Banca Centrală a Rusiei avertizează că presiunile inflaţioniste rămân ridicate
Aşteptările inflaţioniste în rândul gospodăriilor din Rusia pentru anul viitor se situat la 13,4% în noiembrie, nemodificate faţă de octombrie, în timp ce presiunile inflaţioniste rămân ridicate, a apreciat Banca Centrală a Rusiei într-un raport publicat luni, transmite Reuters. Luna trecută, Banca Centrală
Aproape două treimi dintre adulţii din mediul urban folosesc servicii de Mobile Banking (studiu)
Aproape două treimi (64%) dintre adulţii din mediul urban folosesc servicii de Mobile Banking, în timp ce 41% utilizează Internet Banking, relevă studiul "Transformarea Digitală în Servicii Financiare", dat luni publicităţii, rezultatele sale indicând un grad ridicat de digitalizare în mediul urban. Studiul, a
Gazele ruseşti ajung în continuare în Austria, în pofida opririi livrărilor către OMV
Gaze naturale ruseşti par să ajungă în continuare în Austria, în pofida faptului că, sâmbătă, grupul Gazprom a oprit livrările către grupul energetic austriac OMV, din cauza unor dispute contractuale, arată datele consultate luni de Reuters. Slovacia este ruta de tranzit cea mai importantă prin care gazele ruseşti ajung
Utilizatorii de Facebook afectaţi de încălcarea securităţii datelor pot solicita despăgubiri, a decis un tribunal german
Un tribunal german a decis luni că utilizatorii reţelei sociale Facebook, ale căror date au fost obţinute în mod ilegal în 2018 şi 2019, pot cere să fie despăgubiţi, transmite Reuters. Curtea federală de justiţie (BGH) a hotărât că pierderea controlului asupra datelor online personale este un motiv pentru a fi despăgubit, făr
Grecia va rambursa anticipat datorii pe termen lung în valoare de cinci miliarde de euro
Grecia intenţionează să accelereze rambursare anticipată a unor împrumuturi pe termen lung în valoare de mai multe miliarde de euro, o nouă dovadă a inversării situaţiei faţă de criza datoriilor din urmă cu un deceniu, transmite Bloomberg. Premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat luni că, în 2025, autorităţile de la Atena vor
Danemarca va împăduri 15% din terenul arabil pentru a reduce consumul de îngrăşăminte
Danemarca va converti 15% din său terenul arabil în păduri şi habitate naturale, în încercarea de a reduce consumul de îngrăşăminte, care a provocat o diminuare semnificativă a oxigenului în apele din Danemarca precum şi la pierderea de viaţă marină, au anunţat luni parlamentarii danezi, transmite Reuters. Danemar
Uniunea Europeană a produs 160,8 milioane tone de lapte crud în 2023
Fermele din Uniunea Europeană au produs o cantitate estimată de 160,8 milioane de tone de lapte crud în 2023, cu 800.000 de tone mai mult decât în 2022 şi cu 15,8 milioane de tone mai mult decât în 2013, arată datele publicate luni de Eurostat. Cea mai mare cantitate a laptelui crud p
Un oficial BCE lansează un avertisment cu privire la nivelul ridicat al datoriei guvernamentale
Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, a atras luni atenţia asupra faptului că nivelul ridicat al datoriei suverane ar putea împiedica guvernele să răspundă la provocările economice pe termen lung şi le va condamna la un ritm redus de creştere economică, transmite Bloomberg. Luând
Industria eoliană offshore îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc
După un an de proiecte anulate, defecţiuni la turbine şi abandonarea contractelor de închiriere de terenuri, industria eoliană offshore are şanse reduse de a atinge obiectivele ambiţioase fixate de guvernele din SUA, Europa şi alte părţi, ceea ce înseamnă un pas înapoi în eforturile de combatere a schimbărilor cli
Fermierii francezi se mobilizează pentru proteste, nemulţumiţi de acordul de liber schimb UE-Mercosur
Cel mai mare sindicat agricol din Franţa va da luni semnalul pentru un nou val de mobilizări la nivel naţional, la mai puţin de un an după o mişcare de amploare istorică în sectorul agricol european, pentru a protesta faţă de acordul de liber schimb UE-Mercosur, informează AFP. Dacă precedenta mişcare de pro
Ungaria intenţionează să reducă cheltuielile cu apărarea pe fondul problemelor bugetare
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul dintre principalii susţinători ai ideii că statele membre NATO ar trebui să suporte o parte mai mare din costurile cu apărarea statelor membre ale alianţei, va reveni în postul de preşedinte al SUA, transmite Bloomberg.
SUA: Donald Trump anunţă crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie, care va fi condus de Doug Burgum
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat vineri crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie (NEC), a cărui misiune va fi să "supravegheze calea către dominaţia energetică a Statelor Unite", care va fi condus de guvernatorul statului Dakota de Nord, Doug Burgum, transmite AFP. Burgum a fost desemnat joi ministru de interne, responsabil nu d
Rusia şi China analizează o nouă rută pentru transportul gazelor, via Kazahstan
Rusia şi China discută despre o nouă rută pentru furnizarea unei cantităţi de până la 35 miliarde metri cubi de gaze ruseşti pe an, via Kazahstan, a anunţat vineri vicepremierul Alexander Novak, citat de agenţia rusă de presă TASS, transmite Reuters. Posibilitatea acestei rute a fost pentru prima dată prezen
China: Producţia rafinăriilor a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv
Capacitatea de rafinare a Chinei a scăzut în ritm anual cu 4,6% în octombrie, a şaptea lună de declin consecutiv, arată datele oficiale publicate vineri, transmite Reuters. Rafinăriile au procesat luna trecută 59,54 milioane tone metrice de ţiţei, conform datelor Biroului Naţional de Statistică (NBS),
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 2,6% în trimestrul doi din 2024
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activităţile economice ale unităţilor rezidente din Uniunea Europeană s-au situat în trimestrul doi din 2024 la 790 milioane tone echivalent CO2, o scădere de 2,6% faţă de perioada similară din 2023 (812 milioane tone echivalent CO2), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).





