Designerii de modă din Europa de Est îşi fac debutul pe segmentul de high fashion
În condiţiile în care celebrităţi precum Rihanna, Justin Bieber şi Billie Eilish poartă creaţiile sale, casă de modă Nanushka din Ungaria are o recunoaştere la care mulţi designeri pot doar visa, transmite Reuters.
Însă aceasta este doar una dintre noile case de modă înfiinţate în Europa Centrală care şi-au făcut intrarea la vârful industriei mondiale de fashion, prezentându-şi colecţiile pe podiumurile din Londra, Paris şi New York şi vizând pieţe profitabile precum China şi SUA.
Odată o mică marcă locală, Nanushka a înregistrat o creştere de 33 de ori a veniturilor anuale, până la 33 milioane de euro, după ce în 2016 o firmă de private equity a devenit acţionar la casa de modă cu sediul la Budapesta. Între timp, Nanushka a devenit compania de fashion cu cel mai puternic ritm de creştere din Europa, potrivit listei anuale FT 1000 care include companiile europene cu cel mai puternic ritm de creştere.
Alţi designeri din Europa Centrală care şi-au făcut debutul pe scena mondială sunt Nehera din Slovacia, ale cărei creaţii sunt portate de staruri de la Hollywood precum Keira Knightley, Tilda Swinton şi Marion Cotillard, sau Magda Butrym din Polonia, care este susţinută de staruri precum Megan Fox şi Hailey Bieber.
Pentru toate aceste firme, crearea unei nişe pe segmentul de high fashion a fost facilitată de Instagram şi alte platforme online care ajută designerii tineri şi independenţi din afara centrelor internaţionale ale industriei de fashion să poată fi văzuţi de o audienţă globală care caută ceva diferit.
"Fără social media, în urmă cu 15-20 de ani, ar fi fost aproape imposibil să construieşti o mare casă de modă la Budapesta", spune directorul Nanushka, Peter Baldaszti, soţul Sandrei Sandor, fondatoarea şi designerul casei Nanushka.
Această casă, care în 2019 a deschis primul său magazin de la New York iar un altul la Londra în 2020 în pofida pandemiei, mizează în prezent pe SUA drept principala sa piaţă dar în viitor are în vedere piaţa din China. Firma mamă a casei Nanushka, Vanguards Fashion Group, la care director general este tot Peter Baldaszti, a preluat în 2020 casa de modă italiană Sunnei pentru şapte milioane de dolari, în cadrul unei strategii destinate creării unui portofoliu de fashion în întreaga Europă.
Europa Centrală are o îndelungată tradiţie în industria textilă care datează încă din perioada interbelică, când regiunea era un epicentru de cultură şi design. După căderea comunismului, în 1989, mărcile de lux şi casele de modă din Occident au înfiinţat ateliere în Europa Centrală pentru a produce genţi şi haine în regiune, profitând de apropierea de pieţele vest-europene, costurile reduse şi mâna de lucru calificată.
Acum, noile mărci de lux din Europa Centrală merg în direcţia opusă, pentru a profita de un sector mondial al produselor de lux care ar urma să crească de la 309 miliarde de dolari în acest an, până la 383 miliarde de dolari în 2025, graţie cererii venită din partea Chinei şi a generaţiei Millenials, potrivit firmei de consultanţă Statista.
"Am început cu o prezentare la Paris dar Instagram a fost lucrul care a deschis cu adevărat uşile pentru mărcile din ţările unde nu erau practic pe harta industriei de fashion", spun Zofia Chylak, fondatoarea producătorului polonez de genţi Chylak. O geantă Chylak produsă din piele italiană costă între 200 şi 250 de euro iar popularitatea mărcii în rândul unor influenceri polonezi care trăiesc peste hotare au ajutat-o să devină un nume global.
În plus, creşterea veniturilor în Europa Centrală a creat o bază stabilă de clienţi locali care îşi permit produse de lux, ceea ce i-a ajutat pe noii designeri din regiune să se consolideze înainte de a putea să se uite la expansiunea peste hotare, susţin designerii şi companiile intervievate de Reuters.
Un exemplu este casa de modă Magda Butrym din Polonia care a utilizat abordarea de tip "local-first" în 2014 când s-a înfiinţat, după care s-a extins global, spune directorul general Jakub Czarnota. Acum marca poloneză este prezentă pe 40 de pieţe. Asia şi Orientul Mijlociu oferă cele mai mari oportunităţi de creştere pentru viitor dar firma va continua să recurgă la rădăcinile sale regionale pentru a crea ceva diferit, spune Czarnota.
"Consumatorii globali sunt interesaţi să descopere ceva nou şi asta oferă mărcilor o oportunitate. Designerii din Europa de Est se pot inspira din cultura şi moştenirea regională pe care să le transpună în produse şi colecţii distincte", consideră Jakub Czarnota. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) Bernadett Szabo/REUTERS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia, printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești (firmă de consultanță)
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și NATO, s-a numărat printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești în actualul sezon de comercializare, în pofida relațiilor politice tensionate, în timp ce Moscova își redirecționează exporturile din bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile baltice, relatează Reu
Cheltuielile pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și se vor dubla până la 2.100 de miliarde de dolari la nivelul anului 2028, fiind impulsionate de cererea tot mai mare pentru serviciile de inteligență artificială (AI), au estimat analiștii de la BofA Global Research într-un raport publicat vineri,
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De








