Banca Angliei menţine dobânda la cel mai ridicat nivel începând din 2008
Banca Angliei (BoE) a decis joi să menţină dobânda de politică monetară la 5,25%, la cel mai ridicat nivel începând din 2008, dar a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei britanice în 2024 şi a avertizat că rata inflaţiei ar putea rămâne la un nivel ridicat o perioadă de timp mai îndelungată, transmit Reuters şi DPA
Germania: Numărul şomerilor a crescut în octombrie peste estimări
Numărul şomerilor în Germania a crescut în octombrie mai mult decât se estima, potrivit datelor oficiale publicate joi, un semn al apariţiei fisurilor pe piaţa forţei de muncă, considerată până acum rezilientă, în pofida mediului economic dificil, transmite Reuters. Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a informat că
BCE nu se aşteaptă la un boom al consumului pentru că bogaţii sunt cei care au pus bani deoparte
Este puţin probabil ca zona euro să înregistreze un nou boom al consumului pentru că economiile acumulate în perioada pandemiei de COVID-19 sunt deţinute în mare parte de gospodăriile înstărite, susţin doi economişti de la Banca Centrală Europeană într-o postare pe blogul instituţiei, transmite Reuters. Concluziile studiului ar pu
Preţurile alimentelor în UE au continuat să crească în 2023
După creşterile substanţiale înregistrate în 2022, preţurile alimentelor în Uniunea Europeană au continuat să crească şi în 2023, chiar dacă la unele produse creşterile au fost mai lente decât în 2022, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, în luna septembrie 2023, preţurile la ouă, unt şi cartof
Banca Turciei a majorat prognoza de inflaţie la 75%
Banca centrală a Turciei a semnalat joi că intenţionează să majoreze în continuare politica monetară, după ce a revizuit prognoza de inflaţie pentru următorii doi ani, până la un vârf de 75% preconizat pentru luna mai 2024, transmite Bloomberg. Guvernatorul Băncii Turciei, Hafize Gaye Erkan a anunţat că prognoza de inflaţie pentru sfârş
Japonia alocă 113 miliarde de dolari pentru susţinerea economiei
Premierul japonez Fumio Kishida a anunţat, joi, că guvernul de la Tokyo va cheltui 17.000 de miliarde de yeni (113 miliarde de dolari) pentru un pachet de măsuri destinat susţinerii economiei şi atenuării efectelor inflaţiei asupra populaţiei, pachet care va include reduceri de taxe şi subvenţii la facturile la utilităţi, transmite Reuters. Pentru a finanţa o
India autorizează Apple, Dell, Lenovo şi alte firme să importe laptopuri şi tablete (Reuters)
Apple, Dell, HP, Samsung şi Lenovo sunt printre cele 110 firme autorizate de India pentru a importa laptopuri, tablete şi PC-uri, conform unui nou sistem menit să monitorizeze livrările, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Şi Acer, Xiaomi, IBM şi ASUS au obţinut autorizaţii de import, adaugă sursele, &icir
Exportatorii ucraineni de cereale nu au repatriat venituri de trei miliarde de dolari (Bloomberg)
Exportatorii ucraineni de produse agricole au lăsat aproximativ trei miliarde de dolari din veniturile lor peste hotare, de când Rusia a invadat ţara, ceea ce se adaugă presiunilor asupra rezervelor valutare, conform estimărilor Băncii Centrale, consultate de Bloomberg. "Este 70% - 75% din ceea ce traderii din diverse industrii au p
Moştenitorul Red Bull a primit dividende în valoare de 582 milioane de euro
Mark Mateschitz, moştenitorul Red Bull şi cel mai bogat millennial din Europa, a primit suma de 582 milioane de euro sub formă de dividende, aceasta fiind prima plată pe care a primit-o, după ce, anul trecut, a moştenit imperiul băuturilor energizante de la tatăl său, transmite Bloomberg. Compania cu sediul în oraşul austriac Fuschl am S
750 de români şi-au cumpărat case în Ungaria anul trecut
Cetăţenii străini au cumpărat anul trecut aproximativ 8.000 de locuinţe în Ungaria, depăşind precedentul record de 7.300 de locuinţe cumpărate în anul 2018, informează agenţia de presă MTI citând date furnizate de Institutul central de statistică (KSH). Germanii au fost de departe cel mai mare grup de cumpărători străini, ach
Diferenţa de preţ între ţiţeiul kazah şi cel rusesc se reduce din cauza prudenţei cumpărătorilor europeni
Diferenţa de preţ între ţiţeiul kazah (KEBCO) şi cel rusesc (Urals) a scăzut dramatic din cauza cererii reduse a companiilor europene de rafinare, care sunt îngrijorate de intensificarea vigilenţei autorităţilor cu privire la livrările de petrol din porturile ruseşti, au declarat pentru Reuters mai mulţi traderi de pe piaţa petrolieră. Aces
Gazele se ieftinesc în Europa pe fondul cererii reduse şi prognozelor privind un război limitat în Orientul Mijlociu
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care luna noiembrie a început cu o vreme favorabilă la care se adaugă optimismul că războiul din Orientul Mijlociu nu va afecta livrările mondiale de energie, transmite Bloomberg. Cotaţiile futures la gaze cu livrare &icir
Fitch avertizează că urmează o eră de retrogradări pentru companiile de petrol şi gaze
Cea mai mare parte a industriei de combustibili fosili ar putea să se confrunte cu o era de retrogradări de rating, dacă producătorii nu se vor adapta rapid la un viitor cu emisii reduse de carbon, potrivit Fitch Ratings, transmite Bloomberg. Potrivit agenţiei de rating, care a încercat să evalueze cum vor răspunde companiile la riscurile climati
Germania testează săptămâna de lucru de patru zile
În căutarea unui echilibru între nevoia de mână de lucru şi competitivitate, Germania se gândeşte să introducă şi ea săptămâna de lucru de patru zile, o idee care a fost deja studiată în alte ţări europene şi testată de unele companii, transmite AFP. Subiectul apare însă pe agenda primei economii europene tocma
Turcia anunţă venituri record din turism
Creşterea numărului de vizitatori străini a ajutat Turcia să genereze venituri record din turism în trimestrul trei din 2023, arată datele oficiale publicate marţi, semnalând că ţara şi-ar putea îndeplini obiectivele ambiţioase pe termen lung, transmite Xinhua şi publicaţia Daily Sabah. În