Germania: Creştere surprinzătoare a comenzilor noi în industrie, în luna iulie
Comenzile primite de fabricile din Germania au înregistrat o creştere surprinzătoare în luna iulie, una dintre puţinele veşti bune primite pentru importantul sector manufacturier din cea mai mare economie europeană, transmite Reuters.
Potrivit datelor ajustate sezonier, comunicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), comenzile noi în industrie au crescut cu 2,9%, în luna iulie comparativ cu luna iunie, o performanţă mult mai bună decât declinul de 1,5% prognozat de către analiştii intervievaţi de Reuters. De asemenea, datele referitorare la evoluţia comenzilor noi în industrie, în iunie, au fost şi revizuite în sus, până la o creştere de 4,6%, comparativ cu avansul de 3,9% anunţat iniţial.
Evoluţia surprinzătoare din luna iulie se datorează, în principal, comenzilor pentru bunuri, precum trenuri, nave şi avioane. Destatis a precizat că dacă ar fi exclusă această categorie de bunuri, comenzile noi în industrie ar fi mai mici cu 0,4%, în luna iulie faţă de iunie. Comenzile pentru bunuri mari au afişat o creştere de 86,5% de la o lună la alta.
Sectorul industrial al primei economii europene trece printr-o perioadă dificilă. Unul dintre motive este cererea slabă venită de pe pieţele externe, dar există şi îngrijorări legate de pierderea competitivităţii în raport cu China. Producătorii chinezi concurează cu firmele germane, care se confruntă cu costuri mari la energie, dobânzi ridicate şi criză de mână de lucru.
Cel mai recent semnal de alarmă a venit săptămâna aceasta, când constructorul auto Volkswagen AG a anunţat că analizează o măsură fără precedent de a închide unele uzine din Germania. Şefii de la Volkswagen au subliniat că sunt nevoiţi să recurgă la aceste măsuri fără precedent în istoria companiei, pentru că vânzările au scăzut cu aproape 500.000 de unităţi.
Institutul pentru economie mondială de la Kiel a prognozat, recent, că Produsul Intern Brut al Germaniei se va contracta cu 0,1% în acest an, după o cădere de 0,3% în 2023. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t
Taiwanul este 'indispensabil' pentru ambițiile SUA în domeniul inteligenței artificiale, consideră ministrul de externe al insulei
Taiwanul este un actor 'indispensabil' pentru ambițiile Statelor Unite în materie de inteligență artificială (AI), a afirmat ministrul taiwanez de externe Lin Chia Lung, care a subliniat că Taipeiul 'nu este un adversar' al Washingtonului, ci partenerul său 'cel mai de încredere', relatează miercuri EFE. &Ic
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să









