logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Letonia va propune un embargo european asupra cerealelor ruseşti

Image

Letonia va propune săptămâna viitoare o interzicere totală în UE a importurilor de cereale provenite din Rusia, dar adoptarea unui asemenea embargo în cadrul unei noi serii de sancţiuni pentru războiul desfăşurat de Rusia în Ucraina ar putea dura mult timp, relatează miercuri agenţia EFE.

Ministrul leton al agriculturii, Armands Krauze, a declarat marţi seară presei că va propune acest embargo asupra cerealelor ruseşti la reuniunea ministerială a UE din 10-11 decembrie. Dar un purtător de cuvânt din ministerul său a precizat apoi că, chiar dacă miniştrii europeni ai agriculturii ar fi de acord, propunerea mai trebuie să fie discutată ulterior de miniştrii de externe şi în final aprobată de şefii de stat şi de guvern ai statelor UE, un proces ce poate dura mai multe luni.

Letonia importă anual circa 400.000 de tone de cereale din Rusia, mai ales porumb, şi este în UE al doilea cel mai mare importator de cereale ruseşti, după Italia şi înaintea Greciei.

UE a impus Rusiei mai multe serii de sancţiuni după invazia declanşată în Ucraina, dar până în prezent nu au fost luate măsuri care să restricţioneze importurile de alimente din Rusia.

În justificarea cererii sale de a fi interzise în UE importurile de cereale ruseşti, Letonia va invoca, potrivit ministrului său al agriculturii, faptul că banii obţinuţi de Rusia din exportul de cereale contribuie la finanţarea efortului de război şi că aceste importuri afectează agricultorii din UE şi piaţa europeană a cerealelor prin comercializarea acestor cereale sub preţul pieţei.

Pe piaţa UE pătrund în schimb liber cerealele ucrainene, ca măsură luată de blocul comunitar pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, dar care a distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

În consecinţă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au prelungit unilateral în luna septembrie o interdicţie asupra importului a patru produse agricole ucrainene, după ce Comisia Europeană a respins cererea statelor UE vecine Ucrainei de a prelungi această măsură luată în aprilie în cadrul unui acord cu respectivele trei ţări membre, plus România şi Bulgaria.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 06-11-2026 09:14

Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor

Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.

Economic Extern 06-11-2026 08:33

China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii

Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat

Economic Extern 05-11-2026 16:24

BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)

Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au

Economic Extern 05-11-2026 15:19

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,

Economic Extern 05-11-2026 13:49

China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici

Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister

Economic Extern 05-11-2026 13:22

Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)

Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri

Economic Extern 05-11-2026 13:04

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale

Economic Extern 05-11-2026 12:07

Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit

Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%

Economic Extern 04-11-2026 18:57

ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire

Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază

Economic Extern 04-11-2026 17:37

După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia

Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma

Economic Extern 04-11-2026 17:00

Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026

Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de

Economic Extern 04-11-2026 16:42

BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea

Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria

Economic Extern 04-11-2026 15:33

Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie

Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici

Economic Extern 04-11-2026 14:30

Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026

Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi

Economic Extern 04-11-2026 13:34

Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru

Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).