OMV Petrom produce un nou combustibil pentru nave la rafinăria Petrobrazi, după investiţii de trei milioane de euro

OMV Petrom produce la rafinăria Petrobrazi un nou combustibil maritim cu conţinut redus de sulf, în urma unei investiţii de trei milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.
Acest produs este unic pe piaţa din România şi le permite companiilor de transport maritim să reducă emisiile de sulf şi să fie in conformitate cu regulile Organizaţiei Internaţionale Maritime (IMO) care au intrat în vigoare în 2020.
Prima livrare a avut loc în Portul Constanţa, la sfârşitul anului trecut.
Procesul de obţinere a combustibilului maritim cu conţinut scăzut de sulf a fost posibil cu ajutorul unei investiţii de trei milioane euro în instalaţii logistice pentru producţie din cadrul rafinăriei Petrobrazi. Implementarea proiectului a durat aproape doi ani.
Până la finalul anului trecut, transportatorii maritimi consumau păcură cu un conţinut de sulf de 3,5%. Noul combustibil maritim obţinut la rafinăria Petrobrazi are un conţinut de maximum 0,5% sulf, în conformitate cu standardul IMO pentru limita globală privind conţinutul de sulf aplicabilă industriei de transport maritim începând cu acest an.
Până la lansarea acestui produs, piaţa din România era aprovizionată exclusiv din import. De-acum înainte, la rafinăria Petrobrazi, se pot produce anual cel puţin 70 Kt de combustibil maritim cu conţinut redus de sulf, în funcţie de optimizarea producţiei pentru a satisface cererea şi a maximiza valoarea adăugată.
"OMV Petrom vine în sprijinul industriei de transport maritim cu o soluţie sustenabilă, atât economic cât şi din perspectiva protecţiei mediului. Potrivit IMO, prin limitarea la 0.5% a conţinutului de sulf din combustibilul maritim folosit de nave, se poate obţine o scădere de 77% a cantităţii anuale de emisii de sulf, ceea ce înseamnă 8.5 milioane de tone metrice de sulf pe an la nivel global. Acest lucru are un impact pozitiv pentru calitatea vieţii în comunităţile oraşelor portuare şi de coastă", spun reprezentanţii companiei.
Conform datelor Comisiei Europene, 90% din comerţul extern cu mărfuri al Uniunii Europene este maritim şi peste 400 de milioane de pasageri tranzitează, anual, porturile europene.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârşitul lui 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2019, precizează compania. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rata șomajului a coborât la 3,37% în luna februarie 2025
Rata șomajului înregistrată la nivel național, la sfârșitul lunii februarie 2025, a fost de 3,37%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale raportat la cea din luna anterioară, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit instituției, numărul total de șomeri la finele lunii februarie 2025 a fost de 268.39
ANPC a dat amenzi în valoare de 61,2 milioane lei, în perioada 7 februarie - 26 martie
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de 61,2 milioane lei în perioada 7 februarie - 26 martie și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme în valoare totală de 4,26 milioane lei, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), remis vineri AGERPRES. As
Românii pot alege din șapte destinații europene pentru a admira cireșii înfloriți, în aprilie (tur-operator)
Paris, Amsterdam, Copenhaga sau Edinburgh sunt printre destinațiile europene în care românii pot admira cireși înfloriți ca în Japonia, în această primăvară, potrivit unei platforme online de rezervări bilete de avion. În aprilie 2025, prețurile biletelor de avion dus-întors din București către destinații europene renu
Ministrul Finanțelor estimează încasări de 1 miliard de lei, în 2025, din taxa pe construcții speciale
Ministerul Finanțelor a elaborat modalitatea de aplicare a impozitului pe construcțiile speciale, pe baza propunerilor sectoarelor vizate, încasările la bugetul de stat fiind estimate la 1 miliard de lei, în 2025, a anunțat vineri ministerul. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în cursul lunilor februarie și martie, Ministerul Finanțelor
Proiectul ANPC referitor la afișarea adaosului comercial la raft încalcă legislația și principiile în materie de concurență (organizații)
Inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) de informare a consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat în raport cu prețul de achiziție este o măsură contrară acțiunilor pe care Comisia Europeană intenționează să le întreprindă pentru a crea condiții de concurență echitabile între comercia
Autobuzul 642 va fi suspendat, de la 1 aprilie, din cauza cererii reduse din partea călătorilor
Autobuzul 642 va fi scos din circulație, de la 1 aprilie, iar liniile 106, 196, 203, 216, 241, 253 și 312 vor fi suplimentate, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. 'Începând cu data de 1 aprilie 2025, linia navetă de autobuz 642 v
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric, de 456,5018 lei/gram; leul s-a depreciat față de principalele valute
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 3,264 lei (0,72%), ajungând la o cotație de 456,5018 lei, de la 453,2378 lei, cât anunțase joi Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat nesemnificativ în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională
Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în luna februarie cu 0,7%
Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7%, până la nivelul de 49,4 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete ale lunii au totalizat 97 milioane lei (19,5 milioane euro), conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), transmis, vineri, AGERP
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 75 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,47% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de
Consiliul Concurenței a autorizat externalizarea unor servicii ale OMV Petrom către firma Eugen Trans
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care OMV Petrom intenționează să externalizeze servicii de transport din zonele de producție Oltenia și Valahia, din Pitești, împreună cu personalul aferent, către Eugen Trans, conform unui comunicat de presă al instituției. Potrivit sursei citate, OMV Petrom operează câmpuri petrol
Busuioc (Curtea de Conturi): Noua abordare metodologică facilitează identificarea problemelor și a soluțiilor într-un mod mai eficient și constructiv
Curtea de Conturi își concentrează atenția asupra celor mai frecvente și semnificative probleme și disfuncționalități identificate în procesul de audit, astfel încât, în parteneriat cu entitățile publice auditate, să contribuie la consolidarea managementului finanțelor publice, susține președintele instituției, Mihai Busuioc.
Cinci perechi de trenuri spre aeroport și retur nu vor circula în prima parte a zilei, în perioada 7 - 10 aprilie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroport Henri Coandă și retur se modifică în perioada 7 - 10 aprilie, între orele 9:00 - 14:00, pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară, iar cinci perechi de trenuri din cele 24 vor fi suspendate în intervalul menționat, vineri, compania CFR Călători.
Rata șomajului a coborât la 3,37% în luna februarie 2025
Rata șomajului înregistrată la nivel național, la sfârșitul lunii februarie 2025, a fost de 3,37%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale raportat la cea din luna anterioară, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit instituției, numărul total de șomeri la finele lunii februarie 2025
Bursa de la București a deschis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 8,86 milioane de lei (1,78 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere ușoară de
Pensia medie lunară s-a majorat cu 22,1%, în 2024; numărul mediu de pensionari, în scădere, la 4,959 milioane
Pensia medie lunară, în România, a fost de 2.581 de lei, în 2024, în creștere cu 22,1% față de anul precedent, în timp ce numărul mediu de pensionari a scăzut la 4,959 milioane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național