Isărescu: Vrem dobânzi mai mici în România? Venim cu inflaţia în jos, reducem deficitele
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat marţi că este sceptic cu privire la găsirea unei soluţii prin care s-ar putea ajunge la dobânzi mai mici în cadrul comisiei comune dintre BNR şi Ministerul Finanţelor Publice.
"Se fac aceste calcule, dar pe bază de nas, dacă îmi daţi voie, pe baza acestui nas şi acestei experienţe nu cred că se va ieşi mai bine. Dumneavoastră veţi altceva şi atunci hai să spunem ce vreţi. Vreţi să fim cu dobânzi mai mici în România, da? Şi noi vrem să fim şi pentru asta trebuie să facem trei lucruri: venim cu inflaţia în jos, să o aducem la nivelul unu, da, dar nu o aducem noi apăsând pe un buton, reducem deficitele. Puteţi să reduceţi deficitul de la 2,5% la 1%, că sunteţi cu bugetul în faţă, da? Şi reducem şi deficitul extern. Păi pe ăsta extern chiar că nu puteţi să-l faceţi....sunt exporturi, importuri, sunt zeci de mii de agenţi economici care lucrează. Păi putem? Noi avem o misiune grea. Am spus-o ieri. Suntem economişti şi trebuie să spunem ce se poate şi ce nu se poate. Ştim că suntem câteodată neplăcuţi. Venim cu veşti proaste. Dar asta este. Nu se poate aduce dobânda şi ROBOR-ul în jos dacă nu aducem cel puţin aceşti trei indicatori în jos", a spus Isărescu la audierile din comisiile economică şi de buget-finanţe ale Senatului.
La rândul său, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu a menţionat că au loc mai multe discuţii despre modul de calcul al ROBOR.
"În prezent, Comitetul Naţional de Stabilitate Macroprudenţială unde sunt reprezentate Guvernul prin MFP, ASF-ul şi BNR-ul cu câte trei persoane analizează prin experţi tehnici cum ar arăta un ROBOR calculat pe bază de tranzacţii, nu de cotaţii, şi numai aferent uneia sau alteia dintre zile, ci pe o întreagă perioadă, să punem de trei luni. E o variantă sau se pot alege şi altele în raport cu semnificaţia indicatorului, nu în mod oportunist, aşa, unde e mai mic indicatorul, dar care să reflecte mai transparent, mai obiectiv şi mai eficient situaţia din piaţă şi care indicator cu o anumită medie, bazată, repet pe tranzacţii efective, să fie baza de calcul a ratelor pentru perioada următoare în cazul persoanelor fizice", a declarat Florin Georgescu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Codruț Arsenescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Isărescu: ROBOR-ul nu are nimic; garantez că nu există manipulare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AFIR anunță că s-au epuizat fondurile pentru exploatațiile tinerilor fermieri
Fondurile alocate prin intervenția DR-12 'Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani' pentru componenta alte sectoare au fost epuizate integral înainte de data limită a sesiunii, de 2 decembrie 2026, ca urmare a cererilor de finanțare depuse on-line la Agenția pentru F
Gastronomia multietnică a Dobrogei, promovată în meniuri speciale în perioada 14-23 noiembrie
Patronatul RESTO Constanța lansează cea de-a treia ediție a programului 'Meniul RESTO de 50 de lei', dedicată sărbătoririi Zilelor Dobrogei, în perioada 14-23 noiembrie 2026. Programul își propune să promoveze gastronomia dobrogeană, să stimuleze consumul în locațiile HoReCa și să transforme diversitatea culinară a regiunii într
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la
Răzvan Popescu: 2027 va însemna tranziția companiei Romgaz de la producător tradițional de gaze la o companie energetică integrată
Anul 2027 va însemna tranziția Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural la un grup energetic integrat, care nu numai că va asigura securitatea energetică a României, ci și securitatea alimentară, prin Azomureș, a declarat, marți, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la o conferință pe teme energetice. ''2027 &icir
Costreie: Școala trebuie să devină relevantă și să îi învețe pe copii să gândească, nu doar să acumuleze informații
Școala românească trebuie să devină mai relevantă pentru viața de zi cu zi, iar modelul educațional trebuie schimbat astfel încât elevii să învețe să gândească și să înțeleagă informațiile, nu doar să le acumuleze, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, la evenimentul de lansare a cercetării ''
ANRE a retras licența de furnizare a energiei electrice a IBN Energy; nu este afectat niciun consumator
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a retras licența de furnizare a energiei electrice a societății IBN Energy SRL, după ce a constatat încălcări repetate ale obligațiilor legale și de licență, inclusiv neconstituirea unei garanții financiare de peste 3,5 milioane de lei. ''Comitetul de reglementare
Neel (FPE): Anul viitor vom avea o nouă provocare - interzicerea gazului rusesc; trebuie să aducem mai multă capacitate în piață
Interzicerea importurilor de gaze rusești din 2027 va reprezenta o nouă provocare, ce va avea un impact semnificativ asupra acestei regiuni, și, deși pentru producătorii români poate fi o veste bună, aceștia trebuie să accelereze dezvoltarea pentru a aduce mai multă capacitate pe piață, a declarat, marți, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energie
Pîrcălăbescu (Romarm): Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi și nicio perspectivă, a declarat, marți, Răzvan Pîrcălăbescu, director general la companiei Romarm, la un eveniment de specialitate. ''Discutăm astăzi despre bilanțul industriei naționa
Chiriac/ CONAF: România nu are un deficit de capital uman feminin, are un deficit de conversie; se corectează prin arhitectura instituțională
Peste 1,3 milioane de femei din România sunt înregistrate cu statut ocupațional casnic, iar rata de ocupare a femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de 59,5%, comparativ cu media europeană de 71,3%, potrivit cercetării ''România nevalorificată'', prezentată marți de președinta Confederației Naționale pentru Antrepr
Andrei (INS): Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în 2023 aveau mame casnice
Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în anul 2023 aveau mame casnice, iar în mediul rural ponderea se apropia de 50%, a declarat, marți, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la evenimentul de lansare a cercetării ''România nevalorificată''. ''&
Intenția de preluare a Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiza Consiliului Concurenței
Tranzacția prin care Content Project SRL și Clever Media Network SRL, companii care fac parte din Grupul Clever, intenționează să achiziționeze Dogan Media International S.A. este analizată de Consiliul Concurenței. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis marți AGERPRES, în conformitate cu prevederile Legi
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro, dar a crescut față de dolar
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3443 lei, în creștere cu 0,17 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,3426 lei. Valoarea leului a crescut însă comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7617 lei, în scăder
Petrescu (ASF): De la 'Name and Shame' la 'Name and Shine', o perspectivă diferită asupra guvernanței corporative
Guvernanța corporativă nu ar trebui să se definească exclusiv prin identificarea eșecurilor, expunerea deficiențelor și sancționarea practicilor necorespunzătoare ci ar trebui să însemne, în egală măsură, recunoașterea excelenței, promovarea exemplelor de bună practică și încurajarea celor care stabilesc standarde mai ridicate, consideră președintele Autori
Mecanismul de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor locale devine operațional (minister)
Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, a anunțat, marți, instituția. 'Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art.17 alin.(3)-(19) din Ordonanța d
Chisăliță: Ieri le-am prezentat furnizorilor măsurile care urmează să se aplice în perioada următoare; așteptăm feedback-ul lor
Reprezentanții Ministerului Energiei au avut luni o întâlnire cu furnizorii de energie, cărora le-au fost prezentate măsurile avute în vedere pentru perioada imediat următoare și, în funcție de feedback-ul acestora, vor continua discuțiile și cu celelate instituții, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Ieri a f










