(AFP) Angajamentele naţionale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu sunt suficiente
În urmă cu şase ani, aproape toate ţările din lume şi-au fixat ţinte privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă suma totală a acestor promisiuni este insuficientă faţă de ceea ce planeta are nevoie pentru a împiedica o supraîncălzire periculoasă, transmite AFP.
Obiectivul Acordului de la Paris era limitarea încălzirii climei la cel mult 2°C, sau chiar la 1,5°C dacă este posibil, în raport cu era preindustrială, un plafon care a devenit de facto obiectivul principal.
Însă, primele "contribuţii stabilite la nivel mondial" (NDC), multe condiţionate de finanţare şi sprijin tehnic, pentru cei 200 de semnatari ai Acordului de la Paris vor duce planeta noastră spre o încălzire cu 3°C sau 4°C.
Între timp, au fost făcute unele progrese, însă potrivit unei recente evaluări a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care ia în calcul şi cele mai recente angajamente ale majorităţii ţărilor semnatare, lumea se îndreaptă în continuare spre o încălzire "catastrofală" de 2,7 grade Celsius până în 2100.
Înaintea summitul COP26, care va începe duminică la Glasgow, AFP a trecut în revistă angajamentele naţionale.
- China -
În 2016, China, ţară responsabilă pentru mai mult de un sfert din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră, s-a angajat să reducă intensitatea emisiilor de CO2 cu 65% până în 2030. În condiţiile în care China este pe cale să îşi atingă acest obiectiv înainte de 2030, preşedintele Xi Jinping a făcut un anunţ surpriză la Adunarea Generală a ONU: China intenţionează să ajungă la neutralitate climatică până în 2060.
Joi, autorităţile de la Beijing au dat publicităţii noile lor NDC-uri (contribuţii stabilite la nivel mondial) revizuite, care reiau angajamentele făcute de preşedintele Xi Jinping, dar care nu îi mulţumesc pe apărătorii mediului. Însă, noul plan cincinal chinez nu prevede şi paşii pentru atingerea acestui obiectiv, iar între timp China continuă să construiască termocentrale pe cărbune, cele mai mari surse de polare.
- SUA -
Al doilea mare emitent mondial de CO2, SUA au fost un susţinător puternic al Acordului de la Paris, cu un angajament iniţial privind reducerea emisiilor cu 26-28% până în 2025, comparativ cu nivelul din 2005. După ieşirea temporară din Acordul de la Paris în mandatul lui Donald Trump, SUA au revenit sub umbrela acestui acord cu angajamente îmbunătăţite, graţie preşedintelui Joe Biden.
Noile NDC-uri ale SUA prevăd o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50-52% până în 2030. Acest angajament este compatibil cu limitarea încălzirii climei cu 2°C, dar nu şi pentru o limitare la 1,5°C, potrivit Climate Action Tracker, care estimează că americanii nu îşi aduc aportul care le revine la nivel mondial.
- Uniunea Europeană -
În 2015, Uniunea Europeană s-a angajat să îşi reducă emisiile de CO2 cu cel puţin 40% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990. În luna decembrie a anului trecut, statele membre UE au îmbunătăţit acest obiectiv până la o reducere de "cel puţin 55%" până la finele acestui deceniu, un obiectiv care, potrivit Climate Action Tracker, este şi el în linie cu limitarea încălzirii climei la 2°C.
La rândul său, Marea Britanie, care a ieşit din UE, a inclus în lege obiectivul privind ajungerea la neutralitate climatică până în 2050. În luna decembrie a anului trecut, autorităţile britanice au anunţat că vor încerca să reducă emisiile cu 68% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990. Acest obiectiv naţional este în linie cu limitarea încălzirii climei la 1,5°C, susţine Climate Action Tracker.
- India -
India este al treilea mare poluator mondial, dar per capita amprenta sa de carbon este mult mai mică decât a altor mari poluatori. La fel ca şi China, angajamentul iniţial al Indiei viza o reducere a intensităţii de carbon cu 35% până în 2030, comparativ cu nivelul din 2005. India nu a prezentat încă noile sale NDC-uri revizuite şi nici nu a indicat care sunt planurile sale.
- Rusia -
Rusia, ţară care s-a alăturat în mod oficial Acordului de la Paris în 2019, a prezentat primele sale NDC-uri la finele lui 2020. Utilizând nivelul din 1990 ca baza de referinţă, Moscova a precizat că planurile sale prevăd reducerea emisiilor de CO2 cu 30% până în 2030, o ţintă considerată drept "insuficientă grav" de către Climate Action Tracker.
Recent, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia va viza ajungerea la neutralitate climatică până în 2060, dar nu a oferit o hartă cu privire la modul în care Rusia va atinge acest obiectiv.
- Japonia -
În 2016, Japonia s-a angajat să îşi reducă emisiile de CO2 cu 26% până în 2030. Noile sale NDC-uri revizuite, publicate în luna martie 2020, aveau aceeaşi cifră, ceea ce a declanşat critici aprinse din partea organizaţiilor de protecţie a mediului.
Noul prim-ministru, Yoshihide Suga, a anunţat luna trecută un plan mai ambiţios care prevede reducerea emisiilor cu 46% până în 2030. Însă şi acest obiectiv este în linie cu o limitare a încălzirii climei la 2°C, susţine Climate Action Tracker.
- Alţi mari emitenţi -
Printre alţi mari emitenţi, Brazilia, Mexic, Australia, Coreea de Sud şi Indonezia au prezentat NDC-uri care nu sunt mai ambiţioase decât angajamentele iniţiale, iar în cazul Mexicului şi Braziliei ar conduce chiar la o majorare a emisiilor, potrivit unui raport recent al ONU.
În contrast, Canada, Africa de Sud şi Argentina şi-au îmbunătăţit angajamentele privind reducerea emisiilor de CO2 în următorii cinci ani.
Săptămâna trecută, Arabia Saudită şi-a prezentat noile sale NDC-uri, conform cărora vrea să ajungă la neutralitatea emisiilor până în 2060, dar nu a anunţat planuri privind reducerea exporturilor de petrol şi gaze.
Turcia, ţară care abia recent a ratificat Acordul de la Paris, intenţionează să prezinte în curând primele sale NDC-uri.
În condiţiile în care liderii din G20 se reunesc în acest weekend la Roma, aceste state reprezintă peste 75% din emisiile mondiale şi de aceea acest grup de ţări are un rol primordial în menţinerea speranţelor privind limitarea încălzirii climei la 1,5°C.
- Neutralitatea emisiilor de carbon -
Ca urmare a presiunilor ONU, din ce în ce mai multe ţări se angajează să ajungă la emisii zero de carbon până la mijlocul acestui secol. Până acum, 49 de ţări responsabile pentru 57% din emisiile globale, inclusiv toate ţările membre UE, Marea Britanie şi SUA, au făcut un angajament formal în acest sens, potrivit unui raport al Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE).
Orice traiectorie credibilă pentru a ajunge la emisii zero în 2050 va necesita, pe termen scurt, o reducere a emisiilor de CO2 cu 45% până în 2030, subliniază ONU. Însă, 2019 a fost un an record privind emisiile de CO2 care revin rapid la nivelul la care erau înaintea pandemiei, susţine Agenţia Internaţională a Energiei (IEA). AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: ednh.news/ro/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cheltuielile pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și se vor dubla până la 2.100 de miliarde de dolari la nivelul anului 2028, fiind impulsionate de cererea tot mai mare pentru serviciile de inteligență artificială (AI), au estimat analiștii de la BofA Global Research într-un raport publicat vineri,
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce








