Ministrul grec de Finanţe promite să menţină raportul datorie/PIB pe o traiectorie descedentă
Ministrul grec de Finanţe, Kostis Hatzidakis a declarat vineri pentru Reuters că Guvernul de la Atena va menţine prudenţa fiscală, pentru a proteja traiectoria de creştere economică şi de ieşire din criza gravă a datoriilor din urmă cu un deceniu, în pofida solicitărilor salariale ale profesorilor şi lucrătorilor de pe feriboturi.
Într-un interviu acordat cu ocazia reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, Hatzidakis a spus că orice satisfacere a cererilor de salarii mai mari nu trebuie să pună în pericol traiectoria descendentă a raportului datorie/PIB.
"Ne-am învăţat lecţia din precedentul deceniu. Grecia a trăit peste posibilităţi", a spus Hatzidakis. Acesta a adăugat că este important să fie menţinut un excedent primar precum şi un deficit structural, ce rămâne după serviciul datoriei, "apropiat de zero".
"Suntem urmăriţi de pieţe şi investitori. Aşa că ştim că prudenţa fiscală este o precondiţie pentru noi să convingem pe toată lumea (-pieţe, investitori-) că suntem un guvern credibil şi o ţară credibilă", a spus oficialul elen.
Întrebat dacă Guvernul poate satisface cererile pentru salarii mai mari ale profesorilor şi lucrătorilor de pe feriboturi, care au intrat miercuri în grevă, Hatzidakis a spus că asta va depinde de cum va afecta ansamblul economiei.
"Încercăm întotdeauna să satisfacem solicitările care vin de la diferite grupuri, în măsura în care aceste cereri nu pun în pericol execuţia bugetară şi ţinta stabilită pentru ţară şi ansamblul economiei Greciei", a explicat Hatzidakis.
Grecia, ţară dependentă de veniturile din turism, înregistrează în prezent unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din Europa, Guvernul de la Atena mizând pe un avans de 2,2% în 2024, iar Fondul Monetar Internaţional pe unul de 2,3%. Este vorba de un ritm de creştere cu mult peste cel de 0,8% prognozat de FMI pentru ansamblul zonei euro, unde o serie de economii cu un puternic sectorul industrial, inclusiv Germania şi Italia, se confruntă cu probleme.
Ministerul Finanţelor de la Atena s-a angajat pentru o rambursare anticipată a unor datorii în valoare de opt miliarde de dolari în 2026, 2027 şi 2028, estimând că asta va duce raportul datorie/PIB, cel mai ridicat din Europa, de la 162% în acest an, până la 149% în 2025 şi 133,4% în 2028.
Dacă va continua pe această traiectorie, Grecia va avea în 2028 un raport datorie/PIB mai mic decât cel al Italiei, care potrivit autorităţilor de la Roma va fi de 135,8% în acest an, urmând a urca la 137,5% în 2027.
Planul fiscal al Greciei pe termen mediu prevede continuarea traiectoriei descendente a raportului datorie/PIB, până la 114,8% în 2038, un obiectiv care în opinia lui Hatzidakis necesită "o combinaţie de prudenţă fiscală şi abordare prietenoasă pentru mediul de afaceri". Rezervele fiscale ale Greciei vor rămâne în vigoare şi orice modificare la adresa lor trebuie făcută în consultare cu creditorii şi partenerii europeni, a mai spus oficialul elen.
Hatzidakis a adăugat că prezenţa sa la sediul central al FMI, unde au avut loc negocieri tensionate în urmă cu un deceniu, în momentul de vârf al crizei datoriilor Greciei, este un memento al nevoii de menţinere a disciplinei fiscale. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin
Germania: Prețul berii de la Oktoberfest, de cinci ori mai mare decât în 1985
Prețul berii la celebrul festival Oktoberfest din Munchen a crescut mai accentuat decât rata inflației naționale în ultimele decenii, costul unei băuturi fiind acum de cinci ori mai mare decât în 1985, a declarat miercuri Andreas Rees, economist-șef al băncii UniCredit din Germania, relatează dpa. Oktoberfest-ul din Munchen, considerat
Comisia Europeană salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul AI
Comisia Europeană a salutat miercuri inițiativa a 19 state membre, printre care se numără și România, de a crea și de a notifica în prealabil, în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, primul proiect important de interes european comun (PIIEC) în domeniul inteligenței artificiale (AI), informează un comunicat de presă al executivului com
Țările UE susțin planul Comisiei de a oferi industriilor grele mai multe certificate gratuite de poluare
Statele membre ale Uniunii Europene au susținut miercuri propunerile Executivului comunitar de a acorda industriilor grele mai multe certificate gratuite de poluare în următorii ani, pentru a ajuta companiile aflate în dificultate să rămână competitive din punct de vedere economic, transmite Reuters. Lansat în 2005, sis
Câștigătorul Premiului Nobel Michael Kremer va fi următorul economist-șef al Băncii Mondiale
Banca Mondială a anunțat miercuri că laureatul Premiului Nobel, Michael Kremer, profesor la Universitatea din Chicago, va fi următorul său economist-șef, succedându-i lui Indermit Gill, care s-a pensionat luna trecută, transmite Reuters. Kremer, în vârstă de 61 de ani, a câștigat Premiul Nobel pentru Științe Economice &
Automobiliștii francezi fac coadă la benzinăriile din Andorra, unde litrul de carburant costă 1,70 euro
Un flux constant de vehicule se aliniază la una dintre cele mai mari benzinării din Pas de la Casa, Andorra, lângă granița cu Franța, atrase de prețurile mai mici la carburanți, informează AFP. Marți, panourile afișau un preț de 1,677 euro pentru un litru de motorină și 1,685 euro pentru litru de benzină fără plumb 95, comparativ cu pest
Producătorii mai mici de telefoane și laptopuri se pregătesc pentru o criză îndelungată de cipuri de memorie
Producătorii independenți de telefoane și laptopuri își reproiectează produsele, în contextul în care criza de cipuri de memorie, estimată să dureze până în 2027, pune presiune pe segmentul de piață al dispozitivelor cu prețuri accesibile, transmite Reuters. Disponibilitatea de cipuri de memorie, nu prețul, reprezintă principala l
Renault și Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia și își extind parteneriatul în această țară
Producătorii auto Renault și Geely au anunțat marți că vor realiza o nouă investiție, în valoare de 319 milioane de euro, în Brazilia, prin intermediul societății lor mixte, consolidându-și astfel parteneriatul industrial pe cea mai mare piață din America Latină, transmite Reuters. În toamna anului trecut, Renault a încheiat un ac
ECA: Organizațiile de producători din sectorul fructelor și legumelor nu pot încă rivaliza cu marile lanțuri de retail
Organizațiile de producători din sectorul fructelor și legumelor continuă să piardă teren, deși finanțarea de la Uniunea Europeană le ajută să fie mai competitive, arată un nou raport al Curții de Conturi Europene. Potrivit auditorilor, sprijinul național neuniform, complexitatea normelor UE și lipsa unui răspuns din partea Comisiei la provocările cu c
Bruxelles-ul propune măsuri ambițioase de consolidare a mobilității echitabile a forței de muncă
Comisia Europeană a adoptat, marți, pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă pentru a garanta drepturi sociale clare pentru toți, oriunde în UE, indiferent de locul în care aleg să locuiască și să lucreze, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pachetul le va permite lucrătorilor să își dovedească și să &
Agricultura franceză amenințată de ieșirea la pensie a fermierilor
Două ONG-uri avertizează că numărul fermierilor din Franța, principala putere agricolă a Europei, riscă să scadă și mai mult din cauza lipsei de măsuri de sprijin pentru transferul între generații al exploatațiilor agricole, având în vedere că în viitor va avea loc un val de ieșiri la pensie, informează AFP. Jumătate din cei aproximativ
Autoritățile poloneze relansează taxa pe profiturile excepționale generate de companiile petroliere
Guvernul polonez intenționează să impună o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor petroliere și să utilizeze veniturile strânse pentru a reduce prețurile la combustibil, a declarat marți premierul Donald Tusk, care l-a îndemnat pe președintele țării să nu mai blocheze o astfel de măsură, transmite Reuters. Taxa ar urma să introducă o cotă
Sistemul comercial mondial este la o răscruce decisivă, avertizează OMC
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a îndemnat marți statele membre să reformeze regulile care guvernează comerțul mondial, avertizând că, în caz contrar, riscă o fragmentare care ar putea reduce semnificativ PIB-ul mondial și ar afecta cel mai mult țările sărace, transmite Reuters. În raportul său anual, organizația cu sedi
Jumătate dintre principalele rafinării rusești au redus producția de motorină în septembrie
Jumătate dintre primele șase rafinării rusești producătoare de motorină au fost nevoite să își reducă semnificativ, sau chiar să oprească complet producția în luna septembrie, din cauza pagubelor suferite în urma atacurilor cu drone, potrivit calculelor Reuters bazate pe date furnizate de participanții din piață. Problemele cu aprovizionarea











