logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Italia a revizuit în scădere ţinta de deficit pentru 2024 şi 2025 (Reuters)

Imagine din galeria Agerpres

Italia are ca obiectiv un avans al economiei de 1% anul acesta şi de 1,2% anul viitor, şi a revizuit în scădere ţinta de deficit pentru 2024 şi 2025, după nivelul ridicat de 7,2% din PIB din 2023, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul

Datoria imensă a Italiei, deja a doua cea mai ridicată din zona euro şi urmărită cu atenţie de pieţele financiare, ar urma să crească până în 2026, de la 134,6% din PIB în 2023, din cauza subvenţiilor costisitoare pentru renovarea locuinţelor, au susţinut sursele.

Ambele obiective sunt în linie cu precedentele estimări făcute în aprilie, în pofida aşteptate încetiniri a comerţului global, care ar urma să înrăutăţească perspectivele economice în următoarele luni.

Cea mai mare parte a creşterii economiei Italiei se datorează investiţiilor finanţate din fondurile de redresare post-pandemie de la UE.

Conform surselor, autorităţile de la Roma au ca obiectiv anul acesta un deficit de 3,8% din PIB, sub precedenta prognoză, de 4,3% din PIB. De asemenea, anul viitor ţinta de deficit ar urma să se situeze la 3,2% din PIB, mai ambiţioasă decât obiectivul precedent, de 3,6% din PIB, convenit cu UE.

Franţa, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia sunt statele membre ale UE care au intrat în procedura de deficit excesiv (PDE) şi trebuie să-şi reducă cheltuielile publice, a anunţat în iunie Comisia Europeană. De asemenea, Executivul comunitar a demarat proceduri disciplinare contra Franţei, Italiei şi a altor cinci ţări membre UE pentru că au încălcat reglementările UE legate de nivelul datoriei.

Planul privind bugetul ar urma să fie publicat vineri şi apoi trimis în octombrie la Bruxelles, după ce va fi aprobat de Parlament. În acest plan Italia se va angajat să reducă deficitul sub limita UE de 3% din PIB în 2026, când decalajul bugetar ar urma să se situeze la 2,7% din PIB. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 120

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 16-09-2026 22:52

VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump

Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed

Economic Extern 16-09-2026 19:06

Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile

Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin

Economic Extern 16-09-2026 18:20

Germania: Prețul berii de la Oktoberfest, de cinci ori mai mare decât în 1985

Prețul berii la celebrul festival Oktoberfest din Munchen a crescut mai accentuat decât rata inflației naționale în ultimele decenii, costul unei băuturi fiind acum de cinci ori mai mare decât în 1985, a declarat miercuri Andreas Rees, economist-șef al băncii UniCredit din Germania, relatează dpa. Oktoberfest-ul din Munchen, considerat

Economic Extern 16-09-2026 16:48

Comisia Europeană salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul AI

Comisia Europeană a salutat miercuri inițiativa a 19 state membre, printre care se numără și România, de a crea și de a notifica în prealabil, în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, primul proiect important de interes european comun (PIIEC) în domeniul inteligenței artificiale (AI), informează un comunicat de presă al executivului com

Economic Extern 16-09-2026 16:01

Țările UE susțin planul Comisiei de a oferi industriilor grele mai multe certificate gratuite de poluare

Statele membre ale Uniunii Europene au susținut miercuri propunerile Executivului comunitar de a acorda industriilor grele mai multe certificate gratuite de poluare în următorii ani, pentru a ajuta companiile aflate în dificultate să rămână competitive din punct de vedere economic, transmite Reuters. Lansat în 2005, sis

Economic Extern 16-09-2026 14:48

Câștigătorul Premiului Nobel Michael Kremer va fi următorul economist-șef al Băncii Mondiale

Banca Mondială a anunțat miercuri că laureatul Premiului Nobel, Michael Kremer, profesor la Universitatea din Chicago, va fi următorul său economist-șef, succedându-i lui Indermit Gill, care s-a pensionat luna trecută, transmite Reuters. Kremer, în vârstă de 61 de ani, a câștigat Premiul Nobel pentru Științe Economice &

Economic Extern 16-09-2026 14:30

Automobiliștii francezi fac coadă la benzinăriile din Andorra, unde litrul de carburant costă 1,70 euro

Un flux constant de vehicule se aliniază la una dintre cele mai mari benzinării din Pas de la Casa, Andorra, lângă granița cu Franța, atrase de prețurile mai mici la carburanți, informează AFP. Marți, panourile afișau un preț de 1,677 euro pentru un litru de motorină și 1,685 euro pentru litru de benzină fără plumb 95, comparativ cu pest

Economic Extern 16-09-2026 10:38

Producătorii mai mici de telefoane și laptopuri se pregătesc pentru o criză îndelungată de cipuri de memorie

Producătorii independenți de telefoane și laptopuri își reproiectează produsele, în contextul în care criza de cipuri de memorie, estimată să dureze până în 2027, pune presiune pe segmentul de piață al dispozitivelor cu prețuri accesibile, transmite Reuters. Disponibilitatea de cipuri de memorie, nu prețul, reprezintă principala l

Economic Extern 16-09-2026 09:14

Renault și Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia și își extind parteneriatul în această țară

Producătorii auto Renault și Geely au anunțat marți că vor realiza o nouă investiție, în valoare de 319 milioane de euro, în Brazilia, prin intermediul societății lor mixte, consolidându-și astfel parteneriatul industrial pe cea mai mare piață din America Latină, transmite Reuters. În toamna anului trecut, Renault a încheiat un ac

Economic Extern 15-09-2026 18:19

ECA: Organizațiile de producători din sectorul fructelor și legumelor nu pot încă rivaliza cu marile lanțuri de retail

Organizațiile de producători din sectorul fructelor și legumelor continuă să piardă teren, deși finanțarea de la Uniunea Europeană le ajută să fie mai competitive, arată un nou raport al Curții de Conturi Europene. Potrivit auditorilor, sprijinul național neuniform, complexitatea normelor UE și lipsa unui răspuns din partea Comisiei la provocările cu c

Economic Extern 15-09-2026 16:45

Bruxelles-ul propune măsuri ambițioase de consolidare a mobilității echitabile a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat, marți, pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă pentru a garanta drepturi sociale clare pentru toți, oriunde în UE, indiferent de locul în care aleg să locuiască și să lucreze, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pachetul le va permite lucrătorilor să își dovedească și să &

Economic Extern 15-09-2026 15:58

Agricultura franceză amenințată de ieșirea la pensie a fermierilor

Două ONG-uri avertizează că numărul fermierilor din Franța, principala putere agricolă a Europei, riscă să scadă și mai mult din cauza lipsei de măsuri de sprijin pentru transferul între generații al exploatațiilor agricole, având în vedere că în viitor va avea loc un val de ieșiri la pensie, informează AFP. Jumătate din cei aproximativ

Economic Extern 15-09-2026 15:26

Autoritățile poloneze relansează taxa pe profiturile excepționale generate de companiile petroliere

Guvernul polonez intenționează să impună o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor petroliere și să utilizeze veniturile strânse pentru a reduce prețurile la combustibil, a declarat marți premierul Donald Tusk, care l-a îndemnat pe președintele țării să nu mai blocheze o astfel de măsură, transmite Reuters. Taxa ar urma să introducă o cotă

Economic Extern 15-09-2026 14:24

Sistemul comercial mondial este la o răscruce decisivă, avertizează OMC

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a îndemnat marți statele membre să reformeze regulile care guvernează comerțul mondial, avertizând că, în caz contrar, riscă o fragmentare care ar putea reduce semnificativ PIB-ul mondial și ar afecta cel mai mult țările sărace, transmite Reuters. În raportul său anual, organizația cu sedi

Economic Extern 15-09-2026 14:19

Jumătate dintre principalele rafinării rusești au redus producția de motorină în septembrie

Jumătate dintre primele șase rafinării rusești producătoare de motorină au fost nevoite să își reducă semnificativ, sau chiar să oprească complet producția în luna septembrie, din cauza pagubelor suferite în urma atacurilor cu drone, potrivit calculelor Reuters bazate pe date furnizate de participanții din piață. Problemele cu aprovizionarea