Rusia: Inflaţia a accelerat la 8,9% în noiembrie, pe fondul deprecierii rublei
Inflaţia a accelerat în luna noiembrie în Rusia, până la 8,9% în ritm anual, a anunţat miercuri Rosstat (Oficiul federal de statistică), cu o săptămână înainte de o reuniune de politică monetară la Banca Rusiei, la care ar putea fi decisă o nouă majorare a dobânzii de bază, care este deja la un nivel record în ultimii 20 de ani, transmite AFP.
În luna octombrie, rata anuală a inflaţiei în Rusia, alimentată în special de războiul din Ucraina şi consecinţele sale, a atins 8,5%, cu mult peste obiectivul oficial de 4%.
Creşterea preţurilor afectează puterea de cumpărare a ruşilor. Recent, explozia preţurilor la unt şi ulei de floarea soarelui a făcut titluri în presa rusească, readucând în memorie panica provocată în 2023 de explozia preţurilor la ouă.
Accelerarea inflaţiei ar putea să convingă Banca Rusiei să majoreze, la reuniunea din 20 decembrie, cu unul şi chiar cu două puncte procentuale dobânda de referinţă care este deja la 21%, nivel fără precedent după 2003. Guvernatorul Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina insistă în fiecare săptămână că vrea să facă totul pentru a frâna creşterea preţurilor.
Însă mai mulţi directori de mari companii din Rusia s-au plâns în ultimele zile de posibilitatea unei noi majorări de dobândă din partea băncii centrale, atrăgând atenţia asupra costurilor şi aşa ridicate cu împrumuturile, şi a consecinţelor asupra investiţiilor. Asta ar putea încetini economia rusească, într-un moment în care autorităţile se aştepată la o creştere mai mică în 2025.
Inflaţia în Rusia este alimentată în special de explozia cheltuielilor militare pentru războiul din Ucraina, de efectele sancţiunilor şi de creşterea salariilor, o consecinţă directă a penuriei de mână de lucru pe piaţa muncii, companiile fiind forţate să ofere salarii atractive pentru a recruta muncitorii de care au nevoie. Penuria de muncitori este rezultatul plecării pe frontul ucrainean, sau în străinătate, a mii de bărbaţi ruşi, începând din luna februarie 2022.
Inflaţia şi sancţiunile pun presiuni şi asupra rublei, care este la cel mai redus nivel, în raport cu dolarul şi moneda euro, de după luna martie 2022. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului










