SUA continuă să domine piaţa vânzărilor de armament la nivel global; China avansează în top (raport)
Vânzările globale de echipamente şi servicii militare au crescut în 2019, grupurile producătoare de arme din Statele Unite dominând piaţa, în timp ce companiile din China au urcat în top, potrivit unui raport dat publicităţii luni de un institut de cercetare din Suedia, informează dpa şi AFP.
Dintre cele mai mari 25 de companii producătoare de armament din lume, 12 provin din SUA. Ele au reprezentat 61% din vânzările globale care au totalizat 361 de miliarde de dolari, de 50 de ori mai mult decât bugetul anual al operaţiunilor de menţinere a păcii ale ONU. Procentul de vânzări deţinut de China este de 15.7%, potrivit datelor publicate de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) cu sediul la Stockholm.
SIPRI a informat că vânzările globale în 2019 au crescut cu 8.5% comparativ cu anul anterior.
Primele cinci companii din top au sediul în SUA (Lockheed Martin, Boeing, Northrop Grumman, Raytheon şi General Dynamics), Lockheed Martin păstrându-şi poziţia de cel mai mare vânzător de arme din lume.
Şase companii americane şi trei chinezeşti se află în top zece. Doar o singură companie europeană a reuşit să intre în primele zece. Este vorba de BAE Systems din Marea Britanie, care ocupă locul 7.
Pentru Lucie Béraud-Sudreau, directoarea programului de armament şi cheltuieli militare al SIPRI, "acest clasament reflectă faptul că SUA şi China sunt cele mai mari două state în domeniul cheltuielilor pentru armament la nivel mondial având companii specializate" în acest tip de produse.
Dacă dominaţia americană nu este o noutate, în privinţa Chinei, ale cărei venituri ale principalelor companii au crescut cu aproape 5% pe parcursul unui an, "această creştere corespunde implementării reformelor de modernizare a Armatei Populare de Eliberare începând cu 2015", a declarat cercetătoarea pentru AFP.
Firmele chinezeşti AVIC, CETC şi Norinco ocupă locurile 6, 8 şi 9.
"Europa încă rămâne într-o ordine dispersată (...), dar dacă punem laolaltă companiile europene, am putea ajunge la companii europene la acelaşi nivel" cu SUA şi China, a declarat Béraud -Sudreau. Dacă Airbus (european, locul 13 în clasament) şi Thales (francez, locul 14 în clasament) se pot mândri că au cea mai puternică prezenţă în străinătate (24 de ţări fiecare) - devansând Boeing - acest lucru se explică mai ales prin gradul mai ridicat de internaţionalizare al companiilor europene, potrivit cercetătoarei.
O companie din Orientul Mijlociu, EDGE, care are sediul în Emiratele Arabe Unite şi a rezultat din fuziunea a aproximativ 25 de entităţi, a intrat în premieră în top 25.
EDGE, care ocupă locul 22,"ilustrează modul în care combinaţia dintre o cerere internă puternică de produse şi servicii militare şi dorinţa de a deveni mai puţin dependenţi de furnizorii externi este motorul creşterii companiilor de armament din Orientul Mijlociu", comentează Pieter Wezeman, un alt cercetător al SIPRI, citat în raport.
SIPRI subliniază, de asemenea, prezenţa grupului francez Dassault, care a urcat de pe locul 38 pe locul 17, progres determinat de exporturile sale de avioane de luptă Rafale în 2019.
Două companii ruseşti sunt de asemenea prezente în acest clasament, Almaz-Antey (locul 15) şi United Shipbuilding (locul 25), dar şi o companie italiană, Leonardo (locul 12).
Lucie Béraud-Sudreau a remarcat faptul că în urmă cu câţiva ani companiile ruseşti erau mai bine reprezentate în top ca urmare a unui program extins de modernizare a echipamentelor. Acest impuls, însă, a "încetinit foarte mult" în ultimul timp. Cercetătoarea a prezentat două motive ce justifică acest declin: sancţiunile impuse Moscovei după anexarea Crimeei în 2014 şi scăderea preţurilor la materialele energetice de care depinde economia rusă."Rusia a fost nevoită să îşi încetinească eforturile de modernizare a echipamentului militar (...), în consecinţă au existat mai puţine comenzi din partea statului rus, au fost lansate mai puţine proiecte, aşadar o scădere a veniturilor", a explicat Béraud-Sudreau. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: SIPRI/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.









