logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Program de convergenţă 2020: Investiţiile brute se vor reduce cu 2,6% în 2020

Imagine din galeria Agerpres

Investiţiile brute se vor reduce cu 2,6% în 2020, în condiţiile în care cheltuielile cu consumul privat vor înregistra o reducere cu 0,7%, consumul guvernamental va avea un impact pozitiv de 2,4%, iar exporturile şi importurile de bunuri şi servicii vor înregistra dinamici negative, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

"În cadrul cererii interne, se estimează că investiţiile brute (formarea brută de capital fix) se vor reduce cu 2,6%, fiind aşteptat un comportament investiţional precaut din partea mediului privat. Într-o mai mică măsură vor fi afectate cheltuielile cu consumul privat (- 0,7%) care sunt susţinute de creşterea moderată a câştigului salarial net şi de înclinaţia spre consum a populaţiei. Consumul guvernamental va avea un impact pozitiv (2,4%), ca urmare a măsurilor adoptate de Guvern pentru controlul şi diminuarea efectelor negative ale pandemiei. Atât exportul, cât şi importul de bunuri şi servicii vor înregistra dinamici negative comparativ cu anul 2019 (-6,7%, respectiv -5,6%)", se arată în documentul citat.

În condiţiile perturbării relaţiilor comerciale pe pieţele externe, este de aşteptat ca deficitul de cont curent să se ajusteze de la 4,6% din PIB în anul 2019 şi 4,5% în scenariul de bază, la 4,1% din PIB în estimarea curentă.

"Reducerea deficitului de cont curent este determinată de estimarea contracţiei la nivelul deficitului balanţei comerciale (de la -18,6 miliarde euro prevăzut în prognoza de iarnă, la -16,8 miliarde euro). Pe de altă parte, la nivelul serviciilor se preconizează o reducere a excedentului cu 0,7 miliarde euro ca urmare a scăderilor aşteptate a se înregistra în domeniul transporturilor cât şi a serviciilor turistice", potrivit Programului de convergenţă.

În ceea ce priveşte inflaţia, pentru anul 2020 se estimează că aceasta se va reduce atât ca medie anuală, până la 3,1%, cât şi la sfârşitul anului până la valoarea de 3%. Reprezentanţii MFP susţin că principalul risc la adresa evoluţiei inflaţiei este dat de către impactul pandemiei de coronavirus la nivel naţional şi internaţional, respectiv o reducere de preţ pe fondul unei cereri mai reduse pentru unele produse nealimentare care nu sunt de strictă necesitate, dar şi pentru combustibili, compensată de apariţia unor condiţii meteorologice nefavorabile cu un efect ascendent asupra preţurilor produselor agroalimentare.

Potrivit MFP, populaţia ocupată va urma tendinţa PIB-ului, respectiv o scădere în anul 2020 cu 1,4%, ajungând la 8,56 milioane persoane (conform metodologiei BIM), iar în carul acesteia numărul de salariaţi va cunoaşte cea mai mare reducere (-1,6%).

"Considerând ipoteza metodologică a păstrării celor din şomajul tehnic în categoria salariaţilor, rata şomajului, conform BIM, va ajunge la 4,4% în medie în anul 2020. În cazul în care persoanele care sunt în şomaj tehnic sunt adăugate la numărul de şomeri rata şomajului ajunge la 6,3%", se arată în document.

Pe termen mediu, scenariul cu cea mai mare plauzibilitate este cel în care creşterea economică revine în zona potenţialului său estimat înainte de pandemia COVID-19, respectiv în intervalul 3-4%, susţin reprezentanţii MFP.

"Referitor la anul 2021 s-au identificat, la acest moment, două surse probabile de incertitudine, care se pot transforma în riscuri negative la adresa creşterii PIB: traiectoria trimestrială a reluării activităţilor economice şi probabilitatea asociată unui al doilea val pandemic în lunile octombrie - noiembrie 2020. Totuşi, aceste ipoteze nu sunt luate în calcul la elaborarea scenariului pe termen mediu. O reluare a activităţii economice cu întârziere în eventualitatea unei evoluţii în "L" a produsului intern brut sau reapariţia COVID-19 ar avea efecte negative asupra activităţii economice şi în anul 2021, caz în care revenirea creşterii economice robuste s-ar produce în partea a doua a anului viitor", se mai arată în Programul de convergenţă 2020.

Potrivit sursei citate, potenţialul de creştere al economiei româneşti este afectat pe termen scurt în principal prin intermediul factorului muncă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul recesiunii precedente.

"Date fiind atât evoluţia negativă a populaţiei ocupate, cât şi a numărului mediu de ore lucrate pe persoană ocupată în contextul reducerii producţiei din majoritatea sectoarelor şi a distanţării sociale, contribuţia factorului muncă la creşterea potenţială se aşteaptă să fie negativă în anul 2020", se menţionează în document.

Stocul de capital îşi va diminua contribuţia pozitivă în condiţiile în care formarea brută de capital fix va înregistra în acest an o scădere cu 2,6%, iar pentru anul 2021 activitatea investiţională, inclusiv fluxurile de ISD, este încă marcată de incertitudini. Conform metodologiei comune europene de estimare a PIB potenţial şi output-gap, pentru România s-a observat, începând cu anul 2009, că la scăderi ale investiţiilor brute cu 1% le corespund diminuări ale contribuţiei stocului de capital la creşterea potenţială de 0,09 puncte procentuale. Ca şi în cazul capitalului, contribuţia productivităţii totale a factorilor se va menţine pozitivă.

"Trebuie menţionat faptul că exporturile româneşti şi industria prelucrătoare se găseau la începutul acestui an sub influenţa negativă a încetinirii fluxurilor comerciale globale precedente pandemiei de coronavirus. Mai mult, în condiţiile în care scăderea activităţii economice la nivel global se conturează a fi una cu un grad foarte ridicat de sincronizare la nivelul economiilor naţionale, redresarea economică din România depinde în mare măsură de înregistrarea unor evoluţii pozitive la nivel internaţional", se mai spune în documentul elaborat de MFP.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 13

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic 16-05-2025 18:50

Bitdefender: Escrocherie deepfake cu candidații la Președinție

Producătorul global de soluții de securitate informatică Bitdefender avertizează asupra unei noi escrocherii online care folosește tehnologia deepfake pentru a crea videoclipuri false cu figuri politice cunoscute, în preajma alegerilor prezidențiale din România. 'Aceste clipuri generate cu ajutorul inteligenței artificiale &ici

Economic 16-05-2025 18:02

Greenpeace, despre cererea de chemare în judecată formulată de Romgaz: Nu am primit nicio înștiințare de plată

Greenpeace România transmite că nu a primit nicio înștiințare de plată privind cheltuielile de judecată către Romgaz, că nu este în incapacitatea de plată și că acest dosar este doar o încercare de intimidare. Aceste precizări vin în urma anunțului de vineri al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, conform căro

Economic 16-05-2025 17:27

Control operativ al ANPC la depozitele Antrefrig din sectorul 2; amenzi de 207.000 lei

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat vineri un control operativ la depozitele Antrefrig din sectorul 2 și au aplicat, în urma deficiențelor constatate, amenzi în valoare de 207.000 lei, informează ANPC printr-un comunicat.

Economic 16-05-2025 17:01

TPBI prelungește programul mai multor linii, pentru transportul spectatorilor meciului FCSB - Universitatea Craiova

Liniile 1, 4, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 17 mai, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FCSB - Universitatea Craiova, programat de la ora 20:00, pe Arena Națională, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucu

Economic 16-05-2025 16:37

O schemă frauduloasă de colectare a datelor personale și bancare utilizează identitatea brandului Notino (DNSC)

O tentativă de fraudă care folosește numele brandului Notino este în desfășurare în mediul online, iar această schemă este menită să colecteze datele personale și bancare ale utilizatorilor, atenționează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o

Economic 16-05-2025 15:45

Experții DNSC avertizează asupra unui risc cu impact ridicat de malware livrat prin Google Calendar

Un malware este livrat prin intermediul invitațiilor din Google Calendar care conțin linkuri către fișiere sau pagini controlate de către hackeri, avertizează experții Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un articol postat, vineri, pe site-ul instituției. 'Cercetătorii în securitate cibernetică de

Economic 16-05-2025 15:43

BNR: Rata anuală a inflației își va prelungi evoluția fluctuantă până în trimestrul III 2025

Rata anuală a inflației își va prelungi evoluția fluctuantă până în trimestrul III 2025, pe fondul unor efecte de bază și al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică, dar va descrește apoi, timp de patru trimestre, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale a României. În ședința de

Economic 16-05-2025 15:31

Prezidențiale2025 / Boloș: Am votat astăzi la Bruxelles pentru calea europeană a României

Ministrul Investițiile și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis că a votat vineri, la Bruxelles, pentru calea europeană a României, deoarece Uniunea Europeană, 'cu toate rigiditățile ei', ne-a împins să facem reforme necesare pentru țară. 'Am votat astăzi la Bruxelles. Din inima Europei, pentru calea europeană

Economic 16-05-2025 15:29

BNR: Perioada electorală prelungită și tensiunile politice în creștere au inversat mișcările de capital de pe piața financiară locală

Perioada electorală prelungită și tensiunile politice în creștere au inversat mișcările de capital de pe piața financiară locală, iar în ultima perioadă, ieșirile de capital au crescut semnificativ, sub diverse forme, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României. Potrivit BNR, aceste schimbări au avut un im

Economic 16-05-2025 15:05

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, vineri, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei

Economic 16-05-2025 14:55

ANCOM: Sectorul de telecomunicații din România a raportat venituri în scădere cu 5%, în 2024

Veniturile sectorului de telecomunicații din România au scăzut, în cursul anului trecut, față de 2023, cu 5%, până la 16,1 miliarde de lei (aproximativ 3,2 miliarde de euro), reiese din datele publicate, vineri, de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Raportul de date statist

Economic 16-05-2025 14:25

Oamenii preferă divertismentul local și spectacolele live însă tehnologia rămâne un element esențial (studiu)

Activitățile locale (48%) și live (46%) reprezintă cele mai frecvente alegeri ale consumatorilor în materie de divertisment la nivel global în ultimul an, iar generațiile mai în vârstă apreciază formatele facilitate de tehnologie într-o măsură comparabilă cu Generația Z, relevă un studiu privind atitudinea consumatorilor în context

Economic 16-05-2025 13:51

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă, o investiție de peste 112,4 milioane de lei

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a transmis vineri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă, o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri proprii. 'Ca urmare a aprobării proiectului tehnic 'Modernizarea terminalelor și a corpurilor de clădire existente la AIHCB',

Economic 16-05-2025 13:39

Moneda națională continuă să se deprecieze față de euro, cursul ajunge la 5,1033 lei/euro

Moneda națională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1033 lei, în creștere cu 0,01 bani față de cotația precedentă, de 5,1032 lei. Leul a pierdut teren și în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,5563 lei, în urcare cu 0,09 bani (+0,02%), comparati

Economic 16-05-2025 12:47

AFM a preluat în administrare șase depozite de deșeuri municipale pentru închidere și ecologizare

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a preluat în administrare șase depozite neconforme de deșeuri municipale, în vederea închiderii și ecologizării acestora, se arată într-un comunicat de presă al instituției transmis, vineri, AGERPRES. 'Măsura reprezintă un pas esențial pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de Rom&