Daea: Îmi declar respectul pentru membrii comunităţii evreieşti; am vrut să descriu situaţia cu care se confruntă fermierii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, îşi cere scuze public pentru declaraţiile făcute marţi seara la Antena 3, când a asociat incinerarea porcilor de la Tulcea cu Holocaustul.
"Îmi declar respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti şi fac precizarea că am vrut să prezint situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noştri, cât şi cei care gestionează această criză. Doamne fereşte, nu am jignit pe nimeni în viaţa mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească şi sper să fiu înţeles!", a afirmat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împreună cu toate structurile implicate fac toate demersurile necesare pentru a limita răspândirea PPA, astfel încât România să poată depăşi acest moment dificil.
Uniunea Salvaţi România a cerut, printr-un comunicat remis, joi, AGERPRES, demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, în urma "declaraţiilor iresponsabile de asociere a incinerării porcilor de la Tulcea cu Holocaustul.
"Comparaţia ministrului care face trimitere la Holocaust şi victimele acestuia nu poate fi trecută cu vederea. Cerem Guvernului să-l demită imediat pe ministrul Daea. Este incredibil cum un reprezentant al Guvernului poate fi atât de iresponsabil şi să facă asemenea declaraţii. Comparaţia arderii porcilor cu o tragedie soldată cu milioane de victime este inacceptabilă. Incapacitatea de a pricepe ce spun a miniştrilor acestui Guvern de incompetenţi în frunte cu Viorica Dăncilă nu este o scuză", a declarat Dan Barna, preşedintele USR, citat în comunicat.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi seara, la Antena 3, explicând măsurile care se iau pentru a izola focarul de pestă porcină africană de la Carniprod Tulcea, unde trebuie sacrificate 45.000 de animale: "Singura metodă este sacrificarea. Porcii toţi se incinerează (...), e o muncă extraordinară, acolo este ca la Auschwitz, dom'ne".AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor:Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rata șomajului a coborât la 3,37% în luna februarie 2025
Rata șomajului înregistrată la nivel național, la sfârșitul lunii februarie 2025, a fost de 3,37%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale raportat la cea din luna anterioară, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit instituției, numărul total de șomeri la finele lunii februarie 2025 a fost de 268.39
ANPC a dat amenzi în valoare de 61,2 milioane lei, în perioada 7 februarie - 26 martie
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de 61,2 milioane lei în perioada 7 februarie - 26 martie și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme în valoare totală de 4,26 milioane lei, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), remis vineri AGERPRES. As
Românii pot alege din șapte destinații europene pentru a admira cireșii înfloriți, în aprilie (tur-operator)
Paris, Amsterdam, Copenhaga sau Edinburgh sunt printre destinațiile europene în care românii pot admira cireși înfloriți ca în Japonia, în această primăvară, potrivit unei platforme online de rezervări bilete de avion. În aprilie 2025, prețurile biletelor de avion dus-întors din București către destinații europene renu
Ministrul Finanțelor estimează încasări de 1 miliard de lei, în 2025, din taxa pe construcții speciale
Ministerul Finanțelor a elaborat modalitatea de aplicare a impozitului pe construcțiile speciale, pe baza propunerilor sectoarelor vizate, încasările la bugetul de stat fiind estimate la 1 miliard de lei, în 2025, a anunțat vineri ministerul. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în cursul lunilor februarie și martie, Ministerul Finanțelor
Proiectul ANPC referitor la afișarea adaosului comercial la raft încalcă legislația și principiile în materie de concurență (organizații)
Inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) de informare a consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat în raport cu prețul de achiziție este o măsură contrară acțiunilor pe care Comisia Europeană intenționează să le întreprindă pentru a crea condiții de concurență echitabile între comercia
Autobuzul 642 va fi suspendat, de la 1 aprilie, din cauza cererii reduse din partea călătorilor
Autobuzul 642 va fi scos din circulație, de la 1 aprilie, iar liniile 106, 196, 203, 216, 241, 253 și 312 vor fi suplimentate, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. 'Începând cu data de 1 aprilie 2025, linia navetă de autobuz 642 v
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric, de 456,5018 lei/gram; leul s-a depreciat față de principalele valute
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 3,264 lei (0,72%), ajungând la o cotație de 456,5018 lei, de la 453,2378 lei, cât anunțase joi Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat nesemnificativ în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională
Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în luna februarie cu 0,7%
Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7%, până la nivelul de 49,4 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete ale lunii au totalizat 97 milioane lei (19,5 milioane euro), conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), transmis, vineri, AGERP
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 75 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,47% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de
Consiliul Concurenței a autorizat externalizarea unor servicii ale OMV Petrom către firma Eugen Trans
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care OMV Petrom intenționează să externalizeze servicii de transport din zonele de producție Oltenia și Valahia, din Pitești, împreună cu personalul aferent, către Eugen Trans, conform unui comunicat de presă al instituției. Potrivit sursei citate, OMV Petrom operează câmpuri petrol
Busuioc (Curtea de Conturi): Noua abordare metodologică facilitează identificarea problemelor și a soluțiilor într-un mod mai eficient și constructiv
Curtea de Conturi își concentrează atenția asupra celor mai frecvente și semnificative probleme și disfuncționalități identificate în procesul de audit, astfel încât, în parteneriat cu entitățile publice auditate, să contribuie la consolidarea managementului finanțelor publice, susține președintele instituției, Mihai Busuioc.
Cinci perechi de trenuri spre aeroport și retur nu vor circula în prima parte a zilei, în perioada 7 - 10 aprilie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroport Henri Coandă și retur se modifică în perioada 7 - 10 aprilie, între orele 9:00 - 14:00, pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară, iar cinci perechi de trenuri din cele 24 vor fi suspendate în intervalul menționat, vineri, compania CFR Călători.
Rata șomajului a coborât la 3,37% în luna februarie 2025
Rata șomajului înregistrată la nivel național, la sfârșitul lunii februarie 2025, a fost de 3,37%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale raportat la cea din luna anterioară, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit instituției, numărul total de șomeri la finele lunii februarie 2025
Bursa de la București a deschis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 8,86 milioane de lei (1,78 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere ușoară de
Pensia medie lunară s-a majorat cu 22,1%, în 2024; numărul mediu de pensionari, în scădere, la 4,959 milioane
Pensia medie lunară, în România, a fost de 2.581 de lei, în 2024, în creștere cu 22,1% față de anul precedent, în timp ce numărul mediu de pensionari a scăzut la 4,959 milioane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național