Naguma Medical Supply anunţă că va transmite luni Ministerului Sănătăţii 10 milioane de măşti destinate persoanelor vulnerabile

Compania Naguma Medical Supply SRL, câştigătoarea licitaţiei organizate de Ministerul Sănătăţii pentru cumpărarea măştilor sanitare destinate populaţiei din categoriile defavorizate, va transmite luni ministerului de resort o cantitate de 10 milioane din aceste măşti, se menţionează într-un comunicat remis de societatea comercială.
"În acest weekend, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică, a deschis noi centre pentru primirea măştilor medicale. Naguma va continua să distribuie măştile pe parcursul săptămânii, 10 milioane fiind livrate chiar astăzi. Măştile achiziţionate vor fi distribuite gratuit de către minister unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate", se precizează în comunicatul Naguma Medical Supply SRL remis luni AGERPRES.
Parte a grupului InteRo, compania Naguma Medical Supply SRL a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măşti tip 3 PLY, oferind cel mai mic preţ, respectiv 0,64 RON plus TVA, pentru măşti medicale cu certificat de garanţie şi calitate, potrivit comunicatului.
Începând din luna martie, Naguma Medical Supply SRL a furnizat României şi altor ţări din Uniunea Europeană peste 30 de milioane de măşti, se menţionează în comunicat.
Compania Naguma Medical Supply SRL aparţine familiei de investitori canadieni Topolinski, prezentă în România de peste 13 ani şi activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare, şi care îşi propune ca pe termen lung să transforme societatea comercială într-un furnizor de măşti şi alte echipamente individuale de protecţie pentru Europa de Est, conform comunicatului.
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, referindu-se la licitaţia pentru măştile destinate persoanelor vulnerabile, că va fi reziliat contractul dacă cei care au câştigat nu livrează luni produsele.
Şeful Executivului a explicat că licitaţia a fost contestată de trei firme, atât la CNSC, cât şi în instanţă, contestaţiile au fost respinse şi ulterior s-a trecut la semnarea contractului-cadru, apoi a celui subsecvent cu câştigătorul.
"Câştigătorul licitaţiei avea obligaţia ca, în termen de cinci zile, să depună scrisoare de garanţie, urmând să înceapă cele şapte zile de derulare a contractului. Suntem în situaţia în care câştigătorul licitaţiei nu a depus în termenul de cinci zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere care este inclusă în contractul respectiv. Săptămâna următoare, Ministerul Sănătăţii va lua o decizie care e foarte clară - rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul 2 pentru a livra măştile prevăzute în contract. (...) Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului", a spus Orban, la finalul unei vizite de lucru în Gorj. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 157,7 miliarde lei, în februarie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 157,7 miliarde lei, la finalul lunii februarie 2025, în creștere cu 21% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2024, potrivit statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au rea
Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste șase milioane de euro
Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste 30,29 milioane de lei (peste șase milioane de euro), la Noroc este în joc un report cumulat de peste 13,42 milioane de lei (peste 2,69 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 14,36 milioane de lei (peste 2,88 milioane de euro), informează Loteria Român
ANPC: Amenzi de de 168.000 lei și oprirea temporară a activității la 14 operatori economici din Timișoara
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 168.000 de lei și au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 14 operatori economici din Timișoara, a anunțat sâmbătă seara președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone. 'În dat
Administrația Națională de Meteorologie alocă 11,2 milioane lei pentru pachete software și sisteme informatice
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) alocă 11,2 milioane lei, fără TVA, pentru achiziția de pachete software și sisteme informatice, contractul urmând să fie încheiat pentru o perioadă de zece luni, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 'Achiziția sist
Trecerea la ora de vară, între dezechilibre și utilitate; piețele financiare și consumul de energie, pe minus după tranziție(analiză)
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire la impactul asupra economiei, întrucât cercetările arată că apar dezechilibre în productivitatea muncii, pe piețele financiare și în consumul de energie, relevă o analiză semnată de Radu Puiu, analist financi
CFR SA: 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA. 'În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29/30 martie 2025, România va trece la ora oficială de vară. Astfel, ora 0
Rata șomajului a coborât la 3,37% în luna februarie 2025
Rata șomajului înregistrată la nivel național, la sfârșitul lunii februarie 2025, a fost de 3,37%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale raportat la cea din luna anterioară, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit instituției, numărul total de șomeri la finele lunii februarie 2025 a fost de 268.39
ANPC a dat amenzi în valoare de 61,2 milioane lei, în perioada 7 februarie - 26 martie
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de 61,2 milioane lei în perioada 7 februarie - 26 martie și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme în valoare totală de 4,26 milioane lei, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), remis vineri AGERPRES. As
Românii pot alege din șapte destinații europene pentru a admira cireșii înfloriți, în aprilie (tur-operator)
Paris, Amsterdam, Copenhaga sau Edinburgh sunt printre destinațiile europene în care românii pot admira cireși înfloriți ca în Japonia, în această primăvară, potrivit unei platforme online de rezervări bilete de avion. În aprilie 2025, prețurile biletelor de avion dus-întors din București către destinații europene renu
Ministrul Finanțelor estimează încasări de 1 miliard de lei, în 2025, din taxa pe construcții speciale
Ministerul Finanțelor a elaborat modalitatea de aplicare a impozitului pe construcțiile speciale, pe baza propunerilor sectoarelor vizate, încasările la bugetul de stat fiind estimate la 1 miliard de lei, în 2025, a anunțat vineri ministerul. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în cursul lunilor februarie și martie, Ministerul Finanțelor
Proiectul ANPC referitor la afișarea adaosului comercial la raft încalcă legislația și principiile în materie de concurență (organizații)
Inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) de informare a consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat în raport cu prețul de achiziție este o măsură contrară acțiunilor pe care Comisia Europeană intenționează să le întreprindă pentru a crea condiții de concurență echitabile între comercia
Autobuzul 642 va fi suspendat, de la 1 aprilie, din cauza cererii reduse din partea călătorilor
Autobuzul 642 va fi scos din circulație, de la 1 aprilie, iar liniile 106, 196, 203, 216, 241, 253 și 312 vor fi suplimentate, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. 'Începând cu data de 1 aprilie 2025, linia navetă de autobuz 642 v
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric, de 456,5018 lei/gram; leul s-a depreciat față de principalele valute
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 3,264 lei (0,72%), ajungând la o cotație de 456,5018 lei, de la 453,2378 lei, cât anunțase joi Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat nesemnificativ în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională
Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în luna februarie cu 0,7%
Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7%, până la nivelul de 49,4 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete ale lunii au totalizat 97 milioane lei (19,5 milioane euro), conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), transmis, vineri, AGERP
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 75 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,47% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de