Costin (BNS), despre şomajul tehnic pentru bugetari: Pentru a nu afecta funcţionarea instituţiilor, un număr foarte mic de bugetari ar fi vizaţi

Guvernul va putea plasa în şomaj tehnic doar un număr foarte mic de angajaţi din sistemul public, dacă nu doreşte să afecteze activitatea serviciilor esenţiale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
"Impactul (de economii la buget, n.r.) va fi extrem de scăzut, altminteri rişti să afectezi nişte servicii esenţiale. Nu-şi ating decât într-o mică măsură (scopul reducerii cheltuielilor, n.r.). Care sunt oamenii pe care îi trimite Guvernul în şomaj? Un număr foarte mic de persoane ar putea intra sub incidenţa acestei măsuri, altminteri blochezi funcţionarea unor instituţii. Ca să nu mai vorbesc că nu prea ai pe cine. Cele mai semnificative domenii sunt Sănătatea, Educaţia şi Internele, ori aici sunt trei sferturi dintre toţi bugetarii din România. Deci impactul respectiv e minor. Ce-mi rămâne la dispoziţie, ca să nu afectez funcţionarea instituţiilor şi să pot să operez aceste reduceri de 15 zile la muncă şi 15 zile stat acasă în şomaj tehnic? Impactul nu va fi semnificativ, va fi mic. Se poate face, în principiu e corect ce vor să facă, dar Guvernul nu îşi va atinge obiectivul principal (de reducere a cheltuielilor bugetare, n.r.). Care sunt acele componente ale sectorului bugetar în care se poate jongla cu programul acesta fără să afectezi funcţionarea serviciilor esenţiale şi să ai într-adevăr un impact bugetar semnificativ? Probabil că cifrele sunt undeva la ordinul a câteva zeci de mii de locuri de muncă în toată economia din sectorul bugetar în care se poate face acest lucru. Dar cifrele mari sunt în sectoarele care rămân în continuare în activitate", a declarat Dumitru Costin.
Preşedintele BNS a apreciat că Guvernul va putea aplica măsura doar în primării, în prefecturi şi în câteva ministere.
"Ce doresc guvernanţii cu această măsură? Răspunsul simplu este că doresc să reducă cheltuielile cu anvelopa salarială pentru cei din sectorul public, să cheltuie mai puţini bani cu salariaţii din sectorul public în această perioadă, întrucât au probleme cu veniturile bugetare, de la firmele închise, suplimentar au cheltuieli cu şomajul tehnic pe care îl decontează pentru foarte mulţi angajaţi din domeniul privat, şi atunci trebuie să pregătească şi reduceri de cheltuieli. Iar una dintre ele este reducerea cheltuielilor cu salariile în sectorul bugetar. Deci obiectivul e clar şi e de necontestat. Să vedem de unde tăiem: de la Poliţie putem? Nu. Pompieri? Nu. Sănătate putem? Nu. Educaţie? Aici e cu semnul întrebării. Poate că s-ar fi găsit şi alte soluţii, dar de unde ştim dacă nu cumva se comprimă vacanţa de vară? Finanţe? Nu prea. Penitenciare? Nu. Asistenţă socială? Nu. Fonduri Europene? Nu. Ce mai rămâne? Probabil mai rămâne un număr limitat de persoane prin ministere, un număr limitat de persoane prin prefecturi, un număr limitat prin nişte primării, mai puţin în serviciile care sunt supra-turate în prezent, probabil că un număr destul de mare de lucrători de prin primării de prin rural", a afirmat Dumitru Costin.
Despre apelul mediului privat pentru solidaritate din partea angajaţilor sistemului public, liderul sindical a apreciat că statul a rezolvat una din cele mai mari probleme ale antreprenorilor - acoperirea costurilor cu angajaţii, prin acoperirea indemnizaţiei de şomaj tehnic.
"În domeniul privat sunt situaţii şi situaţii. Sunt situaţii în care companiile lucrează bine-mersi, fac cifră de afaceri, fac profit, îşi plătesc salariaţii integral, îşi iau bonusuri. Aceia n-au de ce să comenteze la adresa bugetarilor. Rămâne deci o zonă din privat care are activitatea redusă sau suspendată. Dar nici aceştia nu pot zice ceva, pentru că tocmai statul le-a rezolvat una din cele mai mari probleme, şi anume acoperirea costurilor cu personalul. Îi înţeleg pe cei disperaţi că li s-a închis activitatea, în turism, în HoReCa, pentru acele domenii trebuie gândite măsuri ţintite", a declarat Dumitru Costin. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Pass-urile Interrail Global și Interrail One Country, mai ieftine cu 15%, până la 1 aprilie
Ofertele de călătorie în trafic internațional Interrail Global Pass și Interrail One Country Pass pot fi achiziționate cu o reducere de 15% în perioada 11 martie - 1 aprilie 2025, informează, marți, CFR Călători. 'Prețurile promoționale nu se aplică pentru One Country Pass Elveția', precizează compania, într-un comuni
Centrul Național de Combatere a Bolilor a stabilit măsuri pentru prevenirea apariției și răspândirii febrei aftoase în România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a convocat marți o ședință a Centrului Național de Combatere a Bolilor (CNCB), în cadrul căreia au fost stabilite o serie de măsuri pentru prevenirea apariției și răspândirii febrei aftoase pe teritoriul României. 'Având în vede
Colaborare între Garda Națională de Mediu și Autoritatea în Domeniul Minier și Petrolier pentru acțiuni de inspecție și control
Garda Națională de Mediu (GNM și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) au încheiat, marți, un nou protocol de colaborare pentru schimbul de informații și realizarea unor acțiuni comune de inspecție și control, respectiv de instruire a personalului cu atribuții în
Expoziția 'Tezaurul de aur al BNR trimis la Moscova', deschisă la sediul Agenției BNR din Pitești,până la 30 aprilie
Vernisajul expoziției cu titlul 'Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României de la Moscova - un drept de creanță mai vechi de un secol' are loc miercuri, 12 martie, la sediul Agenției BNR din Pitești, a anunțat marți instituția. Conform sursei citate, expoziția va rămâne deschisă publicului larg până la data de 30
Ministrul Finanțelor: România susține creșterea capacității de apărare a UE; în același timp, consolidarea bugetară rămâne o prioritate
România susține creșterea capacității de apărare a Uniunii Europene iar, în același timp, consolidarea bugetară rămâne o prioritate, alături de creșterea competitivității prin debirocratizare și investiții în fiecare sector economic, susține viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministru al Finanțelor. Miniștrii de finanțe
CCIB: Companiile din București au realizat 29,2% din activitatea de comerț exterior a României,până la 31 octombrie 2024
Firmele și companiile cu sediul social în București au derulat, în primele zece luni ale anului 2024, operațiuni de comerț internațional în valoare de 53,2 miliarde de euro, echivalentul 29,2% din comerțul exterior al României, relevă datele prelucrate de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB). Po
AFIN Social Investment Fund, un one stop shop pentru economia socială
AFIN Social Investment Fund va fi un one stop shop pentru economia socială, unde organizațiile vor putea beneficia de finanțare, consultanță, training, mentorat și acces la piața de desfacere, a declarat, marți, Angela Achiței, președinte, Fundația ADV România, în cadrul conferinței de lansare a proiectului. 'Acest fond de inve
MIPE: Finanțări de peste 980 milioane de euro în 2025 pentru măsuri de protecție împotriva dezastrelor naturale/reabilitarea locuințelor
Un număr de 13 apeluri de proiecte, cu un buget de peste 980 milioane euro, vor fi lansate în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă, în 2025, a anunțat marți Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Conform unui comunicat al ministerului, prin finanțarea acestor proiecte, populația României va beneficia de co
ASF: Actul normativ pentru modificarea Legii privind emitenții de instrumente financiare, promulgat și publicat în Monitorul Oficial
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, act legislativ ce creează premisele unei piețe de capital mai puternice, a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, anunță Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) într-un comunicat. 'Odată
APIA le reamintește fermierilor că este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage, din nou, atenția fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente, după ce în ultimul timp au fost mai multe incendii de vegetație uscată în toată țara. Potrivit unui comunicat al APIA, toți beneficiarii de sprijin finan
Sancțiuni în cuantum de 1,76 milioane lei aplicate de DGAF în domeniul serviciilor de înfrumusețare
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat sancțiuni în valoare totală de 1,76 milioane lei, pentru nerespectarea prevederilor legale, în urma acțiunilor de control desfășurate în apropierea zilei de 8 Martie la contribuabilii din domeniul serviciilor de înfrumusețare. Conform unui comunicat al
Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud ar putea fi dat în folosință la sfârșitul lunii aprilie (constructor)
Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud ar putea fi dat în folosință la sfârșitul lunii aprilie, în prezent acesta ajungând la un stadiu de execuție fizic în șantier de peste 92%, a anunțat, marți, constructorul grec AKTOR. AKTOR a finalizat instalarea grinzilor la pasajul Țegheș, un punct critic în avansarea lucrăril
Terenurile rămân o investiție strategică, în ciuda climatului economic și politic marcat de incertitudine (raport)
Piața terenurilor din România s-a menținut stabilă în 2024, cu un volum al tranzacțiilor apropiat de valoarea de 450 de milioane de euro, înregistrată în 2023, în ciuda unui climat economic și politic marcat de incertitudine, potrivit raportului anual publicat de Colliers, dat marți publicității. Bucureștiul și zo
Ghișeul.ro: Românii au cumpărat titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei, în 24 de ore
Titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei au fost achiziționate în 24 de ore prin intermediul platformei Ghișeul.ro, se arată într-un comunicat de presă al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), transmis marți AGERPRES. 'În 24 de ore, au fost achiziționate titluri de stat Tezaur &icir
Curtea de Conturi a implementat strategii de Resurse Umane și de Comunicare, cu sprijinul Comisiei Europene
Curtea de Conturi a României a finalizat săptămâna trecută proiectul privind implementarea strategiilor de Resurse Umane și de Comunicare, derulat, timp de doi ani, cu sprijinul Comisiei Europene. Conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES, proiectul 'Suport Tehnic pentru implementarea Strategiilor Curții de Conturi a Rom&ac