BTA: Noile sisteme informatice ale Administraţiei Vamale facilitează comerţul şi reduc costurile pentru firme
Simplificările ce rezultă din noile sisteme informatice ale Administraţiei Vamale din Bulgaria permit operatorilor economici să îşi reducă costurile cu aproximativ nouă milioane de euro pe an, a declarat directorul Departamentului de sisteme informatice de la Administraţia Vamală din Bulgaria, Kolyo Kolev, într-un interviu pe
Kremlinul spune că are o listă cu activele occidentale ce vor fi confiscate în eventualitatea confiscării activelor ruseşti
Oficialii de la Kremlin au avertizat vineri Occidentul că există o listă cu active americane, europene şi alte active occidentale care ar urma să fie confiscate, în eventualitatea în care liderii G7 vor decide să dea undă verde unui plan vizând confiscarea unor active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari aparţinând Băncii Centrale
BTA: Girocopterele bulgăreşti au clienţi din Australia şi până în Los Angeles
Girocopterul sau autogirul este o aeronavă de nişă care combină caracteristicile de zbor ale unui avion cu cele ale unui elicopter, cu numeroase întrebuinţări şi o istorie de un secol, în condiţiile în care primul zbor cu un astfel de aparat a fost efectuat de spaniolul Juan de la Cierva în 1923, a declarat Miglena Kopcheva de la compania bulg
Veniturile Huawei au crescut cu 9% în 2023, în pofida sancţiunilor americane
Huawei Technologies se aşteaptă la venituri de peste 700 de miliarde de yuani (98,5 miliarde de dolari) în anul 2023, în creştere cu 9% faţă de veniturile de 642,3 miliarde de yuani raportate în 2022, ceea ce înseamnă că grupul chinez a reuşit să depăşească furtuna creată de sancţiunile americane, susţine preşedintele Huawei, Ken Hu, transmite Reuters
Apetitul chinezilor pentru cafea stimulează o competiţie agresivă între lanţurile de cafenele
Consumul de cafea al chinezilor creşte rapid, ceea ce stimulează o competiţie agresivă între lanţurile de cafenele locale şi străine, care în ultimele luni au deschis mii de cafenele astfel că numărul total de cafenele din China l-a depăşit pe cel din SUA, transmite Reuters. Analiştii se aşteaptă ca apetitul în creştere al Chinei pentru cafea
RETROSPECTIVĂ 2023/Companiile petroliere intră întărite în 2024, graţie consolidării din SUA
Industria de petrol şi gaze a cunoscut în 2023 un val de achiziţii în valoare de 250 de miliarde de dolari, profitând de cotaţiile ridicate ale acţiunilor companiilor, pentru a-şi asigura rezerve la costuri reduse şi a se pregăti pentru următoarele transformări dintr-o industrie care este posibil să fie marcată de şi mai multă consolidare, transmite Reuters
BTA: Noul salariu minim va majora veniturile pentru peste 500.000 de muncitori, susţine ministrul bulgar al Muncii
Ministrul Muncii din Bulgaria, Ivanka Shalapatova, a declarat joi că majorarea veniturilor muncitorilor şi pensionarilor a fost abordată cu prioritate, transmite BTA. "Salariul minim lunar va creşte până la 933 de leva, adică o majorare de aproape 20% comparativ cu nivelul actual", a declarat Ivanka Shalapatova într-o pos
SUA propune ca G7 să analizeze cum ar putea fi confiscate active ruseşti în valoare de 300 de miliarde de dolari
Autorităţile de la Washington au propus ca grupuri de lucru din cadrul grupului statelor puternic industrializate (G7) să evalueze mai multe modalităţi prin care ar putea fi confiscate active ruseşti îngheţate în valoare de 300 de miliarde de dolari, informează un articol publicat joi de Financial Times. Subiectul activelor ruseşti îngheţate
Xiaomi şi-a prezentat primul automobil electric şi vrea să devină un producător de top
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a dezvăluit joi primul său automobil electric şi totodată a anunţat că obiectivul său este acela de a deveni unul dintre primii cinci producători mondiali de automobile, transmite Reuters. Primul vehicul electric marca Xiaomi este un sedan denumit SU7 şi analiştii se aşteaptă să fie echipat cu acelaşi sistem
Japonia: Reglementatorul nuclear a renunţat la veto-ul privind reactivarea celei mai mari centrale nucleare din lume
Autoritatea de Reglementare în domeniul nuclear din Japonia a anunţat miercuri că renunţă la veto-ul pe care îl menţinea, din motive de securitate, în legătură cu centrala Kashiwazaki-Kariwa, considerată a fi cea mai mare din lume după capacitate, ceea ce deschide drumul pentru o eventuală reactivare a acesteia, relatează agenţia EFE.
Spania creează un fond de 2 miliarde euro pentru a atrage investiţii străine
Guvernul spaniol a aprobat miercuri crearea unui fond dotat cu două miliarde euro (2,22 miliarde dolari) pentru a atrage investiţii străine în sectoare strategice, precum proiectele "care promovează transformarea modelului productiv", relatează agenţia EFE. Într-un comunicat, Ministerul Economiei a explicat că aceste proi
Vântul puternic a dus preţurile la electricitate în teritoriul negativ în unele ţări europene
Producţia mare de electricitate a turbinelor eoliene şi cererea scăzută în perioada sărbătorilor de Crăciun a făcut ca preţurile la electricitate în Germania să coboare sub nivelul zero, iar pieţele angro de electricitate din Franţa, Danemarca şi Marea Britanie au înregistrat şi ele preţuri negative pentru câteva ore, transmite Bloomberg.
Turnul Eiffel închis pentru o zi din cauza grevei angajaţilor
Turnul Eiffel, simbolul oraşului Paris şi unul dintre cele mai vizitate monumente din lume, va fi închis miercuri din cauza unei greve a angajaţilor societăţii care exploatează Turnul Eiffel (SETE), transmite AFP. Angajaţii SETE au decis să organizeze o grevă de 24 de ore chiar în ziua în care se împlinesc 100 de ani de
Statele membre UE au importat 397.000 de tone de mirodenii din afara spaţiului comunitar în 2022
Statele membre UE au importat anul trecut 397.000 de tone de mirodenii, iar China a fost sursa principală de mirodenii a blocului comunitar, fiind responsabilă pentru 38% din importurile totale de mirodenii ale UE, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Automobilele autonome ar putea apărea pe drumurile din Marea Britanie în 2026
Ministrul britanic al Transporturilor, Mark Harper, a declarat miercuri că automobilele autonome ar putea apărea pe unele drumuri din Marea Britanie începând din 2026, transmite Reuters. În prezent, autoturismele echipate cu tehnologie de conducere autonomă nu sunt autorizate să circule pe drumurile din Marea Britanie dar o i