Republica Moldova intră în stare de alertă în sectorul energetic

Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis miercuri să declare stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză, relatează Unimedia.
Anunţul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. "Mâine decizia CSE va fi publicată integral, după redactare, pentru a putea vedea fiecare instituţie ce are de făcut. Cetăţenii nu vor fi (afectaţi) de această stare de alertă. Sunt mai multe grupuri de lucru şi un plan de acţiuni, care va fi realizat", a declarat Spînu.
''Am promis că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a proteja cetăţenii de efectele crizei energetice, o situaţie care se manifestă în toată lumea'', a mai spus acesta. ''Situaţia şi preţurile la nivel global cunosc evoluţii fără precedent. Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă în alte ţări ale lumii. Peste tot sunt dificultăţi privind livrarea gazelor şi preţul acestora. Republica Moldova este inevitabil afectată de aceste evoluţii'', a explicat oficialul de la Chişinău, promiţând că ''guvernul pregăteşte o serie de ajutoare pentru perioada de dificultate''.
Este introdusă stare de alertă pentru ca toate instituţiile responsabile să fie pregătite de perioada care urmează, se va elibera păcură din rezerva de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, iar societatea Energocom este mandatată să iniţieze negocieri cu statele vecine privind resursele alternative, am detaliat ministrul citat.
Cât despre gazele ruseşti, ''preţul propus de partea rusă, noi considerăm că preţul de piaţă nu este acceptabil pentru Republica Moldova'', a menţionat Andrei Spînu. ''Există o relaţie istorică între MoldovaGaz şi Gazprom, bazată pe nişte formule şi noi considerăm că pe acestea ne putem baza, poate cu unele intervenţii", a indicat el.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Italiei cere finalizarea uniunii piețelor de capital din UE
Premierul italian Giorgia Meloni a cerut marți finalizarea uniunii piețelor de capital (CMU) în Uniunea Europeană, pentru a preveni exodul de capital din blocul comunitar, transmite Reuters. 'Considerăm necesar să finalizăm rapid uniunea piețelor de capital', a declarat Meloni la adunarea națională a principalei organizații patronale din Italia (
Producătorii auto obțin mai mult timp pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE
Statele membre UE au aprobat marți relaxarea noilor limite privind emisiile de CO2 pentru autoturisme, ceea ce va acorda producătorilor auto mai mult timp pentru a îndeplini obiectivele climatice ale blocului comunitar, transmite DPA. Conform precedentelor reglementări anunțate de Comisia Europeană, nivelul mediu al emisiilor tuturor veh
Cele mai multe companii din UE vor fi exceptate de la plata taxei pe carbon
Statele membre UE au sprijinit marți planurile de reducere a taxei pe carbon, pentru a acoperi doar 10% din companiile incluse în schemă în prezent, deoarece acestea sunt responsabilitatea pentru majoritatea emisiilor implicate, transmite Reuters. În urma deciziei statelor membre UE se deschide calea pentru reducerea drastică
Germania: Indicele bursier DAX a atins un nou nivel record
Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depășit valoarea de 24.000 puncte, în pofida dificultăților cu care se confruntă economia germană și a turbulențelor de pe piețele internaționale, transmite DPA. În timpul ședinței bursiere de marți, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii germane în funcție de
Handelsblatt: Un consorțiu german vrea să construiască un centru de date AI
Un consorțiu alcătuit din firmele germane SAP, Deutsche Telekom, Ionos și Schwarz se luptă pentru a obține sprijinul UE în vederea construirii unui centru major de procesare de date pentru inteligența artificială, a anunțat marți publicația Handelsblatt, transmite Reuters. Consorțiul este în negocieri intensive pentru a construi un
280 de milioane euro de la UE pentru a ajuta mai multe state vecine să își revină după inundații
Comisia Europeană a propus, marți, alocarea a 280 de milioane euro de la Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), pentru a sprijini redresarea în urma inundațiilor în Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, Bosnia-Herțegovina și Republica Moldova, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Această inițiativă a fost lua
Exporturile de ceasuri elvețiene spre SUA au explodat în luna aprilie
Exporturile de ceasuri elvețiene spre SUA au explodat în luna aprilie, când au înregistrat un salt de 149,2% în ritm anual, pe fondul temerilor referitoare la introducerea de tarife vamale suplimentare, a anunțat marți Federația Industriei Elvețiene de Orologerie, relatează AFP. Având în vedere excedentul comercial realizat
Firmele europene de utilități să grăbesc să se protejeze împotriva lipsei vântului
După ce au cheltuit aproximativ 380 de miliarde de dolari în ultimul deceniu pentru a dubla capacitățile de producție a energiei eoliene în Europa, firmele de utilități se îndreaptă acum spre o piață obscură în ideea de a se proteja de o perioadă prelungită de vreme calmă, transmite Bloomberg. Absența vântului reamintește faptul c
Companiile europene din industria apărării caută disperate muncitori, în contextul unui boom al afacerilor
Pavel Cechal recunoaște că firma cehă de armament pentru care lucrează are suficiente comenzi pentru a-și dubla forța de muncă, problema e că nu găsește noi angajați, transmite Reuters. De altfel, această problemă este una comună pentru multe companii din industria de apărare din Europa, unde guvernele majorează cheltuielile pentru muniție, tancuri și alte arm
Japonia a pierdut poziția de cel mai mare deținător de active externe nete, o premieră în ultimii 34 de ani
Japonia a fost detronată anul trecut de Germania în clasamentul țărilor cu cele mai mari active externe nete, pierzând pentru prima dată în ultimii 34 de ani titlul de cel mai mare creditor al lumii, a anunțat marți Ministerul japonez al Finanțelor, transmite agenția Kyodo. Anul trecut, activele externe nete ale Japoniei (activele din străină
Operatorul feroviar german Deutsche Bahn vrea să simplifice cumpărarea de bilete de tren în toată Europa
Cumpărarea de bilete pentru călătoriile cu trenul în întreaga Europă ar urma să devină mai ușoară pentru persoanele care trăiesc în Germania, începând din toamna acestui an, potrivit operatorului feroviar german Deutsche Bahn, transmite DPA. Măsura este văzută de unii observatori ca un pas spre o mai bună integrare a numeroaselor
Țările cu datorii către China vor plăti sume record în 2025 (studiu)
Țările emergente care s-au împrumutat de la China vor plăti Beijingului sume record în 2025, conform unui studiu publicat marți de Institutul Lowy din Australia, care invocă un 'val uriaș' de rambursări și plăți de dobânzi, relatează marți France Presse. Aceste împrumuturi se înscriu în cadrul programului mondial de
ACEA: Vânzările Tesla în Europa s-au redus la jumătate în aprilie, înmatriculările Dacia au scăzut cu 6,1%
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut ușor în luna aprilie, în condițiile în care vânzările de automobile electrice marca Tesla s-au redus la jumătate comparativ cu aceeași lună a anului trecut, a anunțat marți Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite AFP. Asociația, care îi r
UE intenționează să accelereze discuțiile comerciale cu SUA, pentru a evita un război comercial transatlantic
Uniunea Europeană a anunțat că a convenit accelerarea negocierilor cu Statele Unite, pentru a evita un război comercial transatlantic, indicând o abordare mai amicală la doar câteva zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a criticat blocul comunitar că profită de SUA și încetinește negocierile, transmite Bloomberg. '
China se transformă din bancherul țărilor în curs de dezvoltare într-un recuperator de datorii (Lowy Institute)
Cele mai sărace țări ale lumii vor rambursa datorii record către China anul acesta, la creditele prelungite în urmă cu un deceniu, în perioada de vârf a inițiativei Beijingului ''Drumul mătăsii'' (Belt & Road Initiative), conform unui raport al grupului de reflecție australian Lowy Institute, transmite Reuters.