Acord provizoriu în UE privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice şi combustibili alternativi
Uniunea Europeană a ajuns marţi la un acord provizoriu privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice şi combustibili alternativi, în condiţiile în care blocul comunitar caută să reducă amprenta de carbon a sectorului transporturilor, transmite Reuters.
"Acordul va transmite cetăţenilor şi altor părţi interesate un semnal clar că va fi instalată pe teritoriul UE infrastructură de reîncărcare uşor de folosit şi staţii de alimentare pentru combustibilii alternativi, cum ar fi hidrogenul", a anunţat Andreas Carlson, ministrul Infrastructurii din Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.
Conform unui comunicat al Comisiei Europene, acordul privind creşterea numărului staţiilor de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen accesibile public în special din cadrul principalelor coridoare şi noduri de transport din toată Uniunea Europeană este unul de referinţă, care va permite tranziţia către un transport cu emisii zero şi va contribui la realizarea obiectivului CE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55 % până în 2030.
Noul regulament privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIR) stabileşte ţintele obligatorii pentru instalarea infrastructurii de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen pentru sectorul rutier, pentru alimentarea cu energie electrică de la mal în porturile maritime şi interioare şi pentru alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staţionare. Punând la dispoziţie, în întreaga UE, o infrastructură minimă de reîncărcare şi realimentare, regulamentul va pune capăt preocupărilor consumatorilor legate de dificultatea de a reîncărca sau a realimenta un vehicul. Totodată, prin intermediul AFIR, reîncărcarea şi realimentarea vor începe să fie uşor de realizat, în contextul unei transparenţe depline a preţurilor, al unor opţiuni de plată comune minime şi al unor informaţii coerente pentru clienţii din întreaga UE.
Noile norme privind AFIR vor asigura o infrastructură suficientă şi uşor de utilizat de combustibili alternativi pentru transportul rutier, transportul maritim şi sectorul aviaţiei. Această infrastructură va face posibilă utilizarea de vehicule rutiere cu emisii zero, în special vehicule uşoare şi grele electrice şi alimentate cu hidrogen, precum şi alimentarea cu energie electrică a navelor amarate şi a aeronavelor staţionare, se menţionează în comunicat.
Conform Comisiei Europene, următoarele ţinte principale legate de instalare vor trebui atinse în 2025 sau 2030: infrastructura de reîncărcare pentru autoturisme şi camionete trebuie să se extindă în acelaşi ritm cu utilizarea vehiculelor. În acest scop, pentru fiecare autoturism electric cu baterie înmatriculat într-un anumit stat membru, infrastructura de reîncărcare accesibilă public trebuie să asigure o putere de ieşire de 1,3 kW. În plus, din 60 în 60 de km de-a lungul reţelei transeuropene de transport (TEN-T), trebuie instalate staţii de reîncărcare rapidă de cel puţin 150 kW începând din 2025.
De asemenea, staţiile de reîncărcare dedicate vehiculelor grele cu o putere de ieşire de minimum 350 kW trebuie instalate din 60 în 60 de km de-a lungul reţelei centrale TEN-T şi din 100 în 100 de km în reţeaua mai extinsă, mai cuprinzătoare TEN-T începând din 2025, până în 2030 trebuind să fie atinsă acoperirea completă a reţelei. În plus, trebuie instalate staţii de reîncărcare în zone de parcare sigure şi securizate pentru reîncărcare pe timpul nopţii, precum şi în nodurile urbane pentru vehiculele de livrare.
În plus, infrastructura de realimentare cu hidrogen care poate deservi atât autoturismele, cât şi camioanele trebuie să fie instalată începând din 2030 în toate nodurile urbane şi din 200 în 200 de km de-a lungul reţelei centrale TEN-T, asigurând o reţea suficient de densă pentru ca vehiculele alimentate cu hidrogen să se poată deplasa în întreaga UE.
Potrivit CE, porturile maritime în care au loc cel puţin 50 de escale ale navelor mari de pasageri sau 100 de escale ale navelor portcontainer trebuie să furnizeze energie electrică de la mal pentru respectivele nave începând cel târziu din 2030. Se va contribui astfel la reducerea nu numai a amprentei de carbon a transportului maritim, ci şi, în mod semnificativ, a gradului de poluare atmosferică locală a zonelor portuare.
De asemenea, aeroporturile trebuie să furnizeze energie electrică aeronavelor staţionare la toate poziţiile de staţionare cu contact (porţi) începând cel târziu din 2025 şi la toate poziţiile de staţionare la distanţă (poziţii de parcare în larg) începând cel târziu din 2030, iar operatorii staţiilor de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen trebuie să asigure deplina transparenţă a preţurilor, să ofere o metodă de plată comună ad-hoc precum cartea de debit sau de credit şi să pună la dispoziţie datele relevante, precum localizarea, prin mijloace electronice, garantând astfel informarea deplină a clientului. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prețul electricității cu livrare la iarnă în Europa a înregistrat cel mai puternic avans de după criză energetică
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. În Germania, cea mai mare economie a regiunii, energia angro cu livrare în luna ianuarie se tranzacționează la peste 180 euro pe megawatt-oră la European Energy Exchange,
UE lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia europeană a apei
Comisia Europeană va organiza, luni, evenimente separate pentru a lansa două inițiative-cheie care promovează Agenda privind reziliența în domeniul apei, în parteneriat cu Comitetul Regiunilor și cu Comitetul Economic și Social European, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Resursele de apă ale Europei sunt supuse unei presiu
FMI estimează că AI ar putea impulsiona creșterea economică a UE dar ar pune și presiuni asupra economiilor
Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Inte
BTA: Festivalul Brânzei de Casă reunește producători din Bulgaria și Balcani în satul Cherni Vit
Festivalul Brânzei de Casă va aduce laolaltă, sâmbătă, în satul Cherni Vit (regiunea Teteven, nord-centrul Bulgariei), producători de brânză din Bulgaria și din regiunea Balcanilor care își vor împărtăși poveștile despre păstrarea metodelor tradiționale de preparare a brânzei și despre transmiterea acestor metode generațiilor viitoar
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. Încă din această vară, Parcul ornit













