Valentin Lazea: România şi-a epuizat toată muniţia pe care ar fi putut să o utilizeze în condiţii de criză

România şi-a epuizat toată muniţia pe care ar fi putut să o utilizeze în condiţii de criză, prin relaxarea fiscala pro-ciclică începută în vara anului 2015 şi continuată până la sfârşitul anului trecut, arată economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-un articol publicat pe blogul ''Opinii BNR''.
"Prin relaxarea fiscală pro-ciclică începută în vara anului 2015 şi continuată până la sfârşitul anului trecut, România şi-a epuizat toată muniţia pe care ar fi putut să o utilizeze în condiţii de criză. Pentru că una este să vii de la un surplus bugetar de 1% din PIB la un deficit de 3 - 4% din PIB (precum Germania sau Bulgaria (da, Bulgaria!) şi alta este să vii de la un deficit de 4,3% din PIB la un deficit de 7% din PIB (fără a lua în calcul aplicarea legii pensiilor). La ce fel de clemenţă se poate aştepta România din partea Comisiei Europene, în aceste condiţii? A trecut relativ neobservat faptul că, zilele trecute, statele membre ale UE au votat în unanimitate declanşarea Procedurii de deficit excesiv la adresa României. Fapt care arată două lucruri: că Pactul de Stabilitate şi Creştere nu a fost îngropat ("frate, frate, dar brânza e pe bani") şi că, chiar şi statele dispuse să fie indulgente cu România nu au putut închide ochii la enormitatea cifrei de deficit (obţinut în vremuri de creştere economică)", menţionează Valentin Lazea.
Economistul-şef al BNR a precizat că s-ar putea aduce în discuţie un sprijin din partea FMI, similar celor 13 miliarde de euro luate cu împrumut în 2010. "Numai că este important a se cunoaşte faptul că Fondul nu sprijină prin programele sale recapitalizarea companiilor, ci acordă împrumuturi statelor cu scopul finanţării în condiţii preferenţiale ale deficitelor externe. Chiar presupunând că s-ar putea obţine o derogare în acest sens, chiar crede cineva că FMI va acorda bani fără condiţionalităţi stricte de reformare a finanţelor şi a sectorului real al economiei? Iar o primă condiţionalitate pe care ar putea să o ceară - pe bună dreptate - Fondul, ar fi de a vedea că sectorul privat din România capitalizează firmele pe care le deţine la nivelul minim solicitat de Legea 31/ 1990", a adăugat Valentin Lazea.
Oficialul BNR a mai spus că, potrivit unor calcule, necesarul de capitalizare suplimentară s-ar ridica la circa 30 miliarde de euro, adică suma solicitată în prezent de sectorul privat sub formă de pachet de asistenţă financiară.
"Nici chiar convingerea - improbabilă - a Comisiei şi a Fondului de a trata cu îngăduinţă România nu ar fi suficientă, fără o convingere asemănătoare a agenţiilor de rating şi a pieţelor. Iar aici, credibilitatea României atârnă de un fir de păr, ţara fiind situată pe ultima treaptă a investment grade şi orice retrogradare însemnând intrarea în categoria junk ('gunoi'). Pentru ca această retrogradare să nu se întâmple, agenţiile de rating vor vrea să vadă încă de anul acesta voinţa pentru reducerea în perspectivă a deficitului bugetar, nicidecum măsuri care să adauge la acesta în viitor", a explicat economistul-şef al BNR.
Valentin Lazea a adăugat că orice lărgire a deficitului sau a datoriei întreprinsă în prezent în numele combaterii crizei va lungi perioada de reajungere la normal în perioada post-criză, va mări costurile ataşate şi va amplifica reformele care vor trebui făcute.
"În acest context, Guvernul ar face bine să reziste apelurilor de imitare necritică a practicilor din ţările dezvoltate, chiar dacă acest lucru este dificil într-un an electoral. Opoziţia ar trebui să îşi înfrâneze impulsurile de a supralicita orice măsură economică, deoarece s-ar putea ca votul popular să o aducă la guvernare în nişte condiţii economice la a căror toxicitate ea, Opozitia, să fi contribuit din plin. Organizaţiile patronale străine existente în România (Consiliul Investitorilor Străini, Amcham etc) ar face bine să tempereze elanul colegilor din patronatele române, aducându-le argumente de genul celor de mai sus. Iar patronatele române ar trebui să aibă grijă ce îşi doresc: s-ar putea să se îndeplinească", a mai spus Valentin Lazea.
În opinia sa, măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid-19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate şi că, la urma urmei, există 'prânz gratuit' (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor.
"Însufleţiţi de această iluzie, oamenii de afaceri români grupaţi în asociaţia Romanian Business Leaders şi în alte zece organizaţii de business au solicitat recent Guvernului accesarea unui pachet de asistenţă financiară de 30 miliarde euro (aproape 15% din PIB) pentru recapitalizarea firmelor autohtone şi repornirea economiei. Această propunere este făcută prin mimetism ('dacă alţii pot să o facă, noi de ce nu am putea?'), dar nu ţine seama de următoarele aspecte: ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum România. Dacă oamenii noştri de afaceri ar citi cu atenţie orice propunere referitoare la relaxări fiscale şi monetare (gen Quantitative Easing, Helicopter Money etc), ar vedea că autorii lor au grijă să sublinieze că respectivele propuneri au sens în economiile dezvoltate (SUA, Germania, Franţa), dar în nici un caz nu sunt recomandate economiilor emergente", a explicat Valentin Lazea.
Economistul-şef al BNR susţine că această diferenţă de abordare se datorează faptului că pieţele sunt dispuse să tolereze niveluri de îndatorare mult mai mari pentru statele dezvoltate (de peste 100% din PIB pentru guverne şi de peste 300% din PIB pentru toate sectoarele), în timp ce pentru statele emergente nivelurile respective de toleranţă sunt pe la jumătate.
De asemenea, Valentin Lazea a subliniat că această abordare duală are unele explicaţii. "Pentru creditori este importantă nu atât datoria unui stat în sine, cât balanţa dintre datorii şi creanţe. De exemplu, Marea Britanie are o datorie totală de peste 300% din PIB, dar are creanţe de încasat de la restul lumii chiar mai mari decât această cifră, astfel încât, per total, este creditor net. În timp ce România, chiar dacă are o datorie totală de numai circa 120% din PIB, dar foarte puţine creanţe de încasat de la restul lumii, se află în situaţia de debitor net", a adăugat Lazea.
Totodată, oficialul BNR a subliniat că pentru creditori este importantă avuţia (netă de datorii) acumulată într-un stat, care poate fi lichidizată şi utilizată pentru achitarea unui nou credit. "Astfel, state precum Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie au avuţii nete (net worth) echivalente cu de câte 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe - dar nu toate - au fost mari puteri coloniale. În România, avuţia (netă de datorii) se ridică la circa 1,4 PIB-uri (această ţară a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel încât capacitatea ei de a rambursa un eventual credit-mamut este mult mai mică", a explicat Valentin Lazea.
Acesta a subliniat că statele dezvoltate însele vor plăti un "cost exorbitant" pentru extravaganţele fiscale din prezent. "Deja economiştii lor se gândesc la modalităţi neortodoxe de reducere a datoriilor uriaşe ce vor rezulta: reprimare fiscală (adică plata de către stat a unor dobânzi sub nivelul pieţei, pentru o perioadă lungă de timp şi ţinerea dobânzilor bancare sub nivelul inflaţiei), o creştere semnificativă a inflaţiei care să erodeze datoria contractată în termeni nominali, iertări masive de datorii (generatoare de hazard moral, întrucât îi penalizează pe buni-platnici) etc. Nici măcar pentru statele dezvoltate legile economice nu sunt suspendate: cineva va trebui să plătească pentru consumaţia din prezent. Cu atât mai mult, această concluzie este valabilă pentru statele emergente, precum România", a mai spus Valentin Lazea.
Mai mult decât atât, economistul-şef al BNR consideră că aducerea de putere de cumpărare, prin împrumuturi, din viitor în prezent - în numele depăşirii crizei - va ridica şi problema echităţii inter-generaţionale.
"Deja generaţia tânără este chemată să se sacrifice pentru a-i proteja pe vârstnici în contextul pandemiei; adăugaţi la aceasta costul uriaş al programelor de mediu care vor fi implementate în următoarele decenii şi, deasupra tuturor, adăugaţi costul dobânzilor la trilioanele de euro sau dolari care se vehiculează astăzi şi pe care tot generaţia tânără de acum va trebui să le achite: nu vi se pare cam mult?", a adăugat oficialul BNR.
Totodată, Valentin Lazea a subliniat că majoritatea fondurilor de ajutorare vor veni sub forma de împrumut şi nu sub formă de granturi. "Este adevărat că, Comisia Europeană va renunţa, anul acesta, la solicitările de cofinanţare, diminuând astfel efortul bugetar al statelor recipiente. Şi la fel de adevărat este că se vor crea fonduri europene care vor avea caracteristici de granturi. Dar sumele cu adevărat importante vor veni sub formă de împrumuturi, purtătoare de dobândă şi cu condiţionalităţi ataşate", a explicat economistul-şef al BNR.
De asemenea, Valentin Lazea consideră că este suficient să observăm dificultăţile de accesare a unor noi împrumuturi de către Italia, care este un stat important, membru al zonei euro, lovită puternic de pandemie, cu un deficit bugetar sub 3% în anul trecut şi cu o datorie publică mare, dar deţinută în cea mai mare măsură de cetăţenii şi firmele autohtone (adică posibil de rostogolit la infinit). "La ce tratament preferenţial ar putea să spere România, care nu este un stat important la nivelul UE, nu este membru al zonei euro, a fost lovită moderat de pandemie, a avut un deficit bugetar de peste 4% în 2019, iar datoria publică - chiar dacă este mică - este deţinută în proporţii semnificative de non-rezidenţi (care pot cere oricând onorarea ei)?", avertizează Lazea.
Potrivit oficialului BNR, dacă ne uităm la pachetele de ajutorare ale economiei implementate de state comparabile cu noi, constatăm că, în Polonia, cea mai mare parte a pachetului de circa 10% din PIB este constituită din garanţii de stat, care este posibil să nu fie activate niciodată. "În Ungaria, o mare parte a pachetului este reprezentată de măsuri care au fost deja implementate cu ani în urmă: este ca şi cum guvernul României ar promite reducerea TVA la 9% pentru alimente sau reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%. Altminteri, măsurile efective luate pentru sprijinirea economiei nu diferă prea mult în Romania faţă de celelalte două state", a adăugat Valentin Lazea. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.