Rețelele electrice din UE au nevoie de investiții de mii de miliarde pentru a evita un blackout spaniol
Rețelele electrice învechite din Europa nu au capacități de stocare a energiei și au nevoie de investiții în valoare de mii de miliarde de dolari pentru a face față creșterii producției de energie regenerabilă, cererii din ce în ce mai mari de electricitate și pentru a evita un blackout precum cel din Spania, transmite Reuters.
'Blackout-ul a fost un semnal de alarmă. A arătat că este o nevoie urgentă și inevitabilă pentru modernizarea și consolidarea rețelelor electrice ale Europei', a declarat secretarul general de la Eurelectric, Kristian Ruby.
Cea mai mare parte a rețelelor electrice din Uniunea Europeană datează din secolul trecut și jumătate dintre linii au peste 40 de ani. Creșterea producției de energie cu emisii reduse de carbon și cererea explozivă de energie din partea centrelor de date și a vehiculelor electrice va necesita o modernizare a rețelelor, care au nevoie și de protecție digitală pentru a face față atacurilor cibernetice.
În condițiile în care investițiile globale în regenerabile aproape s-au dublat după 2010, investițiile în rețele abia s-au schimbat la aproape 300 de miliarde de dolari pe an. Această sumă trebuie să se dubleze, până la peste 600 miliarde de dolari pe an în 2030, pentru a acoperi modernizările necesare, potrivit Agenției Internaționale a Energiei.
Datele furnizate de centrul de reflexie Ember arată că ponderea regenerabilelor în mixul de putere al UE a urcat anul trecut până la 47%, de la 34% în 2019, în timp ce ponderea combustibililor fosili a scăzut până la 29%, de la 39%.
Proiectele eoliene și fotovoltaice sunt relativ rapid de construit, comparativ cu rețelele, care au nevoie de mai mult de un deceniu.
O parte a problemei se datorează sumelor mari și complexității îmbunătățirii rețelelor pe distanțe mari.
Comisia Europeană a estimat că Europa are nevoie să investească 2.000-2.300 miliarde de dolari în rețele până în 2050.
Anul trecut, firmele europene au investit 80 de miliarde de euro în rețele, în creștere de la 50-70 miliarde euro în anii anteriori, susțin analiștii de la centrul de reflexie Bruegel, care au adăugat că ar putea fi nevoie ca investițiile să crească până la 100 de miliarde de euro.
O altă problemă este că sistemele energetice din Spania și Portugalia se numără printre aceste sisteme din Europa care nu au suficiente conexiuni cu alte rețele, care să le poată oferi un back up.
Spania are nevoie de mai multe legături cu Franța și Maroc, spune Jose Luis Dominguez Garcia, de la centrul spaniol de cercetare IREC. Potrivit acestuia, Spania are doar 5% din conexiuni în afara Peninsulei iberice.
În condițiile în care și alte state sunt codașe la acest capitol, Comisia Europeană are drept țintă creșterea gradului de interconectare până la 15% în 2030, de la 10% cât țintea anterior, ceea ce înseamnă că fiecare țară membră UE va trebui să fie în măsură să importe cel puțin 15% din necesarul său de electricitate din țările vecine.
În plus, pe măsură ce crește producția de energie fotovoltaică și eoliană, provocările merg dincolo de modernizarea rețelelor până la nevoia de generare de tip back-up.
Centralele fotovoltaice și eoliene generează curent continuu, în timp ce centralele tradiționale pe gaze sau cele nucleare produc curent alternativ. Curentul continuu trebuie convertit în curent alternativ în invertoare la frecvența de 50 de Hertzi pentru rețelele europene și pentru a fi utilizată de gospodării și firme. Dacă producția de energie scade, rețeaua are nevoie de facilități back-up care să producă curent alternativ, pentru a evita scăderea frecvenței.
În cazul în care frecvența scade, mecanismele automate deconectează anumite facilități de producție, pentru a evita supraîncărcarea transformatoarelor și liniile de transmisie. Dacă mult prea multe centrale sunt deconectate în același timp, sistemul poate intra în blackout.
De asemenea, Europa are în prezent capacități de stocare în baterii de 10,8 Gigawați și aceste capacități urmează să ajungă la 50 de GW în 2030, cu mult sub nivelul necesar de 200 de GW, potrivit Asociației europene pentru stocarea energiei (EASE). AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu
OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri
Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.
Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025
Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în
Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare
Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer
Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro
Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e











