Curtea de Conturi Europeană: Auditorii observă că procedurile de achiziţii publice rămân principala sursă de nereguli
Majoritatea celor 43 de agenţii ale UE şi-au gestionat corespunzător finanţele în 2023, însă, pentru 4 dintre ele, nu a fost emisă o opinie favorabilă cu privire la modul în care acestea au cheltuit fondurile UE, potrivit raportului anual de audit publicat joi de Curtea de Conturi Europeană (ECA).
"Auditorii observă că procedurile de achiziţii publice rămân principala sursă de nereguli. Pentru 34 de agenţii, ei au identificat domenii în care se pot aduce îmbunătăţiri", se precizează într-un comunicat al ECA.
Cele 43 de agenţii ale UE, cu sediul în 23 de state membre, se ocupă de sarcini tehnice, ştiinţifice sau de reglementare sau pun în aplicare programe de cheltuieli operaţionale. Agenţiile UE numără peste 16.000 de angajaţi, adică aproape o cincime din întregul personal al UE. Cele mai multe dintre acestea sunt finanţate aproape în întregime de la bugetul UE. Celelalte sunt finanţate parţial sau integral din taxele şi comisioanele percepute de la entităţile din sectorul public şi din cel privat acoperite de activităţile lor.
"În general, gestiunea financiară a agenţiilor UE este bună, dar auditorii găsesc în continuare erori în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Considerăm că ar trebui îmbunătăţite procedurile utilizate pentru acordarea şi implementarea contractelor, astfel încât să se asigure atât respectarea
deplină a normelor aplicabile, cât şi obţinerea celui mai bun raport calitate-preţ", a declarat Francois-Roger Cazala, membrul Curţii responsabil de auditul anual al agenţiilor UE, potrivit comunicatului citat.
Dintre cele 43 de agenţii, 39 au primit o opinie de audit favorabilă cu privire la plăţile lor din 2023. Cele 4 care nu au primit o opinie favorabilă
(tot 4 în 2022 şi 1 în 2021) sunt Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT), Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), Agenţia pentru Securitate Cibernetică (ENISA) şi Agenţia pentru Gestionarea Operaţională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie (eu-LISA).
Pentru EIT, opinia cu rezerve a fost emisă din cauza nivelului estimat al erorilor în granturile pe care le-a gestionat agenţia. În cazul celorlalte trei, s-au constatat nereguli în procedurile de achiziţii publice sau în punerea în aplicare a contractelor, precizează sursa citată. Aceste agenţii ar trebui să acorde o atenţie deosebită normelor prevăzute în Regulamentul financiar, subliniază auditorii. În plus, aceştia atrag atenţia asupra deficienţelor procedurale din sistemele de gestiune şi de control. Este vorba, de exemplu, despre lipsa unor verificări adecvate înainte de autorizarea operaţiunilor
sau despre deficienţe în ceea ce priveşte competenţele delegate sau separarea sarcinilor.
"Unele agenţii ar trebui să îmbunătăţească şi respectarea termenelor legale pentru efectuarea plăţilor. Deşi suma totală plătită sub formă de dobânzi de întârziere a fost mică, frecvenţa plăţilor întârziate constatată în cadrul anumitor agenţii poate aduce atingere reputaţiei acestora. Anul acesta, Curtea şi-a completat activităţile recurente de audit cu o analiză a modelelor de finanţare ale celor 12 agenţii ale UE care colectează venituri proprii, fie în plus faţă de subvenţiile primite de la bugetul UE (ACER, AESA, ABE, ECHA, EIOPA, EMA, ERA, ESMA), fie ca sursă unică de finanţare (CdT, OCSP, EUIPO şi SRB). Cuantumul total al veniturilor proprii colectate de agenţiile UE - excluzând contribuţiile la Fondul unic de rezoluţie colectate de Comitetul Unic de Rezoluţie al UE - a fost de 1,1 miliarde de euro în 2023. Aceasta înseamnă aproximativ un sfert din bugetul combinat al tuturor celor 43 de agenţii ale UE pentru anul respectiv. Fluxurile de venituri variază (de exemplu, certificări, autorizări, contribuţii, taxe de înregistrare şi drepturi de proprietate intelectuală), iar modul în care sunt stabilite diferă de la o agenţie la alta", precizează documentul publicat de ECA.
Potrivit Curţii de Conturi Europene, nu toate agenţiile în cauză au fost în măsură să identifice şi să comunice în mod clar, transparent şi separat costurile activităţilor care generează venituri proprii şi costurile activităţilor finanţate de la bugetul UE. Aceste costuri sunt însă importante pentru a îmbunătăţi procesul decizional şi, în special, pentru a se asigura că taxele sunt stabilite la niveluri care nu conduc la deficite sau excedente
semnificative.
Auditorii recomandă ca, în interesul clarităţii şi al unei transparenţe totale, fiecare agenţie care colectează venituri proprii să prezinte informaţiile relevante într-un mod uşor de înţeles în conturile sale anuale finale, în raportul său anual de activitate consolidat şi în documentul unic de programare.
AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului










