Colapsul Guvernului german ar putea fi o veste bună pentru pieţele financiare europene (analiză)
Alegerile legislative anticipate din Germania ar putea avea şi unele consecinţe pozitive pentru economia zonei euro, în contextul în care ar putea duce la majorarea cheltuielilor, ceea ce este posibil să stimuleze pieţele monetare şi bursiere europene, potrivit unei analize Reuters.
Unul dintre motivele colapsului coaliţiei guvernamentale de la Berlin este lipsa unui acord pentru suspendarea aşa-numitei "frâne a datoriilor", care limitează împrumuturile Germaniei, iar primele impresii ale pieţelor financiare sunt că alegerile din februarie ar putea aduce mai multă certitudine pentru o economie germană care tocmai a evitat recesiunea.
"Creşterea economiei germane a fost una anemică şi asta a fost în mare parte un rău autoprovocat deoarece Germania a rămas blocată cu frâna datoriilor într-un moment în care economia are nevoie de sprijin. Colapsul coaliţiei este un element constructiv şi sperăm că va exista mai multă relaxare fiscală în bugetul pe 2025", a declarat Guy Miller, analist şef la Zurich Insurance Group.
O creştere a cheltuielilor guvernamentale cu 1% până la 2% din PIB timp de zece ani ar putea stimula creşterea potenţială până la 1%, de la 0,5% în prezent, estimează şi analistul ING, Carsten Brzeski. "Germania nu are nicio problemă cu finanţele publice", precizează Brzeski, în condiţiile în care datoria publică este la doar 63% din PIB, şi are mai mult spaţiu pentru a cheltui decât alte mari economii precum cele ale Franţei sau Italiei.
Fondul Monetar Internaţional a estimat şi el că Germania ar trebui să aibă în vedere o relaxare a frânei datoriilor şi orice semnale referitoare la majorarea cheltuielilor ar putea da un impuls acţiunilor europene.
Indicele bursier pan-european STOXX 600 a înregistrat un avans de doar 6% în acest an, adică mai puţin de un sfert din creştere de 26% înregistrată de indicele bursier american S&P 500.
Analiştii de la Citi se aşteaptă ca reducerile de taxe propuse de partidul de opoziţie CDU, care este în frunte în sondajele de opinie, să impulsioneze acţiunile.
De asemenea, moneda euro, care marţi a coborât până la un curs de 1,06 dolari, cel mai mic de după luna aprilie, şi există discuţii referitoare la ajungerea la paritate cu dolarul american pe fondul îngrijorărilor cu privire la tarifele vamale, ar putea beneficia şi ea de pe urma alegerilor din Germania.
Analistul şef de la Societe Generale, Kit Juckes, menţionează faptul că Germania a devansat Japonia în acest an în clasamentul ţărilor cu cele mai multe active străine, ceea ce înseamnă că are suficient capital care ar putea fi utilizat pentru a investi în propria sa economie. Aceşti bani "ar putea fi utilizaţi pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale germane pentru a relansa economia", spune Juckes, adăugând că asta ar putea avea un impact semnificativ asupra euro dacă Guvernul va semnala o modificare semnificativă a politicii sale.
Există speranţa că o modificare de politică în Germania ar putea deschide uşa pentru mai multe cheltuieli comune europene. Câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA de către Trump ar putea obliga blocul comunitar, care este presat deja să facă investiţii pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea, să îşi majoreze cheltuielile cu apărarea. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia afirmă că a livrat hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari către Europa începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut țărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancțiunilor adoptate împotriva sa din cauza conflictului din Ucraina, transmite AFP. 'Această cifră se ridică, pentru perioada din 2022 până în prezent, l
Ieșirea Italiei din procedura de deficit excesiv ar putea fi amânată (Banca Centrală)
Intenția Italiei de a avea un deficit bugetar de peste 3% din PIB atât în 2027, cât și în 2028 ar putea complica planul țării de a ieși din procedura de deficit excesiv (EDP), a avertizat luni Banca Centrală a Italiei, transmite Reuters. Reducerea deficitului sub plafonul UE este o cerință cheie pentru ca Italia să iasă
BYD vrea să ajungă la peste 40.000 de angajați în Europa
BYD intenționează să-și majoreze numărul de angajați în Europa la aproximativ 40.000, până la finalul deceniului, în condițiile în care grupul auto chinez caută să evolueze de la un simplu exportator la un producător auto major în regiune, a afirmat luni vicepreședintele executiv Stella Li, în marja Salonului Auto de la Paris, tran
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut nivel de după 2012, în condițiile în care o penurie prelungită de cipuri de memorie a crescut prețurile telefoanelor și a diminuat cererea, arată estimările preliminare ale firmei de consultanță Counterpoint Research, tra
Ungaria irigă terenurile agricole afectate de secetă cu apa din iazuri, după scoaterea peștilor
Fermele piscicole din Ungaria fac echipă cu autoritatea națională a apelor pentru a folosi apa rămasă în bazinele uriașe atunci când sunt strânși peștii pentru a ajuta la irigarea terenurilor agricole afectate de secetă și a parcurilor, transmite Reuters. Seceta din această vară, pe fondul valurilor de căldură de pe continent
Comisia Europeană: Noul pod peste Tisa îmbunătățește conectivitatea și reziliența la frontiera de est a UE, în România
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă județul Maramureș, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmației și Bila Țerkva, va facilita circulația persoanelor și a mărfurilor și va sprijini comunitățile locale de pe ambele maluri ale râului, a informat luni Comisia Europeană (CE).
OPEC a înrăutățit din nou estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a șasea înrăutățire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat luni secretarul general Haitham Al Ghais, transmit Reuters și site-ul
Șeful Stellantis cere stimulente pentru producătorii auto care construiesc în Europa
Șeful Stellantis, Antonio Filosa, a cerut autorităților europene de reglementare să ofere stimulente mai puternice pentru producătorii auto care fabrică vehicule în regiune, în condițiile intensificării concurenței din China, a informat CNBC. Antonio Filosa, care este la conducerea gigantului auto din 2025, a discutat luni cu jurna
Unii viticultori din California se gândesc să înlocuiască vița de vie cu agave
Amenințați de o scădere drastică a consumului de vin, unii producătorii de vin din California analizează posibilitatea de a înlocui vița de vie cu agave și a produce o versiune americană de tequila, transmite Bloomberg. Stuart Woolf se numără printre cei care pariază pe agave, o plantă suculentă, cu frunze țepoase de culoare albastru-ver
China: Ponderea vehiculelor propulsate cu forme noi de energie a atins un nivel record în septembrie
Poziția dominantă pe piața chineză a vehiculelor propulsate cu forme noi de energie (NEV) s-a consolidat în septembrie, vânzările NEV fiind responsabile pentru 61,6% din vânzările lunare de mașini noi, un nivel record, arată datele publicate luni de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), transmit Xinhua și AP. Este p
Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie
Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, profesorilor americani Robert Hall și Michael Woodford pentru studiile lor cu privire la 'fundamentele microeconomice ale stabilizării macroeconomice', a anunțat luni Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm, transmite Reuters. Cei doi 'au pus la punct noi modele macroeco
Președintele Microsoft spune că laptele trebuie să respecte mai multe reglementări decât Inteligența Artificială
Inteligența artificială are nevoie urgentă de o reglementare la nivel global, cu evaluatori independenți capabili să verifice noile evoluții, a declarat președintele Microsoft, Brad Smith, avertizând că, în prezent, AI se confruntă în prezent cu mai puține cerințe de siguranță decât laptele, transmite Reuters. Înt
Belgia: Prim-ministrul Bart De Wever avertizează asupra gravității situației bugetare
Bugetul statului belgian pentru 2027 nu va fi prezentat parlamentului marți, așa cum era planificat, din cauza dezacordurilor din cadrul coaliției conduse de prim-ministrul Bart De Wever, care a avertizat asupra 'gravității' situației, relatează AFP. 'Prim-ministrul constată că nu s-a ajuns încă la un acord în cadrul gu
Șefa FMI afirmă că investițiile în AI mențin creșterea economică globală la aproximativ 3%
Investițiile puternice în infrastructura de inteligență artificială (AI) mențin creșterea economică globală la un nivel de aproximativ 3%, generând beneficii majore pentru multe economii asiatice care furnizează componente hardware, precum Thailanda, a declarat luni directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, informea
Premiul Nobel pentru Economie încheie seria anunțurilor din acest an
Câștigătorul ultimului Premiu Nobel din acest an va fi anunțat luni, când Academia Regală Suedeză de Științe va desemna laureatul din 2026 în domeniul științelor economice, transmite DPA. Anunțul de la Stockholm este așteptat în jurul orei 11:45 (09:45 GMT). În 2025, premiul a fost împărțit de













