Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor Paul R. Milgrom şi Robert B. Wilson pentru "îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la noile formate ale licitaţiei", informează site-ul oficial nobelprize.org.

Teoria licitaţiei este utilizată de cercetători pentru a determina rezultatele posibile ale diferitelor formate de licitaţie.

Printre descoperirile celor doi economişti de la Universitatea Stanford este o explicaţie a modului în care participanţii la o licitaţie încearcă să evite aşa-numitul "blestem al câştigătorului", adică să plătească un preţ mai mare. Wilson a arătat că atunci când participă la o licitaţie pentru bunuri cu "valoarea comună", ofertanţii tind să facă oferte mai mici decât propria lor estimare de teamă să nu plătească mai mult. Milgrom a completat ideile lui Wilson cu propria sa teorie cu privire la "valori private", atunci când valoarea percepută a unui obiect diferă de la ofertant la ofertant. Milgrom a descris modul în care vânzătorii pot să se aştepte la venituri mai mari dacă ofertanţii ştiu care este valoare estimată pe care o atribuie ceilalţi ofertanţi bunurilor şi serviciilor scoase la licitaţie.

Noile formate ale licitaţiei reprezintă "un exemplu minunat" al modului în care cercetările de bază pot ulterior genera invenţii de care va beneficia societatea. Laureaţii din acest an, Paul Milgrom şi Robert Wilson, de la Universitatea Stanford, au studiat cum funcţionează licitaţiile. De asemenea, ei au folosit cunoştinţele dobândite pentru a schiţa noi formate ale licitaţiei pentru bunuri şi servicii care sunt dificil de vândut în mod tradiţional, cum ar fi frecvenţele radio. Au beneficiat de descoperirile lor vânzătorii, cumpărătorii şi plătitorii de taxe din întreaga lume, precizează nobelprize.org.

Academia Regală de Ştiinţe din Suedia a subliniat că cei doi cercetători de la Universitatea Stanford (SUA) au clarificat funcţionarea licitaţiilor şi comportamentul ofertanţilor, folosind concluziile lor teoretice pentru a elabora noi reglementări pentru vânzare de bunuri şi servicii, relatează agenţia EFE.

Licitaţiile afectează oamenii la orice nivel, a reamintit juriul: de la colectarea gunoiului până la preţul energiei electrice sau frecvenţele companiilor de telefonie mobilă sunt guvernate de proceduri de acest tip.

Rezultatul unei licitaţii depinde de trei factori, respectiv formatul sau regulile sale, obiectul licitat şi incertitudinea cu privire la informaţiile pe care le deţin ceilalţi ofertanţi. Dificultatea analizării acestor procese constă în faptul că cea mai bună strategie a unui ofertant depinde de modul în care crede că vor licita ceilalţi competitori.

Într-o serie de studii din deceniile 1960 şi 1970, Wilson a elaborat o teorie pentru licitaţia de obiecte cu valoare comună, demonstrând cum ofertanţi raţionali au tendinţa de a-şi situa ofertele sub cea mai bună estimare.

Wilson a mai arătat că, pe măsură ce incertitudinea este mai mare, ofertanţii sunt mai precauţi şi preţul final este mai mic şi că problemele cauzate de acest "blestem" sunt mai mari atunci când unii ofertanţi au informaţii mai bune decât alţii.

Milgrom a formulat în anii 80 o teorie mai generală a licitaţiilor, care nu numai că permite valori comune, ci şi valori private care variază de la un ofertant la altul, şi a demonstrat că un format va aduce vânzătorului un venit mai mare atunci când ofertanţii află mai multe despre valorile estimate de ceilalţi competitori în timpul licitaţiei.

Ambii cercetători au creat ulterior noi formate pentru a licita, simultan, obiecte mai complexe, gândindu-se la un vânzător motivat mai mult de beneficiul social decât de profitul maxim.

Autorităţile americane au utilizat pentru prima dată în 1994 unul dintre aceste formate pentru a vinde frecvenţe radio operatorilor de telecomunicaţii, un exemplu de succes care ulterior a fost urmat şi de alte ţări, printre care Comitetul pentru Nobel menţionează India, Canada, Norvegia, Polonia, Spania, Marea Britanie, Suedia şi Germania.

Acest format a fost utilizat ulterior şi în alt context, precum vânzarea de gaze naturale sau electricitate.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Economie a fost câştigat de economiştii Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer pentru că "au introdus o nouă abordare pentru a obţine răspunsuri serioase privind cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei globale. Cercetările lor au îmbunătăţit considerabil capacitatea noastră de a lupta împotriva sărăciei globale, care este acum un domeniu de cercetare înfloritor".

Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de zece milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.

Tradiţionala ceremonie de înmânare a premiilor Nobel organizată la Stockholm pe 10 decembrie, dată la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel, a fost anulată în acest an din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19). AGERPRES/(AS - autori: Costel Balaban, Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editori online: Simona Aruștei, Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Nobel Prize / Facebook

Citiţi şi:

Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel - istoric