Japonia ar putea fi independentă din punct de vedere energetic până în 2060 datorită energiei regenerabile

Japonia, un cumpărător major de cărbune şi gaze naturale lichefiate (GNL), ar putea deveni până în 2060 independentă din punct de vedere energetic datorită extinderii energiei solare, eoliene şi a sistemelor de stocare a energiei pe baterii, a afirmat Jarand Rystad, directorul general al firmei de consultanţă Rystad Energy, transmite Reuters.
Japonia importă cea mai mare parte a resurselor sale de energie, aprovizionându-se în special din Orientul Mijlociu, Australia şi Statele Unite. Strategia Guvernului prevede reducerea cărbunelui şi a gazelor naturale lichefiate sub 40% din mixul energetic până în 2030, de la peste 60% în prezent. Dar analiştii susţin că ritmul înregistrării obiectivului este pre lent.
"Modul de gândire al autorităţilor nipone este că trebuie importată energie deoarece ţara nu are resurse energetice. Dar cu dezvoltarea tehnologiilor din domeniul energiei regenerabile, cred că această opinie nu trebuie să fie adevărată", a declarat Rystad pentru Reuters.
Conform datelor Rystad, până în 2060 Japonia ar putea avea suficientă energie dacă generarea energiei ar proveni din energia solară (45%), eoliană (30%), hidro (5%), biomasă (5%) şi combustibili sintetici lichizi (15%).
"Tot ceea ce trebuie să facă Japonia este să continue să instaleze tot atât de multe capacităţi de energie solară cum a făcut înainte de 2020. Din 2014, autorităţile nipone au instalat între 10 şi 12 gigawaţi (GW)", explică Rystad.
Anul trecut, Japonia a instalat noi capacităţi de energie solară de aproximativ 4 GW, nivelul total ajungând la 87 GW, al treilea cel mai mai ridicat din lume după China şi Statele Unite.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prada, dispusă să ofere aproape 1,5 miliarde de euro pentru achiziționarea Versace (Bloomberg)
Gigantul din industria luxului Prada SpA înregistrează progrese în tentativa de achiziționare a casei italiene de modă Versace, deținută de compania americană Capri Holdings, după ce a acceptat prețul de aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Italia: Deficitul bugetar s-a redus semnificativ anul trecut
Deficitul bugetar al Italiei a scăzut anul trecut mai mult decât se estima, la 3,4% din PIB, deși creșterea economică a fost sub previziunile Guvernului, arată datele publicate luni de Institutul de Statistică (Istat), informează Euronews. Obiectivul autorităților de la Roma în acest an era un deficit de 3,8% din PIB, de la 7,2% di
Vânzările Tesla continuă declinul pe piețele europene
Vânzările Tesla și-au continuat scăderea luna trecută în țările din Scandinavia, erodând cota sa de piață în Europa, în condițiile în care producătorul de vehicule electrice (EV) se confruntă cu un test de loialitate din partea clienților față de brand, în contextul atribuțiilor directorului general Elon Musk în adminis
Germania: Indicele bursier DAX depășește pentru prima dată pragul de 23.000 puncte
Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depășit pentru prima dată valoarea de 23.000 puncte, pe fondul avansului companiilor din domeniul apărării, și în pofida dificultăților cu care se confruntă economia germană, transmite DPA. În timpul ședinței bursiere de luni, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii g
UE relaxează regulile privind emisiile de CO2
Comisia Europeană a răspuns solicitărilor producătorilor auto și a acceptat să le acorde trei ani pentru îndeplinirea obiectivelor privind emisiile de CO2 în 2025 pentru mașinile și camionetele lor, în loc de unul, a anunțat luni președintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters. Îndeplinirea țintelor depindea de
Oile care pasc pe sub panourile fotovoltaice îi ajută pe fermierii americani să supraviețuiască
Pentru prima dată în ultimele patru generații, familia Raines nu a plantat anul trecut bumbac pe terenurile sale din statul Texas, în schimb Chad Raines și-a petrecut anul închiriindu-și turma de oi către operatorii de parcuri fotovoltaice, pentru a paște iarba care crește pe sub panourile fotovoltaice, iar banii pe care i-a primit pentru serviciile
Reuters: BYD vinde acțiuni pentru a obține 5,2 miliarde de dolari
BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), a lansat luni o operațiune de vânzare a acțiunilor sale listate la Bursa de la Hong Kong, sperând să obțină 5,2 miliarde de dolari printr-o ofertă de tip ''accelerated book-building'', conform unui document consultat de Reuters. Prețul pentru ofertă este cuprins &
UE riscă să rateze o parte dintre obiectivele de reducere la zero a poluării până în 2030
Politicile UE au contribuit la reducerea poluării aerului, a utilizării pesticidelor și a deșeurilor de plastic din mare, dar cu toate acestea sunt necesare acțiuni mult mai ferme în UE pentru ca blocul comunitar să își atingă obiectivele de reducere a poluării pentru 2030, arată cel de-al doilea raport prospectiv și de monitorizare privind reducerea la z
Inflația în zona euro a scăzut ușor în februarie, până la 2,4%
Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut ușor în luna februarie, la fel ca și inflația de bază, ceea ce conferă noi argumente pentru o nouă reducere de dobândă din partea Băncii Centrale Europene la reuniunea de politică monetară care va avea loc joi, transmite Reuters. Potrivit unei estimări preliminare publicate luni d
Creșteri mari la bursă pentru acțiunile companiilor europene de apărare
Acțiunile companiilor europene din sectorul apărării înregistrau luni dimineața creșteri de două cifre, stimulate de perspectiva majorării cheltuielilor militare pe continent, în contextul tensiunilor între oficialii de la Kiev și Washington, care au agravat îngrijorările referitoare la o retragere americană, informează AFP.
Tarifele americane ar putea reduce creșterea economiilor din Europa Centrală, avertizează S&P Global
Propunerea președintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife de 25% pentru importurile din Uniunea Europeană este posibil să reducă perspectivele de creștere economică în Europa Centrală, ceea ce ar agrava actualele provocări fiscale, au declarat analiștii agenției de evaluare S&P Global Ratings pentru Reuters. Săptămâna trec
Banca Națională a Elveției a încheiat anul 2024 cu un profit record de 80,7 miliarde de franci
Banca Națională a Elveției (SNB) a raportat luni un profit record de 80,7 miliarde franci (89,50 miliarde dolari) pentru anul 2024, cel mai mare profit din istoria instituției, transmite Reuters. Avansul piețelor bursiere, creșterea prețurilor la aur și aprecierea dolarului american au ajutat SNB să își depășească precedentul profit anua
Importurile de gaze lichefiate ale Chinei sunt la cel mai redus nivel de după pandemie
Importurile de gaze naturale lichefiate ale Chinei au atins luna trecută cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, pe fondul unei cereri interne reduse și al faptului că prețurile mai mari de pe piața din Europa redirecționează navele care transportă GNL spre vehicul continent, transmite Bloomberg. Datele firmei de consultanță Kpler arată că
Vânzările Tesla scad în continuare pe piețele europene, cu un declin de 26% în Franța
Vânzările Tesla în Franța și-au continuat scăderea luna trecută, prelungind declinul pe una dintre cele mai mari piețe europene de vehicule electrice (EV), transmit EFE și Bloomberg. Conform datelor Plateforme Automobile (PFA), organizația ce reprezintă producătorii și furnizorii de componente auto, Tesla a înmatriculat luna
SUA: Cheltuielile de consum au scăzut neașteptat în ianuarie, inflația a crescut
Cheltuielile de consum în SUA au scăzut neașteptat în ianuarie, dar creșterea inflației ar putea determina determina Fed să amâne reducerea dobânzilor, transmite Reuters. Conform datelor publicate vineri de Biroul de Analize Economice de la Departamentul american al Comerțului, în ianuarie cheltuielile de consum,