Reglementarea lucrului la distanţă şi impozitarea muncii transfrontaliere încep să preocupe din ce în ce mai mult pe plan naţional ţările membre UE, dar şi Comisia Europeană, întrucât nu există o legislaţie fiscală unificată specifică pentru lucrătorii la distanţă, iar fiecare stat membru are propriile lui legi şi reglementări fiscale, potrivit specialiştilor EY România.

Într-un punct de vedere remis, marţi, AGERPRES, aceştia sunt de părere că, deşi pare lăsată deoparte, odată cu numirea noilor comisari europeni (care se va finaliza în cursul lunii noiembrie a.c.), analiza opţiunilor de impozitare a muncii transfrontaliere la distanţă în ţările UE trebuie să fie reluată.

"Fiind un subiect complex, aflat în continuă evoluţie şi având în vedere creşterea popularităţii muncii la distanţă şi a telemuncii, autorităţile locale şi europene sunt de acord că reglementările fiscale actuale trebuie completate, astfel încât au apărut iniţiative recente menite să aducă necesare şi obligatorii clarificări", spun aceştia.

În acest moment, la nivelul Uniunii Europene (UE) nu există o legislaţie fiscală unificată specifică pentru lucrătorii la distanţă. Impozitarea în UE este o chestiune complexă, deoarece fiecare stat membru are propriile lui legi şi reglementări fiscale. Acum există însă câteva principii şi acorduri generale care impactează lucrătorii la distanţă în UE, astfel: impozitarea pe bază de rezidenţă fiscală vs. impozitarea pe bază de sursă a venitului; tratate de dublă impunere.

De asemenea, unele ţări din UE au încheiat acorduri speciale pentru lucrătorii transfrontalieri, care locuiesc într-o ţară din UE, dar lucrează în altă ţară, însă aceste acorduri pot afecta locul în care sunt plătite impozitele pe veniturile obţinute de persoanele fizice în cauză.

În plus, cetăţenii UE au dreptul de a lucra în orice stat membru al UE, fără a avea nevoie de un permis de muncă, iar acest lucru înseamnă, de asemenea, că se pot muta într-o altă ţară şi pot lucra de acolo de la distanţă, în beneficiul angajatorului din ţara de origine.

În ceea ce priveşte nomazii digitali, unele ţări au început să introducă tipuri de vize sau regimuri fiscale speciale pentru aceştia. Acestea pot oferi condiţii fiscale favorabile pentru a atrage lucrători la distanţă din alte ţări.

La toate acestea se adaugă teleworking-ul din străinătate: în timpul pandemiei COVID-19 multe ţări din UE au emis orientări specifice pentru telelucrătorii la distanţă care prestau munca din străinătate.

"Pe lângă toate aceste considerente fiscale, nu trebuie neglijate nici alte arii conexe, cum ar fi siguranţa şi securitatea muncii, securitatea şi acoperirea socială (plata contribuţiilor de asigurări sociale şi modul de a beneficia de protecţie şi servicii sociale etc.), aspecte care ţin de dreptul muncii şi condiţiile minime specifice fiecărui stat etc.", menţionează specialiştii EY România.

Potrivit acestora, practica fiscală actuală aplicată la nivelul UE, întărită de Convenţia-model a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Convenţia-model a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), este aceea de impozitare a veniturilor salariale în ţara în care angajatul îşi exercită activitatea profesională. Totuşi, dacă angajatorul nu are sediul permanent în ţara respectivă şi nici angajatul nu petrece, de exemplu, mai mult de 183 de zile într-o perioadă de 12 luni sau o perioadă mai mare decât cea prevăzută în Tratatul de Evitare a Dublei Impuneri, dreptul de impunere asupra veniturilor salariale poate reveni statului de reşedinţă al angajatorului.

"În mod generic, putem spune că UE încurajează mobilitatea forţei de muncă între statele membre, dar Comisia Europeană este cea care, până la implicarea altui organism internaţional (de exemplu, OCDE), trebuie să propună diverse iniţiative pentru a facilita munca transfrontalieră şi a armoniza legislaţia fiscală. De menţionat faptul că perspective asupra impozitării telelucrătorilor transfrontalieri a oferit şi Comitetul Economic şi Social European (CESE), având în vedere faptul că în perioada pandemiei COVID-19 s-a lucrat foarte mult de la distanţă. Post-pandemie, fenomenul în care angajaţii, dar şi alte tipuri de lucrători, au ales să desfăşoare activităţile din alte locaţii s-a extins şi a dus la o creştere accelerată a numărului de lucrători transfrontalieri la distanţă. Acest lucru a fost posibil şi datorită expansiunii digitalizării şi dezvoltării tehnologice foarte avansate din ultima vreme, dar şi ca urmare a faptului că mentalitatea lucrătorilor s-a schimbat radical după pandemie, iar o bună parte dintre aceştia au îmbrăţişat această nouă cale de a lucra chiar ca un nou mod şi stil de viaţă. Chestiunea esenţială de rezolvat, cu beneficiile tuturor celor trei părţi implicate în acest tablou - angajat, ţara de reşedinţă a acestuia şi ţara de origine a companiei pentru care lucrează - este stabilirea clară a locului în care se impozitează veniturile astfel obţinute, iar determinarea acestuia rămâne o provocare constantă în contextul fiscal actual", se arată în punctul de vedere.

Referitor la tendinţe şi propuneri, analiza relevă că există numeroase provocări/întrebări în impozitarea muncii transfrontaliere ce ţin mai ales de alocarea drepturilor de impozitare între ţări. Dezbaterile pe subiect pornesc de la necesitatea găsirii acelui ideal echilibru între flexibilitatea lucrătorilor şi necesitatea de a asigura o bază fiscală echitabilă pentru ţările implicate. Au fost sugerate diverse reforme, inclusiv introducerea unor reguli fiscale standardizate pentru telemuncă în UE, clarificarea statutului lucrătorilor transfrontalieri şi îmbunătăţirea cooperării fiscale între statele membre.

O posibilitate ar consta în perceperea impozitului în ţara de reşedinţă a angajatului, într-un mod similar, în general, impozitării persoanelor care desfăşoară activităţi independente. Cu toate acestea, un argument împotriva unui astfel de regim este acela că, din moment ce activitatea este în continuare desfăşurată pentru angajatorul situat în alt stat, dreptul de a percepe impozit pe venitul angajaţilor ar trebui să rămână în ţara angajatorului, subliniază sursa citată. Costurile cu salariile sunt deductibile la calculul impozitului pe profit datorat în ţara angajatorului.

CESE susţine astfel tratamentul fiscal nediscriminatoriu între lucrătorii aceluiaşi angajator care îşi desfăşoară activitatea din ţări diferite, mai exact între categoriile de lucrători care sunt prezenţi fizic în ţara angajatorului şi cei care prestează de la distanţă din altă ţară şi sugerează ca ţara de origine a angajatorului să fie opţiunea preferată pentru impozitare. Acest principiu ar simplifica procesele pentru angajaţi şi ar fi atractiv şi pentru angajatori. Totuşi, un mecanism de partajare a veniturilor ar fi esenţial pentru a compensa pierderea de venituri fiscale în ţara de reşedinţă a angajatului. În context, CESE recomandă ca autorităţile fiscale să poată partaja veniturile fie folosind date reale privind prezenţa fizică a persoanei în fiecare stat, fie utilizând o cheie macroeconomică standardizată.

"Dacă opinia CESE va fi implementată global, subiectul impozitării veniturilor salariale obţinute de telelucrătorii transfrontalieri va impune revizuirea acordurilor bilaterale şi multinaţionale, precum şi introducerea unor dispoziţii noi în Convenţia-model a OCDE. Rămâne de văzut cum va implementa România posibilele modificări propuse de CESE în Aviz, dat fiind faptul că nu este încă membru al OCDE şi nici în timpul pandemiei COVID-19 nu au fost adoptate măsuri fiscale speciale", consideră consultanţii.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 51,2 miliarde dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. EY România are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)