Un grup de state din UE, inclusiv România, cer o finanțare adecvată a Politicii Agricole Comune
Un grup de state membre ale UE, inclusiv România, au solicitat Comisiei Europene o Politică Agricolă Comună (PAC) 'bine finanțată și cu personalitate juridică și instituțională proprie'.
Într-o scrisoare trimisă comisarului european pentru buget, Piotr Serafin, aceste țări cer de asemenea ca PAC să fie 'separată de restul politicilor comunitare', relatează joi agenția EFE, citând Ministerul spaniol al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației.
Scrisoarea a fost semnată de miniștrii agriculturii din Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Ungaria.
Aceeași scrisoare, trimisă de asemenea comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Christophe Hansen, are anexată o declarație comună care subliniază importanța menținerii unei Politici Agricole europene 'autonome, independente și strategice', în perspectiva negocierilor asupra viitorului cadru financiar multianual (CFM) care se vor desfășura în luna iulie.
Miniștrii semnatari ai scrisorii subliniază rolul PAC în asigurarea securității alimentare, a unui nivel de trai corect pentru fermieri și crescători de animale, menținerea coeziunii sociale, susținerea mediului rural și contribuția la sustenabilitatea mediului înconjurător în UE.
Potrivit miniștrilor semnatari, PAC are nevoie de doi piloni, respectiv ajutoarele directe, care sunt esențiale pentru susținerea veniturilor companiilor sectorului agricol, în special în contextul geopolitic actual, și ajutoarele pentru dezvoltarea rurală, necesare pentru a stimula populația să nu părăsească satele, pentru a promova investițiile în modernizarea exploatațiilor agricole și a infrastructurii rurale, precum și pentru protejarea mediului.
'O PAC credibilă' trebuie să fie susținută de un buget 'suficient', subliniază semnatarii scrisorii, care solicită implicarea fermierilor și crescătorilor de animale în elaborarea și implementarea politicii europene specifice acestui sector.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu
OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri
Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.
Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025
Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în
Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare
Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer
Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro
Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e











