Fitch avertizează că urmează o eră de retrogradări pentru companiile de petrol şi gaze
Cea mai mare parte a industriei de combustibili fosili ar putea să se confrunte cu o era de retrogradări de rating, dacă producătorii nu se vor adapta rapid la un viitor cu emisii reduse de carbon, potrivit Fitch Ratings, transmite Bloomberg.
Potrivit agenţiei de rating, care a încercat să evalueze cum vor răspunde companiile la riscurile climatice, precum reglementările din ce în ce mai stricte privind emisiile poluante, cele mai vulnerabile sunt companiile de petrol şi gaze.
Peste o cincime din companiile globale se confruntă cu un risc semnificativ de retrogradare a ratingurilor din cauza unui nivel "ridicat" de vulnerabilitate climatică, în următorul deceniu, arată estimările Fitch. Jumătate din aceşti emitenţi sunt în industria de petrol şi gaze, în timp ce companiile de cărbune şi firmele de utilităţi sunt în mod special expuse riscului de retrogradare.
Şi mai important, peste jumătate din emitenţii globali care ar putea fi retrogradaţi din cauza riscurilor climatice beneficiază în prezent de un rating de tip "investment grade" (-recomandat pentru investiţii-nr.), susţine Fitch, care a analizat un eşantion de 715 companii.
Agenţia Internaţională a Energiei estimează că cererea mondială de petrol va atinge vârful în cursul acestui deceniu. Însă alţi cercetători sunt de părere că momentul de cotitură va avea loc mai devreme. Potrivit Inevitable Policy Response, un grup de prognoză ale cărui date au fost utilizate şi în analiza realizată de Fitch, vârful cererii de petrol ar putea să aibă loc în 2025, după care cererea se va prăbuşi cu peste 60% în următorii 25 de ani.
Amploarea prăbuşirii cererii în perioada următoare "este un număr foarte mare", spune Sophie Coutaux, responsabil pentru ESG în cadrul diviziei de ratinguri corporate la Fitch. Există acum "un foarte mare semn de întrebare" dacă producătorii de petrol şi gaze "vor putea să se adapteze", a adăugat Sophie Coutaux.
Acest avertisment vine într-un moment în care o mare parte din industria de petrol îşi înmulţeşte eforturile cu privire la afacerile sale de bază, după ce războiul din Ucraina a provocat o criză energetică ce a impulsionat preţurile la combustibili fosili. Marii producători de petrol şi-au folosit lichidităţile acumulate în perioada preţurile umflate artificial pentru a-i recompensa pe acţionari şi a se extinde prin achiziţii.
O parte din marii producători mondiali de petrol şi gaze speră că vor putea să îşi reducă emisiile poluante în viitor prin utilizarea tehnologiei de captarea carbonului, atunci când aceasta va fi complet dezvoltată. Însă Fitch avertizează că unele companii din industria de petrol şi gaze ar putea să intre în criză de timp pentru a veni cu planuri fezabile de reducere a emisiilor. Unii emitenţi cu rating de tip investment-grade "au început să investească în reducerea emisiilor de carbon" însă "ritmul trebuie accelerat", susţine Sophie Coutaux.AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).













