Bulgaria renunţă la obiectivul de a adopta euro în 2024
Bulgaria renunţă la data ţintă - ianuarie 2024 - pentru adoptarea euro, a anunţat vineri ministrul de Finanţe, Rossitsa Velkova, adăugând că ţara ar putea adera la zona euro în 2025, transmite Reuters.
"Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia", le-a pus jurnaliştilor Velkova.
Analiştii consideră că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, ar atrage mai multe investiţii străine şi ar ajuta ţara să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor. Ţara vecină a decis în urmă cu mult timp să îşi ancoreze moneda naţională de euro.
Obiectivul Bulgariei era să adere la zona euro din 2024 dar ţara se confruntă cu turbulenţe politice, în aprilie fiind organizată a cincea rundă de alegeri din ultimii doi ani.
Velkova a explicat că Bulgaria nu îndeplineşte criteriile privind inflaţia şi nici nu a adoptat schimbările necesare în legislaţie.
"Nu ne-am îndeplinit angajamentele pe care le-am făcut când ne-am alăturat mecanismului ERM-2 (anticamera euro) şi nu îndeplinim criteriile privind inflaţia", a declarat ministrul de Finanţe.
Dacă nu va exista claritate privind ţinta de aderare la euro în următoarea jumătate de an, impactul asupra ratingurilor ţării va fi unul negativ, a avertizat oficialul bulgar. Totuşi, a adăugat Velkova, ţara încă ar putea face eforturi să finalizeze adoptarea euro de la mijlocul anului viitor, dacă îndeplineşte criteriile necesare.
Luna aceasta, agenţia de evaluare financiară Moody's a confirmat la "Baa1" ratingul Bulgariei pe termen lung, în valută şi monedă locală, cu perspectivă stabilă, şi a apreciat că ţara încă îşi poate îndeplini obiectivul de aderare la euro din 2024, iar scenariul principal indică faptul că acest proces va fi probabil întârziat cel puţin până în 2025.
Confirmarea ratingului Bulgariei vine pe fondul aşteptărilor Moody's că actuala criză energetică din Europa nu va slăbi semnificativ situaţia fiscală şi economică a ţării, dar agenţia avertizează asupra riscurilor la adresa eficacităţii Guvernului şi a progreselor în domenii cheie din cauza perioadei prelungite de instabilitate politică.
Sprijinul faţă de profilul de creditare al Bulgariei rezultă din perspectiva adoptării euro, în pofida riscului întârzierii procesului dincolo de 2024, se arată în comunicatul Moody's.
Perspectiva stabilă reflectă aşteptările Moody's privind fluctuaţii relativ reduse ale principalilor indicatori economici şi fiscali ai ţării, în următoarele 12-18 luni. De asemenea, reflectă echilibrul riscurilor între potenţialele efecte negative asupra profilului de creditare, cauzate de situaţia politică din ţară, şi potenţialele efecte pozitive ale eventualei adoptări a monedei unice.
Analiştii Moody's estimează că economia bulgară a înregistrat o creştere de 2,7% în 2022, urmată de o încetinire la 1,4% în 2023, în timp ce rata inflaţiei ar urma să scadă la 6% la finalul lui 2023, de la 14,3% la sfârşitului anului trecut. Deficitul bugetar al Bulgariei ar urma să rămână stabil, la 3% din PIB în 2023 şi 2024, în timp ce nivelul datoriei guvernamentale ar urma să crească uşor, la 23,8% din PIB şi 24,7% din PIB la finalul lui 2023, şi respectiv, la finalul lui 2024.
Agenţia de evaluare financiară va revizui în creştere ratingul Bulgariei dacă se va înregistra o sporire a perspectivelor de creştere a economiei pe termen lung, în urma îmbunătăţirii mediului instituţional şi a infrastructurii, precum şi în urma intrării ţării la zona euro.
Agenţiile de rating Standard & Poor's şi Fitch, care acordă Bulgariei un calificativ de tip investment grade (-recomandat pentru investiţii-n.r.) "BBB", au apreciat că aderarea la euro ar fi un element pozitiv pentru ratingul Bulgariei. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri
Creșterea economiei chineze a fost ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026
China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie - septembrie 2026, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual, a raportat luni Biroul Național de Statistică (BNS), o cifră peste estimările analiștilor care mizau pe
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci












