FMI: Înăsprirea condițiilor de finanțare afectează economiile emergente, pe fondul încetinirii creșterii economice
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit previziunile privind creșterea economiilor emergente în 2025, inclusiv Mexic și China, avertizând că înăsprirea condițiilor de finanțare și lipsa de fonduri pentru dezvoltare ar putea spori presiunile asupra statelor în curs de dezvoltare, transmite Reuters.
Efectele taxelor vamale anunțate de administrația SUA și incertitudinile politice ar urma să afecteze evoluția PIB-ului global, într-un moment în care economia mondială a ieșit din șocurile majore, cum ar fi efectele negative ale pandemiei și invadarea Ucrainei de către Rusia.
În cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională, previziunile privind evoluția economiilor emergente și în curs de dezvoltare au fost revizuite în scădere, la 3,7% în 2025 și 3,9% în 2026, cu aproximativ o jumătate de punct procentual față de estimarea din ianuarie și după un avans de 4,3% previzionat pentru 2024.
'În prezent, deși situația rămâne fluidă, riscurile rămân ferm înclinate în sens negativ', avertizează FMI.
Mexicul, care are strânse legături cu SUA, ar urma să înregistreze un declin al PIB-ului de 0,3% anul acesta, după ce anterior FMI estima un avans de 1,4%.
China, a doua economie mondială, ar urma să consemneze o expansiune de 4% anul acesta, după ce anterior FMI estima un avans de 4,6%. Și estimările pentru 2026 au fost înrăutățite, indicând un avans de doar 4%.
În schimb, estimarea din acest an pentru Rusia a fost revizuită în creștere cu 0,1 puncte procentuale, la 1,5%, dar o încetinire semnificativă față de nivelul previzionat pentru 2024, de 4,1%. Declinul Rusiei a fost principalul motiv al înrăutățirii prognozelor pentru Europa emergentă, care ar urma să înregistreze un avans de 2,1% în 2025 și în 2026.
Față de acum un deceniu, economiile emergente se confruntă cu înăsprirea spațiului fiscal, pe fondul sporirii costurilor cu serviciul datoriei, apreciază FMI.
'Reziliența arătată de multe economii emergente mari ar putea fi testată; serviciul datoriei este influențat de condițiile globale nefavorabile de finanțare', se arată în raport.
'Asistența internațională pentru dezvoltare mai limitată ar putea spori presiunile asupra țărilor cu venituri scăzute, majorându-le datoriile sau impunând măsuri semnificative de ajustare fiscală, cu consecințe imediate asupra creșterii și standardelor de viață', avertizează FMI.
Administrația Trump face presiuni pentru modificarea finanțării pentru dezvoltare, reducând activitatea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, în timp ce alte țări, de la Franța la Marea Britanie, și-au redus de asemenea sprijinul. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu
OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri
Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.
Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025
Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în
Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare
Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer
Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro
Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e











