Lagarde (BCE): Lupta contra inflaţiei nu s-a încheiat încă, monitorizăm evoluţiile din Orientul Mijlociu
Lupta pentru ţinerea sub control a creşterii preţurilor nu s-a încheiat, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, exprimându-şi încrederea că inflaţia poate reveni la ţinta de 2%, transmite Bloomberg. "Nu am terminat încă. Şi trebuie într-adevăr să rea
Stellantis îşi resetează strategia din China, investind 1,6 miliarde dolari într-un producător de automobile electrice
Stellantis NV achiziţionează o participaţie de 21% în Leapmotor, pentru 1,6 miliarde de dolari, într-o resetare a strategiei sale din China, ce vizează concentrarea pe vehiculele electrice (EV), după ani de vânzări slabe pe cea mai mare piaţă auto din lume, transmit Reuters şi Bloomberg. De aseme
Creşterea vânzărilor Carrefour a încetinit în trimestrul trei din 2023
Carrefour, cel mai mare retailer european, a raportat o creştere a vânzărilor mai slabă decât se previziona în trimestrul trei din 2023, pe măsură ce preţurile la produsele alimentare au scăzut, iar consumatorii au decis să menţină un nivel redus al cheltuielilor, transmite Reuters. În augu
Comisia Europeană propune limite la emisiile de metan pentru importurile de gaze
Comisia Europeană a propus introducerea unor limite la emisiile de metan pentru importurile de gaze în Uniunea Europeană după 2030, o mişcare ce ar urma să preseze furnizorii internaţionali de combustibili fosili ai blocului comunitar, cum este SUA, să reducă scurgerile de metan, transmite Reuters. Propunerea Executivului comunitar datea
Amazon are peste 180 de milioane de utilizatori activi lunari în Europa
Gigantul american al vânzărilor online Amazon are peste 181 de milioane de utilizatori frecvenţi în Uniunea Europeană, dintre care aproape 35 de milioane în Franţa, şi angajează peste 150.000 de persoane în blocul comunitar, a precizat miercuri Amazon în primul său raport de transparenţă, relatează AFP. Acest rapo
Ţările G7 vor anunţa la finele lunii un embargou privind importurile de diamante ruseşti
Un comunicat din partea grupului statelor puternic industrializate (G7), în care va fi anunţată o interdicţie referitoare la importurile de diamante ruseşti, este aşteptat pentru sfârşitul lunii octombrie, urmat imediat de o propunere pentru un nou pachet de sancţiuni al UE, cel de al 12-lea, vizând Rusia, au declarat pentru Reuters surse diplomatic
Renault investeşte trei miliarde de euro în opt noi modele, începând cu Kardian derivat din Sandero
Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat miercuri că va investi trei miliarde de euro până în 2027 pentru a lansa opt noi vehicule şi a creşte vânzările de automobile electrice în afara Europei, informează Reuters. Primul dintre noile vehicule Renault pentru piaţa mondială este un SUV mic derivat din Dacia Sandero, den
Porsche avertizează că sectorul de lux nu este imun la problemele economice
Constructorul german de automobile sportive Porsche a raportat miercuri rezultate trimestriale în linie cu aşteptările dar a avertizat totuşi că sectorul de lux suferă şi el de pe urma costurilor ridicate şi a diminuării încrederii consumatorilor pe măsură ce dobânzile cresc, transmite Reuters. "Guvernele majorează puter
Statele Unite vor extinde scutirile de taxe la importurile de oţel şi aluminiu din UE, dacă va fi necesar
Statele Unite vor extinde perioada de suspendare a tarifelor vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu din UE, dacă cele două părţi au nevoie de mai mult timp pentru a conveni măsurile ce vizează supracapacitatea şi a producţia cu emisii scăzute de dioxid de carbon, a afirmat miercuri Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, transmite Reute
Eurostat: 6,1 milioane de tone de paste produse anul trecut în UE, în valoare de 7,8 miliarde de euro
Ţările Uniunii Europene au produs anul trecut 6,1 milioane de tone de paste în valoare de 7,8 miliarde de euro, cu peste un milion de tone (20%) mai mult faţă de nivelul de acum cinci ani (5,1 milioane de tone în 2017), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Italia este de departe statul membr
Comisia Europeană a aprobat tranzacţia prin care Arcelik preia afacerile Whirlpool din Europa
Comisia Europeană a aprobat tranzacţia prin care producătorul turc de electrocasnice Arcelik va prelua afacerile Whirlpool din Europa, transmite Reuters. "Comisia Europeană a ajuns la concluzia că tranzacţia nu ridică probleme de concurenţă, ţinând cont în special de prezenţa furnizorilor alternativi în ţările din Spaţiu
Bulgaria construieşte împreună cu consorţiul american Westinghouse un nou reactor nuclear
Bulgaria a demarat miercuri, în baza unui acord încheiat cu consorţiul american Westinghouse, construcţia celui ce-al şaptelea reactor la unica sa centrală nucleară (Kozlodui), care va permite reducerea dependenţei ţării de combustibilii nucleari din Rusia, relatează agenţia EFE. "Astăzi va începe construcţia celei de-a
Kristalina Georgieva (FMI): Perspectivele economiei mondiale s-ar putea înrăutăţi, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
Fondul Monetar Internaţional este îngrijorat în legătură cu pierderea tragică de vieţi în conflictul din Orientul Mijlociu, cu distrugerile şi reducerea activităţii economice, a afirmat la Riad directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, la o conferinţă pe teme de investiţii, transmite Reuters. "Ceea ce se înt
BCE: Băncile din zona euro înăspresc şi mai mult standardele de creditare
Băncile din zona euro au înăsprit şi mai mult standardele de creditare în trimestrul trei din 2023, în urma majorării dobânzilor şi a înrăutăţirii perspectivelor economice, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmit Bloomberg şi Reuters. Deşi ritmul s-a moderat uşor, creditorii a
Decathlon ar putea vinde o participaţie minoritară în afacerea sa din China (Bloomberg)
Decathlon explorează vânzarea unei participaţii minoritare în afacerea sa din China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, retailerul francez de articole sportive fiind în căutarea unui partener strategic pentru a impulsiona creşterea în cea de-a doua economie mondială. Firma lucrea











