Reducerea deşeurilor de plastic: uşor de zis, greu de făcut (raport Curtea de Conturi Europeană)
Revizuirea generală a normelor de ambalare aplicabile în UE, în scopul creşterii sustenabilităţii, este considerată o etapă importantă în vederea reducerii deşeurilor din plastic, dar drumul care se prefigurează este anevoios, susţine Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport publicat luni.
Legiuitorii UE lucrează în momentul de faţă la o revizuire generală a normelor de ambalare aplicabile în UE, în scopul creşterii sustenabilităţii. Noul regulament privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje vizează să reducă deşeurile graţie unor obiective mai ambiţioase în materie de reciclare şi de reutilizare. Această lege controversată, care acoperă mai multe sectoare ale ambalajelor, este considerată o etapă importantă pe drumul către reducerea deşeurilor din plastic.
În cadrul unei analize a măsurilor adoptate de UE pentru combaterea problemei deşeurilor din plastic, auditorii au tras un semnal de alarmă cu privire la riscul semnificativ ca UE să nu îşi îndeplinească obiectivele în materie de reciclare a ambalajelor din plastic stabilite pentru 2025 (50%) şi pentru 2030 (55%). Ambalajele, cum ar fi paharele de iaurt sau sticlele de apă, reprezintă aproximativ 40% din utilizarea materialelor plastice şi peste 60% din deşeurile din plastic generate în UE. Ambalajele din plastic constituie, de asemenea, tipul de ambalaj care are cea mai scăzută rată de reciclare în UE (puţin peste 40%).
Analiza a relevat, de asemenea, faptul că statele membre se bazează pe ţările din afara UE pentru a-şi gestiona deşeurile de ambalaje din plastic şi pentru a-şi atinge obiectivele de reciclare. În 2020, aproape o treime din ambalajele din plastic raportate ca fiind reciclate de ţările din UE au fost, de fapt, transferate în afara UE în vederea reciclării. Cu toate acestea, din cauza condiţiilor mai stricte stabilite de Convenţia de la Basel, majoritatea acestor transferuri de deşeuri din plastic sunt interzise începând din ianuarie 2021. Acest lucru, alături de lipsa capacităţii de prelucrare a acestor deşeuri pe teritoriul UE, constituie un alt risc potenţial pentru atingerea obiectivelor ambiţioase ale UE, au avertizat auditorii.
În acelaşi timp, auditorii au lăudat ambiţia UE de a dubla aproape ratele de reciclare a deşeurilor din plastic până în 2030, evidenţiind oportunităţile economice pe care le aduce o astfel de politică. Graţie noii sale abordări, UE ar putea să obţină avantajul primului venit şi să îşi consolideze poziţia de lider mondial în domeniul reciclării ambalajelor din plastic. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L
Rusia va importa benzină până la sfârșitul anului 2026, în ciuda acordului cu Trump privind motorina
Rusia va continua să importe benzină până la sfârșitul anului 2026 pentru a atenua deficitul cauzat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, în ciuda acordului de export de motorină semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, a declarat joi viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, informează EFE. 'Cel puțin până la sf














