Industria serviciilor de afaceri a contribuit în 2020 cu 5,4% la realizarea PIB-ului României (studiu)

Industria serviciilor de afaceri a contribuit în 2020 cu 5,4% la realizarea Produsului Intern Brut (PIB) al României, clasându-se pe locul al cincilea, după dezvoltare imobiliară (7,7%), construcţii (6,1%), administraţie publică (5,5%) şi retail (5,3%), potrivit celui mai recent studiu ABSL, realizat în colaborare cu PwC.
Potrivit sursei citate, cercetarea prezintă industria serviciilor de afaceri la nivel macroeconomic, dar şi în context european.
"Sectorul serviciilor de business a cunoscut o creştere substanţială de-a lungul timpului, de la o pondere de aproximativ 1,8% în PIB, în 2008, la 3,2% în 2011 şi 5,4% în 2020. Începând din 2011, contribuţia serviciilor de afaceri la PIB-ul României a fost constant mai mare decât media contribuţiei pe care o are acest sector la realizarea PIB-ului Uniunii Europene (de 3% în 2011, respectiv 3,6% în 2019). De asemenea, această industrie are un aport mai mare la PIB-ul României, inclusiv comparativ cu celelalte ţări membre UE în care sectorul este dezvoltat (cum ar fi Slovacia 3,5%, Bulgaria 3,3%, Ungaria 3%, Cehia 2,9%, Polonia 2,8%)", arată rezultatele studiului, prezentat într-o conferinţă de presă online.
Totodată, în timp ce rata medie anuală de creştere a venitului generat de acest sector în perioada 2011-2019 a fost de 7% în România, rata medie anuală de creştere a PIB-ului a fost de 3,9% în aceeaşi perioadă, conform datelor Eurostat.
De asemenea, din perspectiva altor industrii dependente de industria serviciilor de afaceri, un euro de valoare adaugată produs de industrie, generează între 0,5-0,7 euro suplimentar, prin efecte indirecte, în alte industrii dependente precum real estate, construcţii, avocatură, suport administrativ.
Conform studiului, creşterea sectorului vine în principal de la clienţii existenţi, care şi-au extins şi diversificat proiectele.
"În 2021 am recuperat terenul pierdut în 2020, reluând ritmul de creştere estimat înainte de începerea pandemiei. Pe termen mediu, industria serviciilor de business previzionează o creştere cu 5%, ponderea cea mai mare având-o serviciile de IT, care sunt şi vârful de lance al industriei noastre. Serviciile cu valoare adaugată mare, unde ţara noastră este în urma Poloniei, vor avea un potenţial enorm de creştere în perioada următoare. Dintre ele amintesc servicii legate de automatizări de procese, servicii de analiză de date, servicii financiare complexe, servicii avansate în domeniul achiziţiilor", a afirmat Ciprian Dan, preşedinte ABSL.
Pentru dezvoltarea viitoare a industriei, reprezentanţii ABSL consideră esenţială pregătirea din timp a următoarei etape de dezvoltare, prin creşterea ponderii serviciilor cu valoare adăugată mare din portofoliul companiilor, atragerea de noi investitori sau procese, dezvoltarea industriei şi în oraşe mai mici, dar şi măsuri concrete pentru adaptarea învăţământului superior la realitatea pieţei. Astfel, rolul Guvernului este esenţial în a sprjini planurile de viitor.
Potrivit studiului, companiile din industrie vor continua să lucreze în sistem hibrid până la finalul acestui an. Cu toate că angajaţii multor companii începuseră să revină la birou câteva zile pe săptămână, noua situaţie epidemiologică determină munca virtuală într-o proporţie mai mare, cu consecinţe legate de pierderea socializării, a culturii organizaţionale şi un efort mai mare pentru asimilarea de cunoştinţe noi prin traininguri online, dar şi cu efecte negative asupra a stării de bine a angajaţilor.
"Situaţia curentă va continua sa aibă impact asupra mediului de afaceri, a industriei noastre şi a industriilor conexe serviciilor pentru afaceri, precum real estate sau cele care activează în proximitatea clădirilor de birouri. Cred că ramura noastră va fi afectată din punct de vedere al investiţiilor şi al proiectelor noi, însă va continua creşterea capacităţilor existente într-un ritm satisfăcător. Reducerea semnificativă a mobilităţii în timpul valului patru ar putea fi o piedică importantă în preluarea de noi procese întrucât, în timpul portării acestora, specialiştii călătoresc pentru predarea cunoştinţelor esenţiale, setarea sistemelor şi a mediului în care urmează sa se desfăşoare activitatea", explică Cătălin Iorgulescu, vicepreşedinte ABSL.
Conform studiului ABSL în colaborare cu PwC România, dacă este realizată o analiză luând în calcul doar companiile din sector cu o cifră de afaceri mai mare de un milion de euro, cifra de afaceri medie a unei companii este circa 6,3 milioane euro, în timp ce numărul mediu de angajaţi per companie este de 109 persoane.
Astfel, fiecare companie medie nou creată în sectorul serviciilor pentru afaceri poate contribui teoretic la bugetul de stat cu aproximativ 1,5 milioane euro anual (sau 14.000 euro anual per angajat) reprezentând taxe salariale şi alte taxe.
"Datorită expansiunii continue şi a noilor investiţii atrase pe piaţa locală de la an la an, industria de servicii pentru afaceri a avut o creştere importantă a veniturilor, de la circa 4,3 miliarde euro în 2008 la 9 miliarde euro în 2019. Această evoluţie s-a reflectat atât în creşterea numărului de angajaţi cu 75 mii, cât şi într-o contribuţie tot mai mare formarea PIB-ului României. Estimările noastre sunt că sectorul are un potenţial însemnat de creştere în anii următori, cu efecte pozitive pentru întreaga economie", a declarat Francesca Postolache, vicepreşedinte ABSL.
Industria serviciilor de business a generat în 2019 venituri de peste 9 miliarde euro, având aproximativ 179.000 de angajaţi la nivel naţional şi aproximativ 1.080 de companii înscrise la Ministerul de Finanţe cu coduri CAEN specifice.
"Pentru codurile CAEN 6201 & 6202 ce presupun activităţi de consultanţă în domeniul IT, veniturile înregistrate în 2019 au fost de 5,3 miliarde euro. Aceste servicii au angajat peste 76.000 de persoane în anul respectiv. Microsoft, DB Global Technology, DXC Technology, Rinf Outsourcing Solutions sunt exemple de companii, membre ABSL, cu aceste coduri CAEN", mai susţin autorii studiului.
Totodată, al doilea sector din punct de vedere al cifrei de afaceri (cel al activităţilor de consultanţă în afaceri şi management cu codul CAEN 7022) a înregistrat în 2019 venituri de 2,4 milioane euro. Printre companiile membre ABSL se numără HP Inc, Hewlett Packard Enterprise, KMG Rompetrol Shared Services Center, Accenture.
Al treilea sector (cel de contabilitate, audit, consultanţă fiscală) cu codul CAEN 6920, a înregistrat venituri de 780 milioane euro în 2019. BAT Global Business Services, PWC, Deloitte, Ernst&Young, KPMG sunt exemple de companii membre ABSL active în acest domeniu.
Sectorul contact centers (cu codul CAEN 8220) contribuie cu 480 milioane la sectorul serviciilor de business. Printre companiile industriei se numără Global Remote Services, Sykes, Telus International, Teleperformance, Vodafone Shared Services Romania.
Studiul privind impactul sectorului serviciilor de afaceri la nivelul întregii economii a fost realizat luând în considerare cele mai recente date disponibile (2019) de pe platforme precum Eurostat, Institutul Naţional de Statistică, TP Catalyst, respectiv Data.Gov.ro.
Asociaţia Business Service Leaders în România (ABSL) este cea mai importantă organizaţie care reprezintă sectorul de business services, adunând în componenţa sa peste 70 de companii care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).
Rolul ABSL România este de a susţine expansiunea sectorului de Business Service şi transformarea acestuia într-un vector important al creşterii economice a României. Asociaţia îşi atinge obiectivele prin facilitarea colaborării in cadrul sectorului, realizarea de studii, promovarea sectorului dar şi a oportunităţilor pe care România le oferă şi conlucrarea cu autorităţile în vederea dezvoltării industriei.
Activitatea ABSL este structurată pe mai multe puncte cheie - organizarea de evenimente de schimb de bune practici şi networking (de relationare), realizarea de studii şi ghiduri, promovarea României în relaţia cu investitorii, organizarea de proiecte educaţionale, relaţii guvernamentale. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.