Isărescu, despre inflaţie: Prognoza noastră pe termen mediu nu este încă, spun eu, alarmantă
Prognoza inflaţiei pe termen mediu a Băncii Naţionale a României nu este încă alarmantă, iar majorarea preţurilor la curent şi la gaze sunt tranzitorii, a afirmat miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Nu, în următoarea şedinţă de politică monetară nu ne aşteptăm la asta. Nu sugerează asta comunicatul, dar două lucruri sunt evidente şi reies şi din comunicat şi din analiza situaţiei internaţionale. Perioada dobânzilor scăzute se apropie de sfârşit. Acum în discuţie este numai ceea ce economiştii spun ieşirea. Cum se iese din această perioadă de stimulare chiar excesivă, puternică, a creşterii economice, inclusiv cu dobânzi scăzute. Deci, ca să folosesc iarăşi un termen neromânesc, dar utilizat de noi, timingul, calendarul de ieşire şi de revenire la normalitate este cel mai important, dar este încă sub discuţie. Nu avem aici o certitudine. Certitudinea este că tendinţa este spre normalitate, spre revenirea la normalitate. Şi asta depinde bineînţeles şi de presiunile inflaţioniste. Asta este un lucru cert. Al doilea lucru cert este că noi ne pregătim, de aia spuneam că folosim toate instrumentele, şi aş putea spune că am început deja cu un control mai serios al lichidităţilor pe piaţa monetară, ne pregătim pentru ce va urma. Prognoza noastră este că inflaţia este în creştere. Este însă legată de preţuri administrate pe care nu putem să le influenţăm. Deci ultimele majorări anunţate la gazele naturale vor impinge indicele ceva mai sus, este un fenomen tranzitoriu, din acest punct de vedere pentru că, de exemplu, majorarea preţului la electricitate va ieşi din calculul indicelui preţurilor de consum în luna ianuarie a anului viitor. Şi deci prognoza noastră pe termen mediu, cea la care ne uităm în primul rând, nu este încă, spun eu, alarmantă. Folosesc cuvântul încă pentru că sunt foarte mulţi factori care acţionează în acest sens", a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă ne putem aştepta ca în următoarea şedinţă de politică monetară dobânda cheie să crească.
El a menţionat că BNR va doza foarte bine instrumentele de politică monetară. De asemenea, instituţia se va uita şi la politica fiscală, la ce se va întâmpla în acest context al politicilor generale din România pentru a asigura creştere economică sustenabilă dar şi să ţină inflaţia sub control.
Totodată, întrebat despre datoria publică în creştere, Guvernatorul BNR a spus că ar fi bine să fie menţinută sub 60%.
"Punctul de vedere al Băncii Naţionale este că o datorie publică mai mică este în avantajul ţării, din punct de vederea al inflaţie, al stabilităţii financiare. Dar având în vedere nevoia de resurse, şi interne şi externe, creşterea pe datorie nu este o excepţie, ci dimpotrivă. Dacă vă uitaţi la nivelul Uniunii Europene cam aceasta este regula. Şi noi ne situăm în partea de jos a ţărilor membre a Uniunii Europene. Deci până la 60% nu văd probleme majore pentru România. Mai degrabă aş spune că deficitul bugetar, că de aici este datoria publică, nu vine din altă parte, din faptul că veniturile la buget sunt mai mici decât cheltuielile şi această situaţie durează de 30 de ani, de când a început tranziţia. Deci problema mai mare este ca acest deficit să fie redus treptat, nu brutal, situaţia bugetară şi deci situaţia deficitului bugetar să se consolideze la niveluri scăzute, să ajungem într-un timp rezonabil, şi aici Consiliul Fiscal are prezentată o întreagă strategie cu care noi suntem de acord, la un deficit bugetar sub 3% şi creşterea datoriei publice să nu depăşească 60%. Bine ar fi să se menţină sub 60%, poate chiar în jur de 55% şi apoi să descrească uşor, să se stabilizeze la acel nivel", a declarat Mugur Isărescu.
El a menţionat că este nevoie de reforme, inclusiv în domeniul fiscal, de creşterea veniturilor, o disciplină mult mai severă în domeniul cheltuielilor, evitarea multiplelor excepţii în domeniu încasărilor bugetare.
Pe de altă parte, el a fost întrebat despre predicţiile economistului american Nouriel Roubini, care avertizează că vine o nouă criză, şi a afirmat că "speră din toată inima să nu aibă dreptate".
Mugur Isărescu a declarat că avem două deficite, deficitul fiscal şi cel de cont curent, şi ar fi bine o situaţie tensionată pe plan internaţional să ne prindă cu aceste deficite la un nivel cât mai scăzut.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Isărescu: Am trăit momente de panică; lumea şi-a scos banii din bănci
Isărescu, despre Dăncilă: Lucrează de la birou şi este foarte disciplinată
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre











