Chiriţoiu: Plafonarea tarifelor RCA nu este suficientă pentru rezolvarea problemelor; este nevoie de mai multe măsuri
Plafonarea preţurilor nu este suficientă pentru a rezolva criza de pe piaţa RCA şi este nevoie de un pachet de mai multe măsuri pentru a fi siguri că, după şase luni, nu vor mai exista aceleaşi probleme, a afirmat, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"Pe piaţa RCA există probleme, dar nu de ieri de azi. Există un proiect de lege în Parlament şi un proiect de ordonanţă la Ministerul de Finanţe, deci problemele le ştim. Toate variantele sunt pe masă, dar trebuie să găsim o formulă prin care să ne asigurăm că peste şase luni lucrurile se vor îmbunătăţi şi nu cred că avem o singură soluţie, ci trebuie să adoptăm mai multe soluţii, să avem un plan format din mai multe măsuri ca să însănătoşim piaţa de RCA", a arătat el.
Întrebat dacă plafonarea preţurilor în acest moment ar fi justificată, Chiriţoiu a precizat că instituţia pe care o reprezintă va analiza acest lucru.
"Trebuie să găsim un ansamblu de măsuri. Vom vedea dacă acest ansamblu de măsuri ar trebui să includă sau nu plafonarea, dar trebuie să fim siguri că după şase luni vom fi într-o situaţie mai bună. Când vom primi de la Guvern proiectul de act normativ îl vom analiza şi aviza cu celeritate, dar vrem să ne asigurăm că avem un plan care rezolvă problemele din piaţă. Nu cred că o singură măsură, plafonarea sau alta, este suficientă", a explicat Chiriţoiu.
De asemenea, întrebat ce alte măsuri ar trebui luate, el a arătat că acest lucru trebuie discutat cu Guvernul şi cu ASF.
"Sunt o serie de iniţiative în Parlament, propuneri pe care le-am făcut noi, pe care le-a făcut ASF, există acel proiect de OUG la Ministerul de Finanţe. Rămâne să vedem ce măsuri selectăm pentru implementare", a răspuns şeful autorităţii de concurenţă.
Tarifele la RCA au mai fost plafonate în urmă cu cinci ani, dar ca parte a unui plan mai amplu de măsuri, a amintit el.
"Plafonarea a fost însoţită de modificarea legislaţiei, ceea ce a avut efecte pozitive, dar, din păcate, nu tot ce s-a decis privind acea lege a fost complet aplicat, erau lucruri prevăzute în ordonanţa din 2017 care nici până astăzi nu au fost implementate. Şi, de asemenea, a fost cel puţin o eroare în momentul în care a fost aprobată ordonanţa în Parlament. Undeva modul de aprobare a ordonanţei a creat mai multe probleme decât a rezolvat, ceea ce a contribuit la criza actuală", a mai spus Chiriţoiu.
El a adăugat că, dacă există voinţă politică, se poate lua rapid un pachet de măsuri care să pună punct crizei de pe piaţa RCA.
"Dacă în 2017 a fost dată o ordonanţă, acum intenţia este de a folosi o Hotărâre de Guvern în baza Legii concurenţei, ceea ce este o premieră, această prevedere din Legea concurenţei nu a mai fost aplicată, cel puţin în perioada recentă. Atunci, fiind un lucru complet nou, va trebui să fim siguri că îl facem bine. Va trebui să ne asigurăm că avem o analiză temeinică, un studiu de impact şi, repet, că ansamblul de măsuri pe care îl luăm va duce la rezultate pozitive în piaţă", a conchis Chiriţoiu.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au reacţionat vineri după publicarea proiectului de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de primă la asigurările RCA, avertizând că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficienţă pe termen mediu şi lung.
"Propunerea de act normativ, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanţelor, pare a nu lua în considerare faptul că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficientă pe termen mediu şi lung. De altfel, decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras după sine demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană şi a condus la adoptarea unei legislaţii RCA care a afectat piaţă de asigurări şi a contribuit la situaţia actuală. De altfel, industria de asigurări a atras constant atenţia asupra acestor aspecte şi a depus eforturi importante pentru a îmbunătăţi cadrul normativ în domeniul asigurărilor, în beneficiul tuturor românilor, al economiei şi societăţii - venind cu propuneri concrete", se menţiona într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere proiectul de Hotărâre care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA.
"Ca urmare a ieşirii recente din piaţa asigurărilor RCA a asigurătorului cu cea mai mare cotă de piaţă, asigurător în portofoliul căruia se aflau cea mai mare parte a asiguraţilor, a fost generată o evoluţie ascendentă accelerată a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA care a condus la încadrarea unui număr ridicat de asiguraţi RCA în categoria asiguratului cu risc ridicat. Prima medie anualizată (prime brute subscrise/unităţi anuale de expunere), la nivelul pieţei fără a include Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA, a înregistrat o creştere în anul 2021", se arată în nota de fundamentare.
Dacă în primul semestru din 2021 prima medie anualizată a fost de 578 de lei, în trimestrul trei, după retragerea autorizaţiei Societăţii de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA a fost de 725 de lei şi a ajuns în trimestrul patru să fie de 1.050 de lei.
AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nova Power&Gas: Amplasamentului de la Doicești cuprinde 50 de hectare ecologizate și o stație de transformare complet nouă
Amplasamentul de la Doicești nu este doar un teren, el cuprinde 50 de hectare ecologizate, după demolarea integrală a fostei termocentrale pe cărbune, o stație de transformare de 110/20 kV complet nouă, cu o valoare contabilă de 12 milioane de euro, o capacitate de racordare la Sistemul Energetic Național de aproximativ 600 MW, precum și alte active, informează Nova
'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX inclus din 12 septembrie în flota TAROM
TAROM, Boeing și CDB Aviation au marcat sâmbătă preluarea primei aeronave 737 MAX de către compania aeriană națională a României, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Modelul 737-8 face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două
Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 11,6% în trimestrul II din 2026 (INS)
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut cu 11,6% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 15.841 tone, de la 14.193 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transport
ANPC: Amenzi de aproape patru milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 7 - 11 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la peste 1.600 de operatori economici la nivel național, în perioada 7 - 11 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat v
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești, în decembrie 2025, era de 6,5 miliarde dolari (raport corpul de control)
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult față de estimarea inițială, este una dintre concluziile Raportului emis de către Corpul de Control al premierului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15
Buget de 500 de milioane de euro pentru capacități de producere a energiei din surse de energie solară, cu stocare
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenție
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu; infrastructura trebuie să țină pasul
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026, iar interoperabilitatea sistemului românesc cu sisteme
Buzoianu: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii; 400 de milioane de lei pentru stocare
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare. 'De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru st
Coman (ACA): România nu mai exportă miere din cauza prețului scăzut cu care vin China și Ucraina
Producția de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obișnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 și 15.000 de tone, suficientă dacă ne gândim la consumul intern și la faptul că nu mai exportăm din cauza prețurilor scăzute pe piața europeană și mondială cu care vine mierea din China și din Ucraina, a
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Ajutorul de stat de 15 euro/familia de albine se transformă în ajutor de minimis; inițiativa legislativă, agreată de Ministerul Agriculturii
România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere și încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim, a declarat, vineri, Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii
UPDATE Buzoianu: Administrația Bazinală Jiu a aruncat pe fereastră aproximativ 10 milioane de lei; raportul de control a ajuns la Parchet
Administrația Bazinală de Apă Jiu a plătit aproximativ 10 milioane de lei către Romsilva din cauza unor erori și întârzieri legate de proiectul de apărare împotriva inundațiilor a municipiului Craiova, iar raportul Corpului de Control a fost trimis Parchetului General, a declarat, vineri, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'A
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)
România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România. Conform unui comunicat al comp




