Christine Lagarde: BCE va readuce inflaţia la ţinta de 2% în 2025

Încetinirea inflaţiei "este cu certitudine estimarea noastră", a declarat sâmbătă preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, iar BCE este decisă să readucă preţurile la ţinta sa, transmite Bloomberg.
"Suntem decişi să readucem inflaţia la 2%. Conform estimărilor noastre, vom ajunge acolo în 2025", a afirmat şeful BCE pentru publicaţia elenă Kathimerini.
Lagarde a explicat că nu este îngrijorată de implicaţiile politice ale eforturilor BCE, care a fost criticată de unele guverne europene, îngrijorate că dobânzile ridicate vor sufoca creşterea economică.
"Mandatul nostru este să asigurăm stabilitatea preţurilor, şi aceasta este cea mai bună contribuţie pe care o putem face la pacea socială şi pentru societate, în special pentru cei mai vulnerabili membri ai săi", a indicat oficialul BCE.
La reuniunea de politică monetară din 26 octombrie, Banca Centrală Europeană a luat o pauză după cel mai lung ciclu de majorare a dobânzilor din istoria de 25 de ani a instituţiei, subliniind că cele mai recente date arată că inflaţia încetineşte uşor spre ţinta de 2%. Astfel, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4,00%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.
Lagarde a declarat că indicatorii cheie de performanţă pentru situaţia economică şi financiară a Greciei arată "o îmbunătăţire sub toate aspectele".
În octombrie, agenţia de evaluare financiară S&P Global a revizuit în creştere ratingul ţării la "investment-grade" (recomandat pentru investiţii), după 13 ani în care a fost retrogradată la "junk" (nerecomandat pentru investiţii).
"Înţeleg că sunt în derulare mai multe reforme dar, per ansamblu, rezultatele eforturilor ţării sunt impresionante", a apreciat Lagarde. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BCE a decis o nouă reducere a dobânzii, pentru a ajuta economia să facă față politicii comerciale haotice a SUA
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, o nouă reducere a dobânzii de referință cu 25 puncte de bază, cea de a șaptea reducere a dobânzilor adoptată de BCE începând din luna iunie 2024, încercând să sprijine o economie a zonei euro care se confruntă deja cu probleme și care va avea de suferit de pe urma tarifelor americane, tr
Hyundai suspendă, din nou, producția automobilelor electrice în Coreea de Sud din cauza cererii slabe
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor Co. va suspenda, temporar, producția anumitor modele electrice la principala sa uzină din Coreea de Sud, din cauza încetinirii cererii pe piețele externe precum și a tarifelor americane, a anunțat joi agenția de presă Yonhap citând surse din industria auto. Potrivit Yonhap, producătorul
BTA: O nouă organizație își propune să conecteze companiile din Balcani
Fondatorul Balkan eCommerce Summit, Nikola Ilchev, a anunțat în mod oficial înființarea Balkan Business Club, o organizație care își propune să conecteze companiile din Balcani, apărută din nevoia unor parteneriate mai extinse, transmite BTA. Potrivit lui Nikola Ilchev, noua organizație este o prelungire naturală a Balkan eCo
Prețul ouălor a crescut ușor în UE în ultimele 12 luni
Prețul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 6,7% mai mare în luna martie 2025 decât în luna martie 2024, arată datele publicate joi de Eurostat. În rândul statelor membre, cele mai mare creșteri ale prețurilor la ouă au fost înregistrate în Cehia, creștere de 46% în luna martie 2025 comparati
Cehia a devenit complet independentă de petrolul rusesc
Cehia a devenit complet independentă de livrările de petrol rusesc, pentru prima dată în istorie, au anunțat joi oficialii guvernamentali de la Praga, după finalizarea lucrărilor de creștere a capacității oleoductului TAL care vine din Vest, transmite Reuters. Grație lucrărilor de modernizare, oleoductul Transalpine Pipeline (TAL), care începe &ici
Moscova vrea să utilizeze o companie americană pentru a hrăni armata rusă
Autoritățile ruse lucrează la un plan care prevede că o companie americană confiscată de Kremlin și plasată sub controlul statului va fi utilizată pentru a aproviziona cu alimente armată rusă, ceea ce ar putea pune în pericol îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și SUA, arată documentele consultate de Reuters. Într-un moment în care Wa
Instagram și WhatsApp nu ar fi avut atât de mult succes fără Facebook, susține Zuckerberg la procesul privind Meta
Instagram ar fi avut 'multe dificultăți' să crească dacă nu ar fi fost Facebook, iar WhatsApp nu ar fi avut 'atât de multă ambiție': Mark Zuckerberg a apărat miercuri deciziile grupului său Meta de a achiziționa aceste două aplicații, la un tribunal din Washington, pentru a treia zi consecutiv, relatează AFP. Gigantul american al rețelelo
UE a renunțat la planul care viza sancțiuni pentru importurile de gaze lichefiate rusești
Oficialii europeni au renunțat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate rusești în următoarele lor pachete de sancțiuni, din cauza rezistenței anumitor guverne și a incertitudinii cu privire la găsirea de surse alternative de aprovizionare, au declarat mai mulți oficiali europeni pentru Reuters. În schimb, Comis
VIDEO California va contesta în instanță tarifele vamale impuse de Trump
California va contesta în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump, a anunțat miercuri guvernatorul statului american, Gavin Newsom, relatează AFP. Democratul a denunțat într-un videoclip postat pe platforma X 'autoritatea unilaterală revendicată de administrația Trump de a impune cea mai mare creștere de taxe din istori
OMC: Tarifele lui Trump ar putea provoca o contracție cuprinsă între 0,2 și 1,5% a comerțului mondial în 2025
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și-a revizuit, miercuri, în mod dramatic estimările privind evoluția comerțului mondial în 2025, de la o creștere solidă până la o contracție, avertizând că noile tarife americane și efectele secundare ar putea duce la cea mai gravă prăbușire de după pandemie, transmite Reuters. &
Rusia vrea să-și utilizeze activele înghețate pentru a cumpăra avioane Boeing
Rusia a cerut SUA să îi permită să cumpere avioane produse de Boeing prin utilizarea activelor înghețate ale statului rus, în valoare de miliarde de dolari, după ce se va ajunge la un acord de încetare a focului în Ucraina, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea autorităților de la Moscova. Parlamentar
UE investește 140 de milioane euro pentru implementarea de tehnologii digitale esențiale
Comisia Europeană a lansat, miercuri, patru noi cereri de propuneri în valoare de 140 de milioane de euro, în cadrul Programului ''Europa digitală'', informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Acestea vizează stimularea implementării inteligenței artificiale (IA), promovarea competențelor digitale a
UNCTAD: Avansul economiei mondiale ar putea încetini până la 2,3% în acest an din cauza tensiunilor comerciale
Ritmul de creștere al economiei mondiale ar putea încetini până la 2,3% în acest an, deoarece tensiunile comerciale și incertitudinea favorizează o tendință de recesiune, a anunțat miercuri UNCTAD, organism al Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, transmite Reuters. ''Creșterea globală este preconizată să &ici
China răspunde Washingtonului că SUA au declanșat războiul comercial și îi cere să pună capăt amenințărilor
China a declarat miercuri că Statele Unite au fost 'cele care au început' războiul comercial și că dacă Washingtonul dorește să dialogheze trebuie să 'înceteze să mai folosească amenințările și șantajul', ca răspuns poziția exprimată marți de Casa Albă, conform căreia depinde de China să 'facă primul pas pentru a ajunge la un acord tarifar'
Google a eliminat peste 5,1 miliarde de reclame înșelătoare, în 2024 (raport)
Google a eliminat peste 5,1 miliarde de reclame înșelătoare și a blocat difuzarea sau a restricționat difuzarea de reclame pe mai mult de 1,3 miliarde de pagini, în decursul anului trecut, conform Google Ads Safety Report 2024, document dat publicității miercuri. 'În 2023, tendința principală a fost adopția inteligenței artificiale genera