Dolarul s-a prăbușit după tarifele lui Trump care amenință economia americană
Moneda americană înregistra joi o scădere accelerată, pierzând peste 2,6% în raport cu euro, după declarația de război comercial lansată de președintele Donald Trump, care a provocat îngrijorări cu privire la economia americană, o mișcare pe care moneda unică nu a mai văzut-o după 2015, potrivit Bloomberg.
În jurul orei 11:15 GMT, dolarul era în scădere cu 1,82% în raport cu moneda euro, care era cotată la 1,1055 dolari, după ce anterior a ajuns chiar la 1,1144 dolari, cel mai scăzut nivel pentru moneda americană după luna septembrie 2024.
Moneda americană s-a depreciat cu 1,13% și în raport cu lira sterlină, care era cotată la 1,3156 dolari, și cu 1,76% în raport cu yenul japonez, în condițiile în care un dolar era cotat la 146,65 yeni.
'Deprecierea dolarului sugerează că investitorii percep un risc mai important decât se preconiza pentru creșterea economiei americane, ceea ce ar putea constrânge Rezerva Federală (Fed) să reducă dobânzile mai puternic decât preconiza inițial', explică Ricardo Evangelista, director la ActivTrades.
Însă dobânzile mai mici ale Fed fac dolarul mai puțin profitabil pentru investitori, astfel că aceștia sunt stimulați să renunțe la această valută.
În paralel, 'operatorii anticipează o înmulțire a măsurilor de relansare bugetară în Europa, ceea ce aduce un sprijin suplimentar pentru moneda unică', adaugă analistul.
Ofensiva protecționistă a Casei Albe, fără precedent după anii 1930, se traduce printr-un tarif suplimentar de 10% la toate importurile și prin majorări pentru țările considerate deosebit de ostile în materie comercială. Astfel, mărfurile din UE vor fi vizate de taxe de 20%, în timp ce tarifele pentru Japonia și Elveția au fost fixate la 24%, respectiv 31%.
Vizate în mod special, produsele chineze vor fi vizate de noi taxe la import de 34%, care se vor adăuga tarifelor vamale suplimentare de 20% introduse deja de Washington. Asta riscă să afecteze creșterea economică a Chinei, susțin analiștii, ceea ce explică de ce joi dolarul s-a apreciat cu 0,3% în raport cu yuanul chinez, cursul de schimb fiind de 7,2952 yuani pentru un dolar.
'Fără măsuri de compensare pe partea bugetară, nici scăderi de impozite și nici o relansare semnificativă a creșterii, economia americană va absorbi șocul fără nici-un amortizor', avertizează Stephen Innes, analist la SPI AM.
Și asta fără a lua în calcul, eventualele represalii ale țărilor vizate de tarifele lui Trump.
'Dacă Trump va reuși sau nu să mute producția în SUA, un astfel de demers are nevoie de timp', subliniază la rândul său Michael Pfister, analist la Commerzbank, iar 'între timp, SUA vor trebui să importe produse mai scumpe'. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Circa 30.000 de porci morți ori sacrificați în Serbia din cauza pestei porcine africane
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificați în ultimele săptămâni în Serbia, după apariția a numeroase focare de pestă porcină africană, a anunțat marți Ministerul sârb al Agriculturii, care a decretat stare de urgență în mai multe regiuni, transmite AFP. Inofensivă pentru oameni, pesta porcină africană
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele cinci luni cu 25,8%, depășind cinci miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele cinci luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 25,8% a veniturilor, conform datelor publicat marți de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Proto Thema. În perioada ianuarie-mai 2026, veniturile au ajuns
Statele Unite pregătesc noi taxe vamale împotriva principalilor parteneri comerciali
La aproape cinci luni după ce primele sale taxe vamale au fost anulate de Curtea Supremă a SUA, președintele american Donald Trump urmează să anunțe ''în curând'' noi taxe vamale asupra produselor importate din țările care sunt principalii parteneri comerciali ai SUA, a declarat marți reprezentantul pentru comerț al Casei Albe (USTR), Jami
Airbus vrea să ajungă la un profit de până la 13 miliarde de euro în 2029
Airbus a anunțat marți, la Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, că a stabilit ca obiectiv pentru 2029 un profit operațional ajustat de 12 - 13 miliarde de euro, transmite Reuters. Grupul aeronautic european a informat că în următorii trei ani va lansa un program de răscumpărare de acțiuni, în valoare de cinci milia
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit pragul de 10.000 gigawați
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depășit pentru prima dată 10.000 gigawați (GW) în 30 iunie, după ce în primul semestru din acest an a fost instalați peste 1.000 megawați (MW), a anunțat marți Asociația energiei eoliene offshore, transmite DPA. Un total de 1.764 turbine eoliene marine, cu o ca
IEA: Statele membre încă dețin stocuri substanțiale de petrol
Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) încă dețin stocuri de rezervă substanțiale de petrol, în pofida celei mai mari eliberări coordonate de țiței din rezervele strategice, a anunțat marți IEA, transmite Reuters. Instituția cu sediul la Paris a indicat că statele membre au eliberat aproximativ 290 milioane
Marea Britanie: Rata șomajului s-a menținut la 4,9% în mod neașteptat
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut la 4,9% în mod neașteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida turbulențelor politice, arată datele publicate marți de Oficiul Național de Statistică (ONS), transmit DPA și Reuters. Excluzând bonusurile, câștigurile au crescut în ritm anual cu 3,4% &ic
Creșterea prețurilor la alimente aduce noi clienți firmelor de catering
Firmele de catering din întreaga lume primesc din ce în ce mai multe comenzi din partea spitalelor, școlilor și companiilor care externalizează, pentru prima dată, serviciile și facilitățile de servire a mesei, ceea ce creează un nou grup de potențiali clienți pentru specialiștii în catering, transmite Reuters. Firme precum C
Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste așteptări în iulie
Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste așteptări în iulie, măsurile de reformă anunțate de Guvern au îmbunătățit atmosfera, în pofida incertitudinilor privind războiul din Iran, transmite Reuters. Indicele institutului de studii economice ZEW privind așteptările investitorilor a urcat î
Boeing solicită autorităților americane să intervină în dosarul împrumutului record acordat de UE rivalului Airbus
Constructorul aeronautic american Boeing a solicitat Guvernului SUA să facă presiuni asupra Uniunii Europene pentru transparență în ceea ce privește un pachet de împrumuturi, în valoare de trei miliarde de euro, acordat rivalului european Airbus, ceea ce ar putea relansa tensiunile comerciale la câteva zile după ce cele două părți au prelungit un armi
România și Slovacia au avut cele mai bune performanțe din UE la reducerea deficitului guvernamental, în primul trimestru
Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut semnificativ mai mult în România decât în Uniunea Europeană, dar pe de altă parte datoria guvernamentală a țării a trecut pragul de 60% din PIB, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, arată datele publicate marți de Eurostat. În U
Bursa de la Londra va introduce tranzacțiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) și-a anunțat marți intenția de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute tranzacții în timpul nopții, începând din prima jumătate a anului 2027, transmite Reuters. Noua platformă de tranzacționare a LSE va opera separat de piața sa principală și, inițial, va oferi acces la produse tranzacți
Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită
Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul economic al încălzirii globale, potrivit economiștilor intervievați de Bloomberg. Aceștia spun că guvernele vor trebui să investească miliarde de euro în anii următori pentru a
China continuă să construiască parcuri eoliene și fotovoltaice în pofida riscului de risipă
Proiectele în derulare care vizează construcția de parcuri eoliene și fotovoltaice în China continuă să le depășească pe cele din restul lumii, chiar dacă există un risc crescut ca o parte din energia produsă de aceste instalații să fie irosită, transmite Bloomberg. Potrivit unui raport Global Energy Monitor publicat marți, în luna iunie, &ic
Bulgaria: Mai mulți turiști, mai puține plaje aglomerate
Numărul turiștilor care vizitează vara aceasta Bulgaria este în creștere, dar avansul nu este concentrat pe destinațiile tradiționale de la malul mării, informează Novinite. Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize și Evaluări în Turism (IAAT), a indicat că sosirile turiștilor în țară au crescut cu













