Intel se va extinde în Franţa, Germania şi Italia în încercarea de a recupera cota de piaţă pierdută
Grupul american Intel Corp. vrea să îşi extindă capacităţile din întreaga lume prin adăugarea de noi facilităţi în Franţa şi Italia precum şi a unui important centru de producţie în Germania, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar. Franţa ar urma să fie locaţia unde Intel va construi un centru de cercetare şi de
Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Putin: Nu Rusia este de vină pentru preţurile mari la gaze în Europa
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat joi că este nedrept ca Moscova să fie învinuită de preţurile-record la gaze naturale din Europa, în condiţiile în care, afirmă liderul de la Kremlin, gigantul rus Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile în privinţa livrărilor, transmite Reuter
Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Economia Rusiei îşi revine mai rapid decât în alte ţări
Economia Rusiei îşi revine de pe urma restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus ''mult mai rapid'' decât în alte ţări, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, informează EFE. "Ne-am revenit mult mai rapid decât alte ţări", a insistat lide
Eurostat: Numărul cercetătorilor a crescut în statele membre UE, cu excepţia României
Numărul cercetătorilor în Uniunea Europeană angajaţi cu normă întreagă (FTE) a crescut în ultimii ani, în 2020 ajungând la 1,89 milioane, cu 546.000 mai mulţi decât în 2010, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În perioada 2010 - 2020, numărul cercetătorilor ap
Economia spaniolă a crescut mai mult decât se estima, în urma majorării consumului
Spania, a patra economie a zonei euro, a înregistrat un avans mai ridicat decât se estima în trimestrul trei din 2021, datele sugerând că redresarea a accelerat în a doua parte a anului, deşi înainte de apariţia variantei Omicron a coronavirusului, transmit Bloomberg şi MarketWatch. În ritm anual, PIB-
Acord privind livrarea de gaz între Ungaria şi Ucraina
Ungaria a semnat un acord cu Ucraina privind livrarea unei capacităţi garantate de gaz naturale Kievului, începând din 1 ianuarie 2022, informează joi MTI, citându-l pe Serghei Makogon, CEO al operatorului ucrainean de transport GTSOU. Potrivit acordului, Ucraina va putea importa zilnic până la 8 milioane de metri cubi
Uniunea Europeană impune tarife vamale suplimentare la importurile de folii de aluminiu provenite din China
Uniunea Europeană va impune tarife vamale suplimentare la importurile de folii de aluminiu provenite din China, după ce o investigaţie a Comisiei Europene a arătat că producătorii au beneficiat de subvenţii excesive şi incorecte, transmite Reuters. Începând de joi, vor fi aplicate tarife vamale cuprinse între 8,6% şi 18,2% la
Criza energetică din Europa îşi face simţite efectele asupra giganţilor industriali
Creşterea neîntreruptă a preţurilor la energie în Europa îi expune pe cei mai mari consumatori de gaze şi electricitate din regiune la pierderi semnificative, forţându-i pe giganţii industriali să reducă producţia, ceea ce ameninţă revenirea economică, transmite Bloomberg. În condiţiile în care preţurile la energie doboară r
Ungaria va îngheţa dobânzile la creditele ipotecare timp de şase luni
Ungaria va îngheţa dobânzile la creditele ipotecare timp de şase luni, începând din luna ianuarie 2022, a anunţat miercuri premierul Viktor Orban, ultima măsură a autorităţilor de la Budapesta destinată protejării gospodăriilor de creşterea costurilor introdusă înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, transmite Reuters. Ba
Sectorul produselor de lux second hand a ajuns la 28 de miliarde de euro şi continuă să crească
Piaţa produselor de lux second han nu încetează să crească, ajungând în 2020 la aproape 28 de miliarde de euro la scară mondială, iar înmulţirea platformelor online şi înfiinţarea de spaţii dedicate în magazine nu a făcut decât să accelereze tendinţa de creştere, arată un raport al firmei de consultanţă Bain & Company, informează
Comisia Europeană propune trei noi taxe pentru bugetul UE
Comisia Europeană a propus miercuri trei noi taxe în blocul comunitar, care pe parcursul următoarelor decenii ar urma să permită rambursarea fondurilor colectate de UE pentru a finanţa componenta de granturi a NextGenerationEU, transmite Reuters. Prima taxă se bazează pe veniturile provenite din comercializarea certificatelor de emisii (ETS). În ca
Polonia vrea să reducă TVA la carburanţi pentru a atenua impactul creşterii inflaţiei
Polonia vrea ca Uniunea Europeană să-i permită să reducă TVA la carburanţi pentru a atenua impactul creşterii preţurilor, a anunţat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, transmite Reuters. Autorităţile de la Varşovia au adoptat reducerea taxelor la benzină, gaze naturale şi electricitate şi distribuirea de bani către gospodării, în cadrul unui program &
Fitch a confirmat ratingul BCR la ''BBB plus'', cu perspectivă negativă
Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung (IDR) al BCR SA, subsidiara din România a grupului bancar austriac Erste Group Bank AG, la "BBB plus", cu perspectivă negativă, şi ratingul de viabilitate (VR) la "bb plus", informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Fitch a îmbunătăţit ratingul UniCredit Bank SA la ''BBB'', cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung (IDR) al UniCredit Bank SA, subsidiara din România a grupului bancar italian UniCredit SpA, de la "BB plus" la "BBB", cu perspectivă stabilă, a îmbunătăţit calificativul pe termen scurt de la "B" la "F2"
Fitch a îmbunătăţit de la negativă la stabilă perspectiva atribuită ratingului Băncii Transilvania
Fitch Ratings a îmbunătăţit de la negativă la stabilă perspectiva atribuită ratingului pentru datoriile pe termen lung al Băncii Transilvania, şi a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung (IDR) la "BB plus", şi ratingul de viabilitate (VR) tot la "bb plus", informează un comunicat al agenţiei de evalu






