie să spunem acest lucru - este o rată relativ ridicată a inflaţiei de bază, deci inflaţia din care scoatem preţul energiei, preţul gazelor şi electricităţii. Deci, scoatem preţurile volatile şi acolo vedem 5,96% rata inflaţiei, ceea ce este preocupant pentru noi. Însă, prognoza Băncii Naţionale rămâne aceeaşi, cea care a fost publicată. Noi vom reanaliza, ne vom reface calculele. Situaţia din Ucraina complică, desigur, lucrurile. Vine după momente tensionate, vine după problemele din lanţurile de producţie, problemele care existau deja în piaţa produselor energetice şi vine să complice aceste evoluţii şi nu ne face munca mai uşoară", a afirmat Cristian Popa, la Digi 24.
El a arătat că relaţiile comerciale ale României cu Rusia şi Ucraina sunt foarte reduse, între 1 şi 3%, iar impactul direct pe acest canal este redus.
"Deciziile noastre nu sunt uşurate de situaţia actuală. Desigur, noi ne vom reface calculele, vom reface analizele. Ce e important de spus este că la acest nivel de inflaţie cred că trebuie luate măsuri în continuare. Vom vedea dozajul acestor măsuri. Noi nu facem forward guidance, deci nu ne preanunţăm deciziile, tocmai pentru că în acest mediu foarte incert e bine să avem flexibilitate, însă cred că e nevoie de măsuri. E o opinie personală. Vom vedea, până pe 5 aprilie lucrăm la aceste lucruri. Avem instrumente", a spus Popa.
De asemenea, reprezentantul BNR a vorbit şi de situaţia de pe piaţa valutară, unde a spus că a fost ''o anumită agitaţie".
"Există două tipuri de bani. Sunt bani electronici, banii din bancă unde cursul este foarte stabil. Avem cel mai stabil curs din regiune, am văzut volatilitate destul de crescută în ţări din jurul nostru. Am văzut diferenţe între minim şi maxim de până la şi depăşind 10% la zlotul polonez şi la coroana cehă, spre exemplu. Însă, dacă vorbim de banii fizici, de bancnote aici, avem în vedere casele de schimb valutar şi casieriile băncilor. E foarte important de spus că în această piaţă a fost un anumit deficit de valută fizică, deci de bancnote. Valută electronică a fost, piaţa este lichidă, nu este nicio problemă acolo", a explicat Cristian Popa.
Cristian Popa a explicat că la casele de schimb valutar nu există un stoc foarte mare de bancnote pentru că acolo se cumpără şi se vinde valută, iar când stocul de valută se termină merg la casieriile băncilor şi accesează de acolo stocul de bani.
În ceea ce priveşte băncile, acestea pot cere valută din vestul Europei şi aceasta este adusă cu avionul.
"Pentru bănci nu are sens să ţină foarte mulţi bani în fiecare sucursală, pentru nu este eficient pentru ele", a subliniat Popa, care a apreciat că piaţa s-a calmat şi nu au fost justificate temerile. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie
* Vasilescu (BNR): Vom vedea o inflaţie care înaintează încet în luna martie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



