FMI blochează accesul Afganistanului la la resursele instituţiei, din cauza lipsei de claritate privind Guvernul ţării

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a suspendat accesul Afganistanului la resursele instituţiei financiare internaţionale, inclusiv aproximativ 440 de milioane de dolari în noi rezerve monetare, din cauza lipsei de claritate privind Guvernul ţării, după ce talibanii au capturat capitala Kabul, transmite Reuters.
Anunţul FMI vine pe fondul presiunilor Trezoreriei Statelor Unite, care vrea să se asigure că tranşa alocată Afganistanului din Drepturile Speciale de Tragere (DST), programată pentru luni, nu va ajunge în mâinile talibanilor.
"În prezent există în cadrul comunităţii internaţionale o lipsă de claritate privind recunoaşterea Guvernului Afganistanului, şi din acest motiv ţara nu poate avea acces la DST sau la alte resurse FMI", a anunţat un purtător de cuvânt al organizaţiei financiare internaţionale. Oficialul a adăugat: "Aşa cum se întâmplă întotdeauna, FMI este ghidat de punctele de vedere ale comunităţii internaţionale".
În mod tradiţional FMI se bazează pe statele membre pentru a decide dacă colaborează cu guverne care ajung la putere în urma unor lovituri de stat sau alegeri contestate.
Consiliul guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional a aprobat alocarea de Drepturi Speciale de Tragere (DST), în valoare de 650 miliarde de dolari, şi a anunţat că cea mai masivă distribuire a monedei de rezervă create de FMI va intra în vigoare în 23 august.
Statele membre vor primi DST proporţional cu cota participaţiei lor existente în FMI.
Alocarea de Drepturi Speciale de Tragere şi măsurile de sporire a creditării din partea Băncii Mondiale şi a FMI sunt necesare pentru sprijinirea eforturilor de a ţine sub control pandemia şi a de atenua impactul ei devastator, în special în ţările sărace, cu resurse mai reduse, apreciază analiştii. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Raiffeisen Bank neagă că a oprit procedurile pentru vânzarea subsidiarei din Rusia
Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală care continuă să opereze în Rusia, a transmis vineri că procedurile pentru vânzarea subsidiarei sale rusești continuă, dezmințind un articol apărut în presă conform căruia grupul bancar austriac a oprit demersurile de vânzare a subsidiarei rusești, transmite Reuters. Raiffeis
O treime din breșele de securitate au implicat ransomware, în 2024 (raport)
O treime dintre toate breșele de securitate descoperite la nivel mondial, în 2024, au implicat atacuri de tip ransomware sau alte metode de extorcare, relevă un raport Verizon, citat într-un articol de specialitate, publicat recent pe blogul din România al producătorului de soluții antivirus, Eset. Conform aceluiași document, în perioad
BTA: Stațiunea Pamporovo a raportat unul dintre cele mai de succes sezoane de schi
Una dintre cele mai renumite stațiuni de schi din Bulgaria a înregistrat unul dintre cele mai de succes sezoane în cursul iernii trecute. Fluxul de turiști la Pamporovo, în Munții Rodopi, a crescut cu 25% prin comparație cu anul anul anterior, conform managerului pentru relații publice al stațiunii, Alexandra Țankova. Această creștere
Avioanele Boeing se întorc din China în SUA în contextul războiului tarifelor
Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puțin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de președintele Donald Trump, transmite Reuters.
Ungaria a detectat al cincilea focar de febră aftoasă și sacrifică tot mai multe bovine
Autoritățile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea granițelor cu Austria și Slovacia, unde vor fi sacrificate 600 de bovine, a anunțat joi ministrul ungar al agriculturii, Istvan Nagy, relatează agenția EFE. ''Autoritățile au prelevat probe de îndată ce a apăr
FMI se așteaptă la o 'revizuire semnificativă' a perspectivelor de creștere, dar nu la o recesiune globală
Intensificarea tensiunilor comerciale și modificările de amploare în sistemul comercial mondial vor declanșa o înrăutățire a previziunilor economice ale Fondului Monetar Internațional (FMI), dar cu toate acestea nu se preconizează o recesiune globală, a declarat joi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
Trump amenință că va încerca să îl demită pe șeful Rezervei Federale
Președintele SUA, Donald Trump a spus joi că încetarea mandatului șefului Rezervei Federale, Jerome Powell 'nu poate veni suficient de repede', și în paralel a cerut Băncii Centrale a SUA să reducă dobânda de referință, transmite Reuters. Într-o postare pe platforma de social media Truth Social, Trump și-a reite
BCE a decis o nouă reducere a dobânzii, pentru a ajuta economia să facă față politicii comerciale haotice a SUA
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, o nouă reducere a dobânzii de referință cu 25 puncte de bază, cea de a șaptea reducere a dobânzilor adoptată de BCE începând din luna iunie 2024, încercând să sprijine o economie a zonei euro care se confruntă deja cu probleme și care va avea de suferit de pe urma tarifelor americane, tr
Hyundai suspendă, din nou, producția automobilelor electrice în Coreea de Sud din cauza cererii slabe
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor Co. va suspenda, temporar, producția anumitor modele electrice la principala sa uzină din Coreea de Sud, din cauza încetinirii cererii pe piețele externe precum și a tarifelor americane, a anunțat joi agenția de presă Yonhap citând surse din industria auto. Potrivit Yonhap, producătorul
BTA: O nouă organizație își propune să conecteze companiile din Balcani
Fondatorul Balkan eCommerce Summit, Nikola Ilchev, a anunțat în mod oficial înființarea Balkan Business Club, o organizație care își propune să conecteze companiile din Balcani, apărută din nevoia unor parteneriate mai extinse, transmite BTA. Potrivit lui Nikola Ilchev, noua organizație este o prelungire naturală a Balkan eCo
Prețul ouălor a crescut ușor în UE în ultimele 12 luni
Prețul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 6,7% mai mare în luna martie 2025 decât în luna martie 2024, arată datele publicate joi de Eurostat. În rândul statelor membre, cele mai mare creșteri ale prețurilor la ouă au fost înregistrate în Cehia, creștere de 46% în luna martie 2025 comparati
Cehia a devenit complet independentă de petrolul rusesc
Cehia a devenit complet independentă de livrările de petrol rusesc, pentru prima dată în istorie, au anunțat joi oficialii guvernamentali de la Praga, după finalizarea lucrărilor de creștere a capacității oleoductului TAL care vine din Vest, transmite Reuters. Grație lucrărilor de modernizare, oleoductul Transalpine Pipeline (TAL), care începe &ici
Moscova vrea să utilizeze o companie americană pentru a hrăni armata rusă
Autoritățile ruse lucrează la un plan care prevede că o companie americană confiscată de Kremlin și plasată sub controlul statului va fi utilizată pentru a aproviziona cu alimente armată rusă, ceea ce ar putea pune în pericol îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și SUA, arată documentele consultate de Reuters. Într-un moment în care Wa
Instagram și WhatsApp nu ar fi avut atât de mult succes fără Facebook, susține Zuckerberg la procesul privind Meta
Instagram ar fi avut 'multe dificultăți' să crească dacă nu ar fi fost Facebook, iar WhatsApp nu ar fi avut 'atât de multă ambiție': Mark Zuckerberg a apărat miercuri deciziile grupului său Meta de a achiziționa aceste două aplicații, la un tribunal din Washington, pentru a treia zi consecutiv, relatează AFP. Gigantul american al rețelelo
UE a renunțat la planul care viza sancțiuni pentru importurile de gaze lichefiate rusești
Oficialii europeni au renunțat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate rusești în următoarele lor pachete de sancțiuni, din cauza rezistenței anumitor guverne și a incertitudinii cu privire la găsirea de surse alternative de aprovizionare, au declarat mai mulți oficiali europeni pentru Reuters. În schimb, Comis