Equinor livrează Germaniei gaze de 50 de miliarde de euro
Grupul german Sefe a încheiat un acord de 50 de miliarde de euro pentru a primi gaze de la compania norvegiană Equinor, au anunţat marţi firmele, transmite Reuters. Cantitatea de gaze acoperă o treime din necesarul de gaze al celei mai mari economii europene. Sefe este fosta divizie a grupului rus Gazprom, naţionalizată anul trecut de Guvernul german. Se
UE extinde, cu încă un an, plafonarea preţurilor la gaze
Uniunea Europeană va extinde cu încă 12 luni plafonarea preţurilor la gaze, ca o protecţie contra unor posibile şocuri ale preţurilor la energie, după ce miniştrii Energiei din UE au sprijinit marţi planul, transmite Reuters. Prima dată, UE a convenit limitarea preţului gazelor în decembrie 2022, după luni de preţuri ridicate la energie, cauzate de
Ucraina a exportat zece milioane de tone de mărfuri de la crearea coridorului prin Marea Neagră
Vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov a anunţat marţi că ţara sa a exportat zece milioane de tone de produse către 24 de ţări, de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă, transmite Reuters. "De la începutul operaţiunii, am m
Eurostat: Cehia, Ungaria, Slovacia şi România - ţările UE cu cea mai ridicată rată a inflaţiei în noiembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi Uniunea Europeană a scăzut semnificativ în noiembrie, comparativ cu octombrie, însă România se numără printre ţările UE cu cea mai ridicată rata anuală a inflaţiei, arată datele publicate, marţi, de Eurostat. În noiembrie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a
Comisia Europeană: Trenurile din reţeaua transeuropeană de transport vor trebui să circule cu 160 km/h
Comisia Europeană (CE) a salutat marţi acordul politic la care au ajuns noaptea trecută Parlamentul European şi Consiliul cu privire la regulamentul care stă la baza reţelei transeuropene de transport (TEN-T), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Colegiuitorii au convenit să îşi intensifice în mod semnificati
UE introduce limite pentru emisiile de particule cauzate de uzura frânelor şi anvelopelor
Negociatorii de la Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns luni la un acord privind noile limite referitoare la emisiile autovehiculelor, autobuzelor şi altor vehicule, denumite "Euro 7", şi, pentru prima dată, se introduc limite pentru emisiile de particule cauzate de uzura frânelor şi anvelopelor, transmite DPA. &I
Statele membre UE sunt în urmă cu îndeplinirea obiectivelor climatice (Comisia Europeană)
Statele membre UE sunt în întârziere cu îndeplinirea obiectivelor de bază privind modificările climatice şi fără politici mai puternice de reducere a emisiilor riscă să nu îşi îndeplinească ţintele, a avertizat luni Comisia Europeană, transmite Reuters. Într-o evaluare a planurilor în domeniul en
BTA: Parlamentul cere Guvernului să ia măsuri pentru construcţia unităţilor 7 şi 8 de la Centrala Kozloduy
Parlamentul a adoptat luni o rezoluţie prin care cere Guvernului să ia măsuri pentru construcţia unităţilor 7 şi 8 la Centrala Kozloduy N folosind tehnologia AP 1000. Proiectul de rezoluţie a fost înaintat de Boyko Borisov, liderul GERB, Delyan Peevski, liderul Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, Kiril Petkov, co-liderul Continute the Change, şi Delyan Dobre
Turcia face economii de două miliarde de dolari cumpărând petrol rusesc, în pofida sancţiunilor occidentale
Turcia şi companiile din această ţară au economisit în 2023 aproximativ două miliarde de dolari la facturile de energie majorând importurile de produse petroliere şi de petrol rusesc vândut la preţ redus, arată calculele Reuters pe baza datelor LSEG şi a estimărilor traderilor, iar Ankara vrea să cumpere şi mai mult de la vecina ei, în pofida sancţiun
Eurostat: Bulgaria şi România, cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,6%, în trimestrul trei din 2023, în scădere de la 2,7% în precedentele trei luni, şi de la 2,9% în perioada similară din 2022, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În perioada iulie-septembrie 2023, state
Germania: Regenerabilele au furnizat mai mult de jumătate din consumul de electricitate al Germaniei
Energia regenerabilă a reprezentat mai mult de jumătate din consumul de electricitate al Germaniei în 2023, datorită condiţiilor meteo favorabile, transmite DPA. Calculele preliminare realizate de grupul industrial BDEW şi Centrul de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW) arată că ponderea regenerabilelor &ic
Livrările Gazprom spre China au atins un nou maxim istoric, pe fondul creşterii cererii
Grupul rus Gazprom PJSC a informat că livrările sale de gaze naturale către China au atins duminică un nou maxim istoric, pe fondul creşterii cererii, transmite Bloomberg. Volumele de livrări solicitate de compania Chinese National Petroleum Corp. via conducta Power of Siberia 1 au depăşit din nou obligaţiile contractuale ale Gazprom săptăm&ac
Nissan va exporta pe pieţele mondiale vehiculele electrice dezvoltate în China
Nissan Motor a anunţat duminică că va vinde pe plan mondial vehicule electrice (EV) dezvoltate în China, după ce a încheiat un acord cu Universitatea Tsinghua pentru a-şi asigura resurse locale în vederea accelerării cercetării şi dezvoltării în domeniul electrificării, transmit AP şi Reuters. Producătorul auto nipon ia
Carrefour vrea să cumpere supermarketurile din Franţa ale rivalului Casino (Les Echos)
Carrefour SA a depus o ofertă pentru preluarea reţelei de 7.000 de supermarketuri din Franţa ale rivalului Casino, care se confruntă cu dificultăţi financiare, a anunţat publicaţia de afaceri Les Echos, fără a preciza sursa informaţiei, transmite Reuters. De asemenea, cel mai mare retailer francez participă la licitaţia pentru un număr nespeci
Austria aprobă noile sancţiuni europene ce vizează Rusia, după ce Ucraina a scos Raiffeisen de pe lista neagră
Austria şi-a dat acordul pentru cel de al 12-lea pachet de sancţiuni europene care vizează Rusia, după ce Ucraina a scos grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International de pe o listă neagră, a declarat, sâmbătă, un diplomat european pentru Reuters, lucru confirmat şi de informaţiile publicate pe site-ul de Internet al guvernul




