FMI şi Moody's critică reducerile de taxe anunţate de Guvernul britanic

Fondul Monetar Internaţional şi agenţia de rating Moody's au criticat noua strategia economică a Guvernului britanic, în timp ce investitorii se aşteaptă la noi turbulenţe pe pieţele de obligaţiuni care au determinat deja Banca Angliei să promită o acţiune "semnificativă", transmite Reuters.
Noul ministru britanic al Finanţelor, Kwasi Kwarteng, a prezentat vineri un plan care prevede reducerea taxelor şi o creştere a împrumuturilor, estimând că aceste costuri ridicate vor fi compensate de dublarea ritmului de creştere economică. În acelaşi timp, Guvernul de la Londra a anunţat că va subvenţiona facturile la energie pentru gospodării şi firme cu o valoare de 60 de miliarde de lire sterline (64 de miliarde de dolari) numai în următoarele şase luni.
În replică, FMI a apreciat marţi seară că aceste propuneri, care au prăbuşit cursul de schimb al lirei până la un minim istoric de 1,0327 dolari, vor duce la agravarea inegalităţilor şi de asemenea a pus sub semnul întrebării logica lor.
"Având în vedere presiunile inflaţioniste ridicate din multe ţări, inclusiv din Marea Britanie, nu recomandăm la acest moment un pachet de măsuri fiscale amplu şi neţintit, deoarece este important ca politica fiscală să nu acţioneze în contradicţie cu obiectivele politicii monetare", a declarat un purtător de cuvânt de la FMI.
Jim Reid, analist la Deutsche Bank, a descris criticile venite de la FMI drept "destul de usturătoare".
FMI are o importanţă simbolică în politica Marii Britanii, pachetul său de susţinere din 1976, după o criza a balanţei de plăţi, fiind considerat un punct de minim în istoria economică modernă a Marii Britanii.
Separat, agenţia de rating Moody's a avertizat că reducerile ample de taxe nefinanţate sunt un element "negativ" pentru Marea Britanie.
"Un şoc susţinut de încredere care ar putea apărea ca urmare a îngrijorărilor pieţelor faţă de credibilitatea strategiei fiscale a Guvernului, ce ar rezulta în majorarea semnificativă a costurilor de finanţare, ar putea slăbi în mod permanent serviciul datoriei Marii Britanii", a subliniat Moody's.
Aceste critici venite de la FMI şi Moody's pun noi presiuni asupra ministrului Finanţelor, Kwasi Kwarteng, să îşi reevalueze politica fiscală care a provocat un colaps al valorii activelor britanice în ultimele zile. Potrivit calculelor Reuters, costurile cu împrumuturile pe zece ani ale Guvernului britanic au înregistrat cea mai mare creştere lunară de după 1957.
În acest context, economistul şef de la Banca Angliei, Huw Pill, a spus că este posibil ca banca centrală să decidă o majorare "semnificativă" de dobândă la reuniunea sa din luna noiembrie, adăugând că turbulenţele de pe pieţele financiare au un impact serios asupra economiei şi vor fi luate în calcul în următoarele previziuni elaborate de Banca Angliei. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MB: South Western Railway devine primul operator renaționalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care a reintrat în proprietatea publică în cadrul campaniei guvernului laburist britanic de renaționalizare a căilor ferate, scrie AFP. Este 'o nouă eră pentru transportul feroviar', a salutat Ministerul br
Taxe vamale: Franța se teme de o situație 'insuportabilă' în unele sectoare
Franța se teme de o situație 'insuportabilă' în principalele sale filiere de export către Statele Unite, cum ar fi vinul și cosmeticele, care sunt amenințate de Donald Trump cu suprataxe vamale de 50% în lipsa progreselor în negocierile comerciale cu Uniunea Europeană, scrie AFP. 'Pentru unele dintre filierele noa
BTA: Ministrul adjunct al Transporturilor cere construirea accelerată a celui de-al treilea pod peste Dunăre
Ministrul adjunct al Transporturilor și Comunicațiilor, Dimitar Nedyalkov, și președintele Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU) și secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România, Radu Dinescu, au convenit că este necesară accelerarea semnificativă a procedurilor pentru construirea unui al treilea pod peste Dună
UE ar putea bloca accesul a peste 20 de bănci la sistemul SWIFT în noul pachet de sancțiuni impuse Rusiei
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a elimina peste 20 de bănci din sistemul internațional de plăți SWIFT, precum și reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc și interzicerea conductelor de gaze Nord Stream, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni destinat să pună presiune asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului împotriva Ucraine
UE vrea un acord comercial cu SUA bazat pe 'respect' și 'fără amenințări'
Uniunea Europeană lucrează de 'bună credință' pentru a obține un acord comercial cu SUA bazat pe 'respect' și nu pe 'amenințări', a afirmat vineri seara comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, după declarația lui Donald Trump despre creșterea taxelor vamale de 50% la produsele europene, relatează AFP. 'UE
Oficialii europeni îndeamnă la 'calm' după amenințarea lui Trump privind tarife de 50%
Oficialii europeni au încercat să dea dovadă de calm, după ce președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va impune tarife vamale de 50% la importurile din blocul comunitar, un anunț care a dus la prăbușirea burselor pe ambele maluri ale At
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a utiliza numerarul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituția țării a dreptului de a utiliza numerar, transmite EFE. Decizia a fost susținută de 61 de deputați, majoritatea necesară de două treimi, pe baza unei inițiative depuse în 2023 de peste 56.000 de cetățeni. Deputații au susținut, de asemenea, proiectul pr
UE va sancționa Nord Stream 2 pentru a opri revenirea gazelor rusești
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancțiuni impuse Moscovei, pe fondul intensificării zvonurilor vizând reluarea livrărilor de gaze rusești, pe care blocul comunitar vrea să le oprească, transmite Bloomberg. Comisia Europeană urmează să demareze zilele acestea consultă
Șeful Volvo: Clienții trebuie să plătească pentru majorarea tarifelor vamale
Directorul general de la Volvo Cars, Hakan Samuelsson, a declarat vineri că clienții companiei vor trebui să plătească o mare parte din costurile majorate ca urmare a tarifelor, adăugând că ar putea deveni imposibil să fie importate în SUA cele mai mici modele din gama constructorului suedez, transmite Reuters.
Bursele europene și moneda euro au scăzut după ce Trump a amenințat că va impune tarife de 50%
Bursele europene au scăzut vineri după ce președintele american Donald Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din țările Uniunii Europene începând cu 1 iunie și a dat de înțeles că negocierile c
Trump amenință Apple cu tarife de 25% dacă telefoanele iPhone nu sunt fabricate în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat vineri grupul informatic Apple că va trebui să plătească tarife de 25% dacă telefoanele iPhone pe care le vinde în SUA nu sunt fabricate în interiorul granițelor, transmite Reuters. Imediat după acest anunț, acțiunile Apple au scăzut cu 2,5% în schimburile care preced deschiderea oficială a bursei,
Europenii planifică mai puține călătorii în SUA, o nouă consecință a tarifelor lui Trump
Europenii au planificat cu 10% mai puține călătorii în SUA în avanpremiera sezonului estival, cea mai nouă dovadă că turiștii internaționali evită America, odată cu intensificarea reacțiilor ostile față de politicile președintelui Donald Trump, transmite Bloomberg. Rezervările de zboruri dinspre Canada spre SUA în perioada mai-iulie înr
Comisia Europeană ia măsuri pentru consolidarea piețelor financiare din UE
Comisia Europeană a anunțat, vineri, că salută votul Parlamentului European de sprijinire a propunerii sale legislative de menținere a normelor actuale privind cerințele de lichiditate pentru anumite tranzacții financiare în temeiul cadrului prudențial bancar al Uniunii Europene (UE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Eurostat: Rata șomajului în UE a atins un nou nivel scăzut record, în 2024
Rata șomajului în Uniunea Europeană (UE), la categoria de vârstă 15-74 ani, a scăzut anul trecut la 5,9% din forța de muncă, cel mai redus nivel de când s-a început publicarea datelor, în 2009. Conform informațiilor prezentate, vineri, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), rata șomajului de lungă durat
Grecia: Veniturile din turism au crescut cu 4,4%, în primul trimestru din 2025
Veniturile statului elen din turism au crescut în ritm anual cu 4,4%, până la un miliard de euro, în primul trimestru din 2025, arată datele publicate, joi, de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează Xinhua și publicația elenă To Vima. Statistica sugerează că Grecia este în grafic pentru a înregistra un alt an