Amazon acordă în SUA bonusuri de peste 500 de milioane de dolari angajaţilor din prima linie
Amazon.com Inc a anunţat joi că va cheltui în SUA peste 500 de milioane de dolari pentru a acorda bonusuri angajaţilor din prima linie care lucrează în perioada sărbătorilor, în contextul extinderii semnificative a comerţului electronic, ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Angajaţii cu normă întreagă din Statele Unite care lucrează la Amazon, între 1 şi 31 decembrie vor primi un bonus de 300 de dolari, iar cei angajaţi part-time obţin 150 de dolari, a anunţat cel mai mare retailer online din lume, într-o postare pe blogul său.
Câţiva retaileri, inclusiv Walmart Inc şi Home Depot Inc, au cheltuit pe bonusuri milioane de dolari pentru a-i compensa pe angajaţii care fac livrări, pe fondul creşterii comenzilor online în timpul pandemiei.
Şi în iunie Amazon a acordat bonusuri de 500 de milioane de dolari angajaţilor din prima linie şi partenerilor.
Recent, Amazon a informat că vrea să angajeze peste 100.000 de persoane, a patra serie de angajări masive anunţate anul acesta în SUA şi în Canada.
Analiştii apreciază că Amazon îşi poate permite să-şi majoreze numărul de salariaţi pentru că este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record. Rezultatele vin după ce Amazon a anunţat că a cheltuit patru miliarde de dolari pe igienizarea produselor şi plata bonusurilor şi a orelor suplimentare pentru angajaţi.
În iulie, Amazon a anunţat că pentru prima dată are peste un milion de angajaţi pe plan global, fiind al doilea angajator privat cu sediul în SUA, după lanţul american de magazine Walmart. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Christine Lagarde (BCE): Zona euro este mult mai rezilientă la șocurile geopolitice
Zona euro se va confrunta cu șocuri geopolitice mai frecvente dar sporirea 'rezilienței' înseamnă că este mai bine pregătită să facă față, a afirmat marți președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, transmite AFP. De la pandemia de Covid la războaiele din Ucraina și Iran, BCE a trebuit în ultimii ani să ră
BTA: Călătoriile bulgarilor în străinătate au crescut cu 5,5%; sosirile nerezidenților au urcat cu 2,4%, în mai
Rezidenții bulgari au efectuat 922.500 de călătorii în străinătate în luna mai 2026, cu 5,5% mai multe față de mai 2025, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Institutul Național de Statistică (NSI). Creșterea a fost înregistrată pentru toate scopurile de călătorie. O creștere anuală de 5,5% a fost raportată, de asemenea, și pentru
Rezidenții din New Delhi beneficiază de subvenții de 1.000 dolari, dacă schimbă mașinile vechi cu vehicule electrice
Capitala Indiei, New Delhi, oferă proprietarilor de mașini un stimulent în numerar de peste 1.000 dolari pentru a schimba mașinile lor vechi cu vehicule electrice (EV), obiectivul fiind reducerea nivelului ridicat de poluare, arată noua politică finalizată luni de Guvern, transmite Reuters. New Delhi este unul dintre cele mai poluate orașe din lume, iar
Banca Europeană de Investiții acordă Airbus un împrumut record: trei miliarde de euro
Grupul aeronautic european Airbus va primi de la Banca Europeană de Investiții (BEI) suma record de trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), transmite Reuters. Acordul privind tranșa inițială de împrumut de un miliard de euro a fost semnat luni la Bruxelles de reprezentanții băncii de dezvoltare a UE și cei ai Airbus. Fondurile ar u
Germania vrea să prevină închiderea fabricilor Volkswagen
Guvernul german vrea să prevină închiderea fabricilor din țară ale Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a anunțat luni un purtător de cuvânt, subliniind că în cele din urmă decizia revine companiei, transmite Reuters. Grupul auto german, afectat de presiunea din partea rivalilor din China, de taxele vamale americane și de reduce
Eurostat: Comerțul UE cu pământuri rare a crescut anul trecut
Comerțul Uniunii Europene cu elemente de pământuri rare a crescut anul trecut, după declinul major înregistrat în 2024, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Importurile au crescut cu 17,1%, ajungând la 15.100 tone, în timp ce exporturile au urcat cu 21,1%, până la 6.700 tone.
Criza din Strâmtoarea Ormuz va reduce producția agricolă și va majora prețurile și în 2027
Războiul din Orientul Mijlociu, care prin închiderea Strâmtorii Ormuz a provocat o creștere a prețurilor la energie și îngrășăminte, va duce la o scădere a producției agricole anul acesta și în 2027, precum și la o majorare a prețurilor, afectând în special țările mai sărace, relatează agenția EFE. În
Eurostat: Energia regenerabilă a fost și în 2025 principala sursă de electricitate în Uniunea Europeană
Energia regenerabilă a continuat anul trecut să fie principala sursă de electricitate în Uniunea Europeană, fiind responsabilă pentru 47,2% din toată producția de electricitate, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Sursele regenerabile au generat 1,33 milioane GWh, un ușor declin, de 0,5%, compara
Banca Națională a Bulgariei: Creșterea încetinește, pe fondul majorării inflației în 2026
Banca Națională a Bulgariei (BNB) se așteaptă la o încetinire a creșterii economiei, în timp ce inflația ar urma să crească semnificativ în 2026, informează Novinite. Conform celor mai recente previziuni macroeconomice al BNB, PIB-ul Bulgariei ar urma să crească cu 2,8% în 2026, urmat de un avans de 2,7% în 2027 ș
British American Tobacco vrea să concedieze 20% din forța sa de muncă la plan global
Gigantul din domeniul tutunului British American Tobacco (BAT) a anunțat luni intenționează să-și reducă forța sa de muncă la nivel global cu aproximativ 20%, pe măsură ce avansează programul de transformare pentru reducerea costurilor condus de AI, transmite Reuters. Compania listată la Bursa de la Londra a precizat într-un comunicat că
Coreea de Sud investește peste 500 miliarde de dolari în ecosistemul de producție a cipurilor
Coreea de Sud a lansat luni proiecte masive în domeniul cipurilor și AI în următorii ani, evaluate la 800.000 miliarde woni (517,87 miliarde de dolari), ca parte a inițiativei menite să tranforme boom-ul AI într-un motor de creștere al economiei naționale, transmite Reuters. Președintele Lee Jae Myung, într-un anunț tel
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieșirea pe bursă a trei companii
Egiptul a anunțat duminică ieșirea pe Bursa de Valori egipteană (EGX) a trei noi companii publice petroliere, dând astfel startul primei faze a programului guvernamental privind privatizarea sectorului, potrivit informațiilor furnizate de Consiliul de Miniștri, relatează agenția EFE. Guvernul a informat, printr-un comunicat, că ministrul
BIS: Datoriile ridicate, boom-ul AI și fragilitățile sporesc riscurile globale
Presiunile globale, de la majorarea datoriei publice la fragilitățile financiare și sustenabilitatea boom-ului AI, sporesc riscurile, subliniind necesitatea politicilor fiscale disciplinate, se arată într-un raport publicat duminică de Banca Reglementelor Internaționale (BIS), transmite Reuters. BIS este cea mai veche instituție financiară internațională
Ministrul britanic al economiei reafirmă la Kiev, într-o vizită neanunțată, sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina
Ministrul britanic al economiei Rachel Reeves a reafirmat la Kiev sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina, țară căreia i-a alocat un ajutor nemilitar de 1.5 miliarde de lire sterline (1.7 miliarde de euro) în acest an și 3 miliarde de lire sterline anual (3.4 miliarde euro) pentru apărare, informează EFE. Într-o vizită neanunțată în capitala
Trump amenință UE cu taxe vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale ale companiilor americane
Președintele american Donald Trump a amenințat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă blocul comunitar implementează vreo taxă asupra serviciilor digitale furnizate de companiile din SUA, chiar cu prețul anulării înțelegerilor comerciale deja încheiate între SUA și UE, relatează agențiile internaționale de presă.












