Padoan: Decizia lui Mustier de a pleca de la conducerea UniCredit nu are legătură cu preluarea băncii Monte dei Paschi
Decizia lui Jean Pierre Mustier de a demisiona de la conducerea UniCredit SpA nu are nicio legătură cu potenţiala preluare a băncii de stat Monte dei Paschi (MPS), a afirmat Pier Carlo Padoan, preşedintele ales al grupului bancar italian, într-un interviu acordat publicaţiei Corriere della Sera, transmite Reuters.
Padoan a dezminţit că plecarea lui Mustier ar facilita o fuziune cu MPS, după ce speculaţiile privind tranzacţia au afectat săptămâna trecută acţiunile UniCredit.
"MPS nu a jucat niciun rol în decizia lui Mustier de a pleca de la UniCredit la finalul actualului său mandat. Mai mult, decizia sa nu schimbă în niciun fel poziţia băncii faţă de astfel de operaţiuni", a declarat Padoan.
Demisia abruptă a lui Mustier, anunţată în 30 noiembrie, în urma divergenţelor cu Board-ul privind strategia grupului bancar italian, a dus la scăderea semnificativă a acţiunilor, din cauza îngrijorărilor că UniCredit se va abate de la politica directorului general de a prioritiza creşterea remuneraţiei pentru acţionari în loc de fuziuni şi achiziţii (M&A).
Informaţia privind plecarea lui Mustier a venit într-un moment în care Ministerul italian de Finanţe şi-a accelerat eforturile de a găsi un cumpărător pentru MPS.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Mustier, fost bancher francez de investiţii, a stabilit condiţii stricte în negocierile cu autorităţile italiene privind preluarea MPS, după ce în ultimii patru ani a vândut active de miliarde de euro, pentru a spori soliditatea financiară şi a curăţa bilanţul, reducând expunerea băncii la Italia, afectată de povara datoriilor.
Directorii grupului bancar italian UniCredit au încercat să atenueze temerile investitorilor şi a dat asigurări că banca menţine politica sa privind dividendele.
"Consiliul de Administraţie nu va fi niciodată de acord cu o tranzacţie care ar afecta interesele grupului, şi în special poziţia sa financiară. Grupul va continua să sprijine economia şi să distribuie capital acţionarilor", a afirmat un purtător de cuvânt al UniCredit, în numele directorilor.
Decizia lui Mustier vine în urma "opiniilor diferite" privind "măsurile luate pentru strategia de integrare în afara Italiei''.
"Strategia, cu care am fost de acord, nu este pusă în discuţie, ci modul ei de realizare", a explicat Padoan. Acesa a dezminţit informaţiile conform cărora s-ar fi pronunţat împotriva iniţiativei lui Mustier de a se concentra pe operaţiunile internaţionale şi pe reducerea expunerii la Italia.
În octombrie, UniCredit SpA l-a numit pe economistul Pier Carlo Padoan în funcţia de director şi îl va desemna pe fostul şef al Trezoreriei în funcţia de preşedinte când va reînnoi Consiliul de Administraţie, în primăvara anului viitor.
Analiştii apreciaseră că alegerea lui Padoan va spori presiunile asupra lui Mustier de a renunţa la poziţia sa de respingere a fuziunilor şi achiziţiilor.
Din poziţia sa de ministru al Economiei, Padoan a supervizat salvarea băncii Monte dei Paschi, pe care Guvernul încearcă acum să o reprivatizeze.
UniCredit a informat că Padoan şi Consiliul de Administraţie vor căuta un nou director general. În procesul de selecţie este implicată şi firma de recrutare Spencer Stuart.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.
.jpg)









