Peste 150.000 de persoane fizice şi aproximativ 10.000 de companii au solicitat amânarea plăţii ratelor la credite
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/12080702.jpg)
Peste 150.000 de persoane fizice şi aproximativ 10.000 de companii au solicitat până în prezent amânarea plăţii ratelor la credite, termenul limită pentru depunerea cererilor fiind jumătatea lunii mai, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
"Peste 150.000 de persoane fizice (au solicitate amânarea ratelor la credite - n.r.) şi aproximativ 10.000 de companii. Din aproximările pe care le facem în momentul de faţă", a spus Florin Dănescu, întrebat care este numărul de cereri de amânare a ratelor la credite primit de bănci.
Potrivit preşedintelui executiv al ARB, clienţii au început să depună cereri de când băncile au oferit soluţii, dar volumul a crescut foarte mult în ultimele zile, după apariţia normelor de aplicare pentru Ordonanţa 37.
El a menţionat că cererile se pot depune până la jumătatea lunii mai, iar dacă ritmul de creştere a numărului de solicitări se menţine, se consumă portofoliul de clienţi. "Nu ştiu dacă ar fi bine, că nu e vorba de resurse sau că nu ar vrea băncile. Doamne fereşte! Ci de faptul că înseamnă că oamenii nu ar face selecţia între cei care chiar au nevoie sau pur şi simplu ar cere toată lumea fără să aibă nevoie. Ar fi o greşeală pentru că şi-ar încărca nota de plată fără rost", a declarat Florin Dănescu.
De asemenea, el a menţionat că volumul este foarte mare pe comunicare nu numai despre credite, dar şi pentru restul produselor. Clienţii ar putea să folosească şi email-ul pentru a solicita amânarea plăţii ratelor.
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.
Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Păun: Mă aștept ca președintele interimar să pună presiune mai mare pe instituțiile statului din sfera securității
România va avea un președinte interimar conform Constituției, cu toată legitimitatea în spatele său, care va putea să pună presiune mai mare pe instituțiile statului din sfera securității, apărării, având în vedere că, până în prezent, nu au fost luate măsuri împotriva manipulărilor care au loc pe rețelele de socializare, consideră C
Hidroelectrica a produs mai puțină puțină energie electrică în 2024, comparativ cu 2023
Grupul Hidroelectrica raportează o producție de energie electrică brută de 14.224 GWh în 2024, în scădere cu 22% față de 2023, din care 13.928 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, potrivit unor date preliminare publicate luni pe site-ul Bursei de Valori București. Producția de energie electrică netă reprezintă 13.864 GWh (minus
REPORTAJ: Boicot cu reduceri de un cot
'A fi sau a nu fi' a fost dilema boicotului la români, un demers nou intrat în viețile noastre și copiat de prin vecini, dar care a captat imaginația și energiile colective. Jandarmi la Unirii, jandarmi la Uni
Piedone anunță amenzi de 620.000 de lei la Termoenergetica
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a amendat Termoenergetica București cu 620.000 de lei, pentru încălcarea legislației în vigoare în ceea ce privește furnizarea apei calde menajere și a agentului termic de încălzire, după verificarea a 31 de puncte termice și 86 de de unități locative, a anunțat, luni, președintele ANPC, Cri
Imaginea României atârnă de un fir de ață; avem nevoie de lideri care să reafirme angajamentele statului în privința reformelor (consultant)
România are nevoie de lideri responsabili care să explice în spațiul public care sunt motivele demisiei președintelui Klaus Iohannis, care este parcursul schimbărilor de la vârfului statului și să reafirme angajamen
Antreprenori din cinci țări au depus nouă oferte pentru construcția primului lot al autostrăzii Timișoara-Moravița
Antreprenori din România, Bulgaria, Italia, Turcia și Ucraina au depus nouă oferte pentru construcția primului lot al autostrăzii Timișoara - Moravița, respectiv Remetea Mare - Jebel, cu o lungime de 35,67 kilometri, a anunțat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Barbu: Cât voi fi ministru, banii care vor fi investiți în agricultura din România nu vor mai fi investiți haotic
Ministerul Agriculturii va avea în continuare o politică bazată numai pe investiții, iar banii care vor ajunge în agricultura din România nu vor mai fi investiți haotic, ci acolo unde există deficit în balanța comercială, a afirmat, luni, ministrul de resort, Florin Barbu, la un eveniment de specialitate. El a anunțat proiectele pe care
Șefa Reprezentanței CE în România: Microelectronica este de o importanță crucială pentru viitorul nostru european
România își concentrează atenția în microelectronică, un domeniul strategic esențial atât pentru dezvoltarea tehnologică și economică a Europei, cât și pentru creșterea competitivității economiei europene în contextul geoeconomic actual, susține șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac. Ac
Suciu (BNR): Suntem foarte atenți la evoluțiile care au loc în piață pentru a preîntâmpina orice evoluție negativă
Banca Națională a României este atentă la evoluțiile care au loc în piață pentru a preîntâmpina orice evoluție negativă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu. Afirmația reprezentantului BNR vine în urma
Barbu: Nu mai doresc ca în România fermierii să achiziționeze un purcel cu 125 de euro
Anul acesta vom finaliza diferența de ferme de reproducție, întrucât nu mai doresc ca, în România, fermierii să achiziționeze un purcel cu 125 de euro, ci vreau să producem acești purcei cu costuri între 50 și 60 de euro, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferință de specialitate.
Apele Române: Coeficientul de umplere în lacurile de acumulare a scăzut la 61,52%
Rezervele de apă din România se mențin în continuare scăzute, coeficientul de umplere în lacurile de acumulare fiind de 61,52%, cel mai scăzut din ultimii opt ani, a transmis Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-o
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste trei milioane de euro
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 16 milioane de lei (peste 3,22 milioane de euro), iar reportul cumulat la Noroc depășește 12,28 milioane de lei (peste 2,46 milioane de euro), informează, luni, Loteria Română. De asemenea, la Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 10,70 milioane de lei (peste 2
Gustă (AAF): Ne apropiem de borna de un milion de investitori în industrie
Numărul investitorilor în fondurile de investiții se apropie de un milion, iar estimările arată că această cifră ar putea fi atinsă la Paște, a declarat, luni, într-o dezbatere de specialitate, președintele Asociație Administratorilor de Fonduri (AAF), Horia Gustă. 'Ne apropiem de borna de un milion de investitori în industrie. Există o e
Bogdan Ivan: Prin mințile sclipitoare din IT, transformăm țara într-un hub regional de tehnologii emergente
Prin mințile sclipitoare ale românilor din industria IT, transformăm țara noastră într-un hub regional de tehnologii emergente, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, la o reuniune internațională. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatu
Barbu: În momentul de față, este o problemă de a integra producătorii români în magazinele de retail din România
Integrarea producătorilor români în magazinele de retail din România este o problemă în momentul de față, fiindcă aici este vorba despre cantități, iar Ministerul Agriculturii a încurajat mereu realizarea de cooperative, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu. 'În momentul de față, este o