ANIS trimite Comisiei Europene o declaraţie comună pe Legea Serviciilor Digitale, alături de alte 13 organizaţii

Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) şi alte 13 organizaţii membre ale Coaliţiei Digitale CEE s-au adresat Comisiei Europene (CE), într-o declaraţie comună ce propune dezvoltarea unor reglementări legale destinate creşterii modelelor actuale de business şi a soluţiilor tehnologice reprezentative pentru Piaţa Unică Digitală.
Conform reprezentanţilor Asociaţiei de profil, declaraţia comună vine în contextul demarării operaţiunilor privind Legea Serviciilor Digitale (DSA), începute de către forul european, care vor include redeschiderea Directivei privind comerţul electronic şi introducerea unei noi reglementări "ex ante" a concurenţei pe piaţă.
În conţinutul declaraţiei se află unele propuneri, care, în opinia semnatarilor, ar trebui incluse în viitoarele reglementări. Astfel, reprezentanţii organizaţiilor profesionale europene consideră că viitoarea legislaţie ar trebui să ofere un cadru transparent pentru răspunderea intermediarilor în ceea ce priveşte conţinutul ilegal.
"Furnizorii de servicii digitale nu pot fi împovăraţi cu obligaţia de a analiza proactiv şi, eventual, de a bloca tot conţinutul partajat prin intermediul unui serviciu dat. Potrivit Coaliţiei Digitale, a decide ce este permis sau nu este o datorie a statului - o astfel de decizie nu ar trebui luată de antreprenorii privaţi. Din acest motiv, Legea Serviciilor Digitale (DSA) ar trebui să reglementeze problemele conţinutului ilegal pe baza principiului transparenţei şi să definească în mod clar ce reprezintă "conţinutul", "serviciile" şi "produsele"", se notează în document.
În acelaşi timp, specialiştii consideră că Legea Serviciilor Digitale ar trebui să garanteze protecţia drepturilor de bază, iar legiuitorii ar trebui să analizeze îndeaproape impactul oricărei noi legi asupra întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi perspectivele acestora de a continua să inoveze.
"Digitalizarea universală schimbă piaţa locurilor de muncă. Întrucât tot mai multe sarcini sunt realizate de maşini automate, angajaţii trebuie să dobândească noi competenţe pentru a se adapta la companiile aflate în schimbare. Astfel, este important să se creeze cât mai rapid programe educaţionale care să permită angajaţilor din Europa Centrală şi de Est să se adapteze la realitatea dinamică, atât prin dobândirea de noi competenţe, cât şi în ceea ce priveşte creşterea gradului de conştientizare a securităţii cibernetice. În acest sens, ANIS a demarat în România un nou program de cursuri gratuite de tehnologie - TechTalent Growth - proiect cu finanţare europeană, al cărui principal obiectiv este creşterea nivelului de cunoştinţe, competenţe şi aptitudini ale angajaţilor din companiile mici şi mijlocii din domeniul IT&C", se precizează într-un comunicat de presă al ANIS, transmis miercuri AGERPRES.
O altă solicitare a organizaţiilor profesionale face referire la investiţiile în soluţii tehnologice care să stimuleze inovaţia - cum ar fi inteligenţa artificială (AI) şi Internet of Things (IoT), considerate a fi, în prezent, o necesitate.
De asemenea, accesul la internet şi serviciile digitale trebuie să fie un drept de bază al fiecărui cetăţean din Europa Centrală şi de Est, iar dotarea fiecărei gospodării, până în 2025, cu acces la internet cel puţin prin soluţia broadband reprezintă o provocare comună pentru ţările semnatare.
Coaliţia Digitală din ţările Europei Centrale şi de Est subliniază, totodată, faptul că noile reglementări ar trebui să evite acordarea unui avantaj nedrept ca urmare a influenţei factorilor de decizie politică.
"O piaţă unică digitală reală ar trebui să ofere şanse egale companiilor care îşi desfăşoară activitatea, având la bază exclusiv alegerea consumatorilor şi calitatea serviciilor furnizate (...) Succesul noilor servicii digitale nu poate depinde de forma actuală a peisajului politic. În caz contrar, suntem expuşi riscului de a creşte inegalitatea dintre statele membre ale UE, ce ar determina o fractură internă a comunităţii digitale. Totodată, trebuie să evităm reglementările care ar putea dăuna economiilor emergente, mai puţin diversificate din Europa", se arată în declaraţie.
Documentul comun a fost semnat de către reprezentanţii României (ANIS şi APDETIC), Bulgariei (Alianţa Naţională Digitală), Croaţiei (HUP), Republicii Cehe (ASE şi SPCR), Estoniei (ITL), Lituaniei (INFOBALT), Letoniei (LIKTA), Poloniei (Asociaţia Digitală Polonia), Slovaciei (ITAS şi SAPIE), Sloveniei (Coaliţia digitală a Sloveniei) şi Ungariei (IVSZ).
Pe data de 8 septembrie 2020, s-au încheiat pre-consultările cu privire la lucrările planificate, iar forma finală a Legii Serviciilor Digitale (DSA) va avea un impact major asupra funcţionării întregului spaţiu digital al UE.
ANIS menţionează că nu este la prima iniţiativă la nivel internaţional, după ce, în luna februarie a acestui an, în contextul reuniunii extraordinare a Consiliului European în care s-a discutat bugetul pe termen lung al UE, alături de ceilalţi membri ai Coaliţiei Digital Europe, a solicitat creşterea bugetului alocat digitalizării de la 3% la 10%.
Digital Europe este confederaţia ce reuneşte asociaţiile de IT din Europa şi se ocupă cu lobby la nivelul Parlamentului European. ANIS, parte din Digital Europe, a trimis o solicitare către preşedintele Klaus Iohannis, reprezentantul României în cadrul reuniunii, de a pune pe agenda negocierilor iniţiativa menţionată. Demersul a fost susţinut de toate cele 24 de asociaţii digitale ale Digital Europe şi a fost propus fiecărui negociator al statelor membre.
Tot în februarie 2020, ANIS a asistat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) la negocierile ONU de la Geneva pe tema elaborării de norme de comportament responsabil al statelor în spaţiul cibernetic.
Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
În cadrul Asociaţiei sunt înscrişi peste 130 de membri - atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară.
Peste 38.000 de angajaţi care lucrează în companiile membre ale ANIS generează o cifră de afaceri ce depăşeşte 2,5 miliarde de euro. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.