BTA: Evenimente organizate în toată Bulgaria pentru a sărbători Ziua Internaţională a vinului Mavrud
Pentru al treilea an la rând, Asociaţia Bulgară a Profesioniştilor din domeniul vinului (BAWP) va organiza Ziua Internaţională a vinului Mavrud, informează BTA.
Ziua Internaţională a vinului Mavrud (26 octombrie) îşi propune să promoveze vinurile din Bulgaria şi turismul oenologic în rândul clienţilor locali şi străini. Dedicată unuia din cele mai vechi şi mai emblematice soiuri de struguri din Bulgaria, Mavrud, iniţiativa include ceremonia oficială din 26 octombrie, un bogat program educaţional şi de divertisment precum şi evenimente de prezentare a vinurilor bulgăreşti peste hotare.
Ideea care stă la baza Zilei Internaţionale a vinului Mavrud a apărut în anul dificil 2020 când a fost promovată virtual pe social media prin îndemnul "deschide o sticlă de vin din Bulgaria". Chiar dacă anul 2021 a fost unul dificil, însoţit de închiderea multor baruri şi alte restricţii, din cauza pandemiei de COVID-19, evenimentul a fost sărbătorit în peste 70 de crame în 19 ţări, potrivit Asociaţiei Bulgare a Profesioniştilor din domeniul vinului.
În 2023, vor fi organizate trei festivaluri urbane dedicate vinului în cele mai mari oraşe din Bulgaria: Varna, pe coasta Mării Negre, Plovdiv, în sudul Bulgariei, şi în capitala Sofia, timp de trei sâmbete consecutive în luna octombrie. O selecţie de vinuri bulgăreşti vor face un tur prin ţară şi vor fi însoţite de mâncăruri tradiţionale în fiecare oraş. BAWP a precizat că lista vinurilor a fost selectată de membrii Asociaţiei şi reprezintă numai varietăţi locale de struguri, predominat fiind soiul Mavrud. Lista include peste 35 de vinuri şi fiecare cramă poate prezenta maximum două vinuri. De asemenea, la festivaluri vor fi prezentate şi câteva vinuri regionale. Vizitatorii pot participa gratuit la evenimente doar consumul va fi plătit.
Iniţiativa Ziua Internaţională a vinului Mavrud a demarat cu Urban Wine Fest Varna. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural ReBonkers în data de 15 octombrie. Vizitatorii au avut oportunitatea de a se bucura de vinuri locale bulgăreşti alături de fructe de mare, în timp ce chefii le-au dat sfaturi despre cum să asocieze cel mai bine vinul cu mâncarea. Programul a inclus şi muzică jazz.
Urban Wine Fest Plovdiv se va desfăşura în piaţa centrală din Plovdiv, în data de 22 octombrie. Programul include concerte muzicale din partea Plovdiv Brass Band, saxofonistul DiAngelo şi DJ Manev. Chef-ul Chakarov şi laboratorul său culinar se va concentra pe combinarea vinurilor cu mâncărurile locale, The Wild Farm va prezenta feluri de mâncare din regiunea Sakar, iar Samar Bar's "street food" va adăuga unele arome urbane festivalului.
Urban Wine Fest Sofia se va desfăşura în zona Largo din centrul oraşului în data de 29 octombrie. Profesionişti în domeniul culinar vor provoca vizitatorii să găsească cel mai bun fel de mâncare pentru fiecare vin. Vino & Tapas, academia culinară HRC şi chef Ivaylo Ignatov vor participa la eveniment. The Sofia Brass Band şi orchestra filarmonică din Sofia vor organiza un concert.
În data de 26 octombrie, o conferinţă internaţională, intitulată "Ziua Internaţională a vinului Mavrud" va fi organizată pentru a discuta importanţa soiurilor locale pentru dezvoltarea unui brand naţional al vinului şi a turismului oenologic în Bulgaria. Specialişti internaţionali (inclusiv doi Maeştri ai Vinului) şi specialişti bulgari în domeniile vinului, oenologiei, turismului şi marketingului vinului vor prezenta cele mai bune practici din Bulgaria şi de peste hotare. Master classes şi o masă rotundă vor fi organizate pentru a discuta subiecte precum regionalizare, comerţ şi export. Conferinţa este una de tip business-to-business şi este destinată viticultorilor, producătorilor de vin, retailerilor, proprietarilor de restaurate, tour operatorilor şi altor profesionişti din industria vinului. La conferinţă vor participa oaspeţi din Germania, Marea Britanie, Austria, Spania, Ungaria, România, Serbia, Slovenia, Polonia, SUA şi Canada.
"Toate acestea în numele vinului bulgăresc. Pentru că misiunea BAWP este acea de a promova vinul şi turismul oenologic din Bulgaria şi a le ajuta să îşi ocupe locul pe care îl merită pe scena mondială a vinului prin recunoaştere, identitate puternică şi imagine pozitivă", susţin organizatorii iniţiativei.
Ziua Internaţională a vinului Mavrud 2023 este susţinută de Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Fondul de stat pentru Agricultură, municipalitatea din Sofia şi municipalitatea din Varna. Iniţiativa este sponsorizată de MasterCard, Hoval, Herti şi Devin. Informaţii suplimentare cu privire la Ziua Internaţională a vinului Mavrud pot fi găsite pe mavrudday.com şi pe social media.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: bta.bg
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L
Rusia va importa benzină până la sfârșitul anului 2026, în ciuda acordului cu Trump privind motorina
Rusia va continua să importe benzină până la sfârșitul anului 2026 pentru a atenua deficitul cauzat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, în ciuda acordului de export de motorină semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, a declarat joi viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, informează EFE. 'Cel puțin până la sf














