Exporturile de automobile second-hand trebuie să fie mai bine controlate (ONU)
Vechi, poluante şi periculoase, milioane de automobile de ocazie exportate în fiecare an reprezintă o ameninţare pentru ţările în curs de dezvoltare, din cauza normelor insuficiente, arată un raport publicat luni de a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), transmite AFP.
Ţările europene, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din exporturile mondiale de automobile second-hand (trei milioane de autoturisme pe an între 2015 şi 2018), îşi trimit vechile autovehicule în special spre Est, dar şi spre Nigeria şi Libia.
Japonia îşi trimite automobilele second-hand spre Orientul Mijlociu şi Africa australă, iar SUA spre Mexic şi Emiratele Arabe Unite.
Cu prilejul unei inspecţii efectuate în portul Amsterdam de autorităţile olandeze la finele lui 2019, s-a descoperit că vechimea medie a vehiculelor care aşteptau să fie exportate era de 18 ani. 93% dintre ele erau conforme doar cu normele Euro 3 sau chiar inferioare. O parte dintre vehicule nu mai funcţionau, iar unele aveau catalizatorul spart.
"Majoritatea acestor vehicule sunt foarte vechi, poluante, mari consumatoare de combustibili şi periculoase", subliniază Rob de Jong, care conduce divizia de mobilităţi durabile în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.
În condiţiile în care numărul de autovehicule ar putea să se dubleze până în 2050, pentru a ajunge la două miliarde de unităţi la nivelul planetei, a devenit o urgenţă ca exporturile de automobile second-hand să fie mai bine controlate, subliniază UNEP. Aceasta cu atât mai mult cu cât China, care până în 2019 a interzis exporturile de automobile de ocazie, ar putea deveni rapid un pion important pe această piaţă.
Două treimi dintre cele 146 de state studiate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu au reguli "slabe" sau "foarte slabe" în ceea ce priveşte importurile de vehicule. De exemplu, Republica Democratică Congo impune o limită de vârstă de 20 de ani şi nicio regulă în ceea ce priveşte emisiile poluante. Georgia nu taxează aceste importuri decât în funcţie de capacitatea cilindrică a autovehiculelor şi are una dintre cele mai îmbătrânite flote din lume.
"Transformarea flotei mondiale într-una mai curată este o prioritate pentru a ne atinge obiectivele climatice în materie de calitate a aerului. Ţările dezvoltate trebuie să înceteze să exporte vehiculele care nu trec testele de securitate şi poluare...La rândul lor, ţările importatoare trebuie să adopte norme de calitate mai severe", subliniază directorul executiv al UNEP, Inger Andersen.
Potrivit raportului UNEP, între 2015 şi 2018, aproximativ 14 milioane autovehicule uşoare de ocazie au fost exportate la nivel mondial şi aproximativ 80% au mers spre ţările cu venituri mici şi medii. În perioada analizată, ţările africane au importat cel mai mare număr de vehicule second-hand (40% din total), urmate de ţările din Europa de Est (24%), Asia-Pacific (15%), Orientul Mijociu (12%) şi America Latină (9%). AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.









