Cotaţia barilului de ţiţei Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel, din 2018

Preţurile petrolului au depăşit joi 86 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ofertei restrânse şi al crizei globale de energie, transmite Reuters.
Joi dimineaţa, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut la 86,10 dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018, dar la prânz a scăzut cu 1,04 dolari, ajungând la 84,78 dolari.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 0,47 dolari, sau 0,6%, ajungând la valoarea de 82,95 dolari.
Anul acesta, cotaţia barilului de petrol Brent a urcat cu este 60%, pe fondul reducerii producţiei de către grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) şi al deficitului de cărbune şi gaze.
De asemenea, preţul ţiţeiului este sub presiune în urma scăderii preţurilor la gaze naturale şi cărbune. În China, preţul cărbunelui a scăzut joi cu 11%. China se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu energie din cauza livrărilor insuficiente de cărbune, a standardelor mai dure privind emisiile şi a cererii ridicate din partea industriei.
Analiştii de la Goldman Sachs au majorat estimările privind cotaţia barilului de ţiţei Brent la finalul lui 2021 la 90 de dolari, de la 80 de dolari, în urma redresării mai rapide a cererii după ce varianta Delta şi uraganul Ida au dus la reducerea producţiei şi probleme în aprovizionare.
"Deşi de mult timp estimăm o creştere a preţurilor petrolului, actualul deficit de furnizare global este mai accentuat decât ne-am aşteptat, redresarea cererii pe plan mondial în urma impactului Delta fiind chiar mai rapidă decât previziunea noastră, în timp ce previziunile privind furnizarea globală sunt sub estimări", se arată în raportul Goldman. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Beijingul le-a ordonat companiilor aeriene chineze să nu mai cumpere avioane Boeing
Autoritățile de la Beijing au ordonat companiilor aeriene chineze să nu mai comande avioane de la producătorul american Boeing Co., ca urmare a deciziei președintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife vamale de 145% la produsele chinezești, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar. De asemenea, companiilor
Banca Centrală a Turciei a avut pierderi de peste 18 miliarde de dolari în 2024
Banca Centrală a Turciei a înregistrat, anul trecut, pierderi de 700,4 miliarde lire (18,4 miliarde de dolari), conform bilanțului contabil publicat marți în Monitorul Oficial, transmite Reuters. Pierderile de anul trecut sunt mai mici decât cele înregistrate în 2023, de 818,2 miliarde de lire (25,25 miliarde de d
UE analizează opțiunile legale pentru a pune capăt contractelor de aprovizionare cu gaze rusești
Bruxelles-ul analizează opțiunile legale care ar permite companiilor europene să rupă contractele pe termen lung de aprovizionare cu gaze rusești, fără a plăti penalități Moscovei, informează Financial Times. Comisia Europeană a studiat contractele precum și posibilitatea invocării clauzei de 'forță majoră', care ar permite importatori
S&P spune că există riscul retrogradării Ford și GM din cauza tarifelor
Constructorii auto americani Ford Motor Co. și General Motors Co., alături de mai mulți furnizori de componente auto, sunt susceptibili să fie vizați de o acțiune negativă de rating în următoarele săptămâni, dacă tarifele anunțate de Administrația Trump vor intra în vigoare, potrivit unui raport al agenției de evaluare S&P Global Ratings, transm
Taxe vamale: Coreea de Sud pregătește un ajutor suplimentar uriaș pentru semiconductori
Guvernul sud-coreean a anunțat marți că intenționează să injecteze suplimentar 4,9 miliarde de dolari în industria semiconductorilor din țară, invocând 'incertitudinea tot mai mare' căreia îi face față acest sector-cheie legat de taxele vamale americane, transmite AFP. 'A fost prevăzut un plan agresiv de investiți
Washingtonul va impune taxe vamale de 21% asupra roșiilor mexicane
Washingtonul a anunțat luni intenția sa de a se retrage dintr-un acord bilateral cu Mexicul care permite importul de roșii fără taxe vamale, o retragere care va intra în vigoare de la jumătatea lunii iulie și va avea ca rezultat impunerea unei suprataxe de aproape 21%, notează AFP. 'Prezentul acord nu a reușit să protejeze producător
Washingtonul face un pas spre impunerea de taxe vamale asupra produselor farmaceutice și semiconductorilor
Ministerul american al comerțului a deschis luni o anchetă pentru a determina 'efectele asupra securității naționale' ale importului de produse farmaceutice și semiconductori, potrivit documentelor guvernamentale date publicității, scrie AFP. Această anchetă este un prim pas necesar care i-ar putea permite lui Donald Trump să emită un
Taxe vamale: UE îndeamnă Statele Unite la un 'efort comun' pentru a găsi un acord
Uniunea Europeană (UE) este pregătită să găsească un 'acord echitabil' cu Statele Unite, dar asta necesită un 'efort comun' pentru a reuși, a declarat luni pe X comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, în vizită la Washington, transmite AFP. La finalul une
UE își suspendă, până la 14 iulie, contramăsurile împotriva taxelor vamale nejustificate anunțate de SUA
Uniunea Europeană și-a suspendat luni, până la 14 iulie, contramăsurile referitoare la taxele vamale nejustificate anunțate de SUA, măsura Bruxellesului fiind motivată de dorința de a oferi timp suficient pentru negocierile cu Washingtonul, indică un comunicat difuzat luni pe website-ul Comisiei Europene. Suspendarea a fost anunțată prim
Exporturile de diamante ale Indiei au coborât la nivelul minim al ultimelor două decenii
Exporturile Indiei de diamante tăiate și șlefuite s-au prăbușit în anul fiscal 2024/25, care s-a încheiat la 31 martie, până la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, pe fondul cererii reduse venite din SUA și China, a anunțat luni un organism reprezentativ, transmite Reuters. India este cel mai important centru mond
UE intenționează să publice, luna viitoare, o strategie referitoare la eliminarea combustibililor rusești
Uniunea Europeană intenționează să anunțe, la începutul lunii mai, care sunt pași necesari pentru eliminarea combustibililor fosili rusești, în ideea de a realiza un echilibru între obiectivul reducerii dependenței de importurile din Rusia și necesitatea de a reduce costurile cu energia pentru sectorul industrial, transmite Bloomberg.
Rusia se așteaptă la exporturi stabile de petrol și afaceri în creștere cu gaze naturale până în 2050
Rusia, al doilea mare exportator mondial de petrol și al doilea mare producător de gaze naturale, se așteaptă la o producție stabilă de petrol și o creștere semnificativă a producției și exporturilor de gaze naturale în următorul sfert de secol, conform noii strategii energetice publicate luni, transmite Reuters. Exporturile de gaze ale
Apple a fost lider pe piața de smartphone în primul trimestru grație lansării iPhone 16e
Grupul american Apple a avut cele mai mari vânzări de smartphone-uri în primul trimestru al acestui an, grație lansării modelului iPhone 16e și a cererii puternice în țări precum Japonia și India, arată datele publicate luni de firma de cercetare de piață Counterpoint Research, relatează Reuters. 'În conformitate cu
Tensiunile comerciale pot duce la prăbușiri ale burselor, avertizează FMI
Mari evenimente de riscuri geopolitice, inclusiv tensiuni comerciale, pot declanșa ample corecții ale prețului acțiunilor, a apreciat Fondul Monetar Internațional într-un raport publicat luni, transmite Reuters. La rândul lor, aceste corecții ale prețului acțiunilor pot amenința stabilitatea financiară, subliniază FMI într-un capitol publicat
Bursele salută scutirea de taxe a produselor electronice
Piețele bursiere din întreaga lume erau luni pe creștere, salutând anunțul autorităților americane privind scutirea provizorie a produselor electronice de la plata tarifelor vamale suplimentare, în timp ce dolarul continuă să piardă teren, un semn al pierderii încrederii în prima economie mondială, transmite AFP.